Actualitate

Biserica Evanghelică din Bistrița, închisă timp de 3 ani pentru restaurare. Când se poate urca în turn

Municipalitatea a făcut demersurile necesare pentru reabilitarea Bisericii Evanghelice – simbolul de necontestat al Bistriței. Proiectul ”Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”, în valoare de 12.952.030 lei, este finanțat din fonduri atrase de la Uniunea Europeană iar pe perioada celor 3 ani de execuție biserica nu va fi deschisă accesului publicului”, anunță Primăria Bistrița.

Primarul Ovidiu Crețu spune că ”obiectivul a fost predat executantului, care în perioada următoare va începe organizarea de șantier, ceea ce va produce un disconfort celor care tranzitează Piața Centrală, fapt pentru care ne cerem scuze”.

Turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița, cel mai important monument istoric al orașului, ”va rămâne vizitabil în cea mai mare parte a acestui interval de timp, lucrările care urmează să fie realizate aici fiind estimate să dureze 3 luni”, mai precizează municipalitatea.

Obiectivul turistic principal al Bistriței, Biserica și Turnul Bisericii Evanghelice în care se ajunge cu liftul pentru a admira panorama orașului, a fost vizitat în anul 2017 de 12.423 turişti plătitori de bilete de acces, care au adus bugetului local un aport de 91.015 lei. În 2014, turnul Bisericii Evanghelice a fost vizitat de 13.303 turişti plătitori de bilete de acces (95.510 lei), în 2015 de 12.356 persoane (87.535 lei), iar în 2016 de 12.047 turişti (82.025 lei).

În ce constau lucrările din proiectul ”Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”

Lucrările vor fi executate de Iasicon SA Iași cu MIS Grup SRL Anieș, având ca subcontractanți Facility Instal SRL Iași, Success SRL Botoșani, Clima Therm Center SRL Iași, Generalsting SRL Șieu Măgheruș, Construcții de Orgi și Tâmplărie SRL Brașov.

Vor fi lucrări de restaurare arhitectură și dotări aferente (semize, mobilier expunere și altele), lucrări de consolidare structuri istorice – rezistență, lucrări de restaurare componente artistice – metal, piatră, picturi murale, vitralii, lucrări de restaurare mobilier bisericesc, lucrări de restaurare orgă, lucrări de organizare de șantier, lucrări instalații electrice-curenți slabi (efracție, PSI, sonorizare și altele), lucrări instalații electrice de forță, lucrări instalații sanitare – hidranți.

   

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: restaurarea Bisericii Evanghelice, inclusiv a patrimoniului mobil care îl deţine (mobilier bisericesc, orga) în 3 ani de la semnarea contractului de finanţare; digitizarea monumentului istoric de categoria A şi lansarea acestuia în mediul online, în 4 luni de la finalizarea investiţiei; lansarea noului produs turistic Biserica Evanghelică în 4 luni de la finalizarea investiţiei; creşterea numărului de vizite la obiectivul de patrimoniu, în medie cu 8% anual, pe o perioadă de 11 ani de la finalizarea implementării proiectului; atragerea unui număr de aproximativ 490.000 de vizitatori în următorii 11 ani de la finalizarea implementării proiectului; – crearea / menţinerea a 4 locuri de muncă prin care să se asigure funcţionalitatea obiectivului turistic în perioada de operare.

Obiectivul proiectului îl reprezintă reabilitarea şi valorificarea patrimoniului cultural:  Restaurarea edificiului prin: • repararea elementelor de finisaje si recondiţionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorică, păstrând soluţiile istorice; • reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, apă şi canalizare; • reabilitarea şi restaurarea navelor bisericii, a vitraliilor, picturii si a mobilierului;  Realizarea unui punct de atracţie turistică de referinţă prin restaurarea, consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii de patrimoniu – monument istoric;  Consacrarea monumentului istoric ca destinaţie turistică prin sporirea vizibilităţii, respectiv prin metode specifice de informare și publicitate.

Principalele categorii de lucrări și activități din cadrul proiectului: a) Intervenții structurale – intervenții la bolți intermediare și ziduri; consolidarea arcelor de la porticele dinspre est; b) Intervenții la subansamblurile nestructurale – intervenții de asanare; intervenții de reabilitare a finisajelor; intervenții de reabilitare a închiderilor de goluri; intervenții în vederea vizitării podului; c) Restaurarea componentelor artistice- conservarea si restaurarea componentelor de epocă și a picturilor murale; conservarea și restaurarea componentelor artistice în piatră; conservarea si restaurarea tâmplăriei si a mobilierului de epocă; restaurarea vitraliilor; restaurarea elementelor de fier forjat; restaurare mobilier bisericesc, orgă şi amvon; d) Intervenții privind siguranța la foc; e) Dotări: PSI; mobilier pentru expunere și protecție obiecte de patrimoniu; sistem de sunet; sistem de scenă; sistem de lumini; totem informativ pentru interior/ exterior, cu ecran tactil; audioghid portabil pentru vizitatori; f) Reabilitarea instalației electrice.

   

Descrierea lucrărilor interioare: Consolidarea şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi; Restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră; Instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă; Restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); Amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; Mobilierul restaurat va prezenta publicului larg ceea mai bogată colecţie de mobilier bisericesc săsesc in situ cuprinzând secolele XVI – XIX; Amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având cea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania , dar şi în Europa de Est.

Descrierea lucrărilor exterioare: Consolidarea şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, re-zugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul; Restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic din axul 9; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului; Protejarea golurilor la turn împotriva intemperiilor; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii; Instalaţii electrice de iluminat arhitectural la exterior.

Scopul investiţiei este punerea în siguranţă a acestui monument de interes naţional, protejarea şi punerea în valoare a tuturor valenţelor artistice, în vederea reintegrării în viaţa culturală a comunităţii şi deschiderii obiectivului turismului cultural.

8 comentarii

  • Nu mai bine demolăm biserica și construim acolo un bloc cu 20 de etaje, iar la parter cea mai mare shaormerie din Europa de sud-est? Întreb pentru un prieten… Am putea păstra turnul actual al bisericii, cu clopot cu tot, l-am putea amplasa pe bloc. Am avea un bloc cu turnulețe, mai rar așa ceva. Așa am fi siguri că Bistrița devine cunoscută pe tot globul.

  • Primarul asta e dezastru. Pun pariu ca s.a distrus aceasta biserica tot politic ca si referendumul. voi va dati seama ce generatii de tarani ratati avem ca sa ajunga biserica in halul in care a ajuns. zici ca e un bloc izolat termic realizat de catre niste muncitori, sau mai bine zis gospodari handicapati ai acestui oras. parerea mea.

  • Ii mai dau foc, o mai reconstruiesc, iar ii mai dam foc si iar o mai bagam in reconstructie…. mis grup???? cam multi subcontractanti are firma de pe valea somesului… dar ce stie miss grup sa faca

  • Sa nu uitati sa festiti peretii cu lavabila ca si turnul si sa montati si niste balustrazi de inox la intrare . Se impune si niste termopane si macar polistiren de cinci tenti roata sa fie oleaca mai cald la concerte. Pana-i gata beserica timp de trei ani tata lumea la FIGA adunarea. Noroc cu apa sarata si cu Becleanul. Iata ca turismul este salvat !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS