Actualitate

Călin Stan: Cum justifică Aquabis scumpirile care vor urma?

”Scumpiri majore de tarife la apă și canalizare, pentru următorii cinci ani de zile, este ceea ce îi așteaptă pe locuitorii județului, după cum au anunțat deja, încă de la finele anului trecut, reprezentanții Aquabis. Peste 27% va fi majorarea de preț în 2025 la apa furnizată de operatorul unic județean, și aproape 40% pentru serviciile de canalizare. Cum justifică Aquabis aceste scumpiri care vor urma? Prin necesitatea „ajustării” prețurilor în vederea realizării ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud”, spune președintele USR Bistrița, Călin Stan:

”Finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 – fonduri europene -, proiectul are o valoare a investițiilor de circa 241 de milioane de euro, din care peste 7,6 milioane de euro sunt investiții de care va beneficia direct municipiul, a cărui contribuție la proiect, aprobată de consiliu local, se ridică la 144.000 de euro.

Cu un deficit de cofinanțare de peste 191 de milioane de euro, care vor fi acoperiți în proporție de 94% din Fondul de coeziune (85%), Bugetul de stat (13%) și Bugete locale (2%), proiectul mai are și o parte de cofinanțare din partea beneficiarului, în valoare de peste 12 milioane de euro (6%). Să fie aceasta suma pe care Aquabis dorește să o acopere din majorarea de tarife? Răspunsul clar la întrebare nu a fost încă oferit.

Dincolo de calcule economico-financiare, ceea ce rămâne de văzut este cum va crește calitatea serviciilor oferite populației de către deținătorul monopolului de furnizare a apei și a serviciilor de canalizare din județ. Dacă ar fi să luăm în considerare istoricul incidentelor cel puțin neplăcute, dacă nu chiar dezastruoase, pe care Aquabis l-a acumulat an de an, nu putem să avem încredere că viitorul nu va fi la fel.

Sângeorzenii nici în zi de azi nu pot fi siguri că nu vor fi lăsați fără apă pe nepusă masă, așa cum s-a întâmplat recent, de Crăciun și de Anul Nou. Deși au fost reclamații repetate ale cetățenilor din Năsăud și Beclean, răspunsul monoton al operatorului de apă și canalizare a fost mereu că „nu există probleme cu parametrii calitativi ai apei”. Din contră, probleme există. Să nu mai vorbim despre calitatea serviciilor în mediul rural, ori pe zona de câmpie! Recent, au fost anunțate întreruperi ale serviciilor furnizate în mai multe comune (ex: Budacu de Jos), din cauza unor lucrări.

Atunci? Oare care poate fi confortul suplimentar oferit de serviciile Aquabis locuitorilor județului Bistrița-Năsăud, având în vedere scumpirile care vor urma? Despre confortul celor care conduc această companie cu poziție de monopol în județ, în schimb, numai de bine. Căci majorarea tarifelor, dacă va aduce un supliment incert de calitate la apa furnizată, fără îndoială va aduce un plus de siguranță la fondul de salarii, încă necunoscut opiniei publice, al conducerii acestei companii. Care, să nu uităm, s-a mai lărgit de un an și jumătate cu încă un post, ocupat – de cine altcineva? – decât de fratele președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”.

https://www.facebook.com/CalinStanUSR/posts/657635564792382

9 comentarii

  • BRAVO CALINE!
    FA ECHIPA CU TURC SI POATE RPINZI UN VICE SI PE VIITOR NU SE STIE, IN REST ITI PROPUN SA NU FACI MISCARI INCAT SA AJUNGA PSD LA PRIMARIE
    SANATATE!

    • Pentru orasul Sangeorz Bai, poate ar fi o solutie mai buna Neluțu decat Traianuc.
      Dar acolo nu are loc de Suciu.
      Cu candidati ca si Turc sau Calin Stan va face praf PSD-ul.
      Niculae a furat demult startul. El e pe ultima suta de metri si voi incă va încălzitiți.

  • Pai cine i director la Aquabis?
    Dl Stan este epure pentru psd ca si Ciobanica, astia sunt incurajati inclusiv de psd ca sa rupa voturile.
    Lupta se va da intre PNL si PSD sa fie clar, nu va mai imbatati degeaba.
    PSD foarte disperat face orice sa ramana la ciolan.
    Pentru bistriteni va conta omul nu partidul.
    Iar omul cu sanse reale le are dl Turc.
    Ada ca, daca vreti sa prindeti o ciozvarta faceti front comun.
    Daca nu, o sa ramaneti istorie.

    • Turc ? Ce sa faca ala la primarie?
      Ce merite are si ce a demonstratat ca sa-l alegem primar?
      Absolut nimic! Vorbe goale!

  • Aveti dreptate,trebuie atentionati cetatenii sa-si verifice tabelele cu cheltuielile afisate in ultimele 4 luni de catre Asociatiile de locatari.Pe luna Ianuarie avem 10,4 lei/mc apa,Februarie are o rubrica-Diferenta apa 14 lei/apartament,Martie-25,84 lei/apartament.Daca se continua in felul asta inseamna ca jecmaneala a inceput de ceva vreme.Este adevarat ca se vor face citirile la trei luni? Nu mi se pare corect, atunci ar trebui sa se faca lunar de catre administrator,transmise la Aquabis de catre acesta care ar trebui sa tina legatura cu locatarii si sa sesizeze neregulile,nu sa ia numai banii,ca nu se uita lumea ce plateste .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS