Actualitate

Camelia Tabără: Dacă elevul a fost în clasă, școala trebuie să răspundă de ce nu a reușit să promoveze

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud le va cere socoteală directorilor de școli în legătură cu rezultatele slabe obținute de elevi, va verifica dacă aceștia au fost prezenți la ore și dacă au fost notați corect de profesorii într-un ciclu școlar. ”Avem festivități de absolvire, plin de 9 și de 10 care nu se mai regăsesc în examenul național pe standardul național”, a spus inspectorul general Camelia Tabără, convinsă că nu doar profesorii de Română și Matematică trebuie trași la răspundere pentru rezultatele elevilor de gimnaziu, ci întreg corpul profesoral.

Inspectorul școlar general a amintit că școlile sunt obligate ca, până în 15 octombrie a.c., să facă raport de evaluare internă.

”Este un document care se face public pe site-ul școlilor, dar e atât de stufos încât aproape nu reușești să descoperi nimic interesant în el. Legea calității ne obligă să-l facem, dar școala să-l facă în întregime coordonată de Comisia calității. Noi o să cerem școlilor ca, pentru indicatorul 28, evaluarea rezultatelor școlare, să-și facă măsurători foarte clare pentru numărul de elevi la început de ciclu și cei care au terminat. Ne preocupă deopotrivă și copiii corigenți pe care îi lasă în clasa a VIII-a – la nivel județului anul trecut am avut 20%, acum avem 15% – dar acești copii, împreună cu cei care nu au obținut notă de trecere, vrem să vedem câte corigențe au avut în cei patru ani și câte note de trecere. Nu e în regulă să ai foarte multă clemență și în clasa a VIII-a ne strică promovabilitatea”, a spus Tabără.

Inspectorul general a adăugat că a mai identificat o problemă: foarte multă neglijență în înregistrarea absențelor.

”Deci vom cere pentru acești copii să vedem câte absențe au. Dacă nu are absențe și a fost în sala de clasă, școala trebuie să răspundă de ce nu a reușit să înregistreze nivelul minimal de 5”, a mai spus ea, după care a comentat și dificultatea subiectelor primite de elevi la Evaluarea Națională.

”Am avut discuții cu părinții cum că ar fi fost greu la Matematică, dar categoric nu a fost. Este din programă, sunt subiecte-tip. La nivel de 5 sunt chestiuni elementare de tipul: calculați perimetrul unui pătrat, lucruri care se fac, chestiuni simple, din programă, trebuie să ne obișnuim să ne centrăm interesul și activitatea pe această zonă. Din ce am văzut în inspecțiile școlare, cu foarte multă ușurință se dau note mari. Vrem neapărat să vedem diferența între nota de la clasă și nota de la examen pentru că avem festivități de absolvire, plin de 9 și de 10 care nu se mai regăsesc în examenul național pe standardul național. E nedrept să ceri socoteală doar profesorului de Română și Matematică. Pentru că sunt profesoară de Fizică pot să spun exact că un copil care nu are 5 la Matematică nu văd cum ar avea note mari la Fizică fiindcă lucrurile sunt înrudite. Dacă nu are achiziții minimale de Limba română, până la urmă toți avem obligația să dezvoltăm aceste competențe. La nivel de clasa a VIII-a vrem să știm dacă avem copii pe care îi pierdem, care nu se înscriu nici la profesională și nici la liceu. E foarte important să se asigure finalitatea celor 10 ani de învățământ obligatoriu”, a spus Camelia Tabără.

  1. Clase cu medii mai mici decât 5 – risc maxim pentru promovabilitate BAC – 2023
Nr.

Crt.

LICEU / COLEGIU Specializare Ultima medie Observații
1. Lic. Lechința Agricultură

2,73

4 locuri libere
2. Lic. Căianu Mic Economic

3,81

3. Lic. Telciu Mecanică

4,31

6 locuri libere
4. Lic. Maieru Economic

4,49

5. Lic. Silvic Silvicultură

4,78

2 clase
6. Lic. Teaca Științe ale nat.

4,81

13 comentarii

  • iti spun eu de ce,nu va dati interesul d aia,nici la licee de “prestigiu” ,doar ca acolo pompeaza parintii bani in ore,nerusinatilor.

  • si informatii cu ce se petrece in sistem ai fă camelio,nu mai face pe inocenta,o singura solutie ai,demisia,altfel se vede ca nu controlezi mafia din sistem.
    ne pleaca tineretul ,pt ca vad din scoala ca n au sansa sa reuseasca, in tara asta parazitata de alde tine si alti jegosi, care populeaza toate institutiile statului.
    doar vanzatori de neam si tara puteti sa fiti numiti prin tot ce faceti,rezultatele o sa se vada in 10 ani.
    o sa va plateasca tiganii si asistatii sociali pensiiile nenorocitilor?o sa va beleasca noaptea in somn in casele voastre.

  • Asta denota o gândire comunista, adica sa luam scoala la rost pentru un analfabet care a reusit sa se „strecoare” prin ea.
    In primul rând sa ne explice de ce a ajuns copilul ala sa ajunga sa dea un examen de capacitate sau de bacalaureat în conditiile în care nivelul sau de pregatire este sub nota 5, adica nota de promovare. Cum a ajuns sa absolve anii de studiu si sa ajunga atât de „praf” în fata unui examen?
    Ca sa nu mai vorbim ca acei copii au avut modele elocvente de urmat în viata: secretare si soferi ajunsi prin ministere, seminanalfabeti pe care-i vedem zilnic la tv.

  • Ce sa raspunda scoala daca peste tot a pus partidul directori PSD? Daca le-ati da elevilor la examen intrebari din propaganda PSD-DRAGNEA-DANCILA ar lua toti nota 10. Rusine.

    • la fel a fost si pe vremea voastra pdl-pnl!!!!! si nu uitati, in principiu profesorii sunt liberali in doctrina, deci? de ce acesti sustinatori ai liberalismului duc in spate copii slabi pregatiti, fara sa-si bata capul cu ei sa ii ajute sa devina mai buni???? decat pe bani??? sa auzim???

  • Sunt profesorI care nu predau la ore .si asteapta sa le dam ore particular, tot la ei gen profa de franceza ce a predat la cl 8 in Liviu nu le preda nimic si asteptam sa stie copii material rusine sa I fie

    • Sunt foarte multi elevi care nu fac fata la examene, chiar daca in scoala promoveaza an de an. Ei fac eforturi pt a primi un 5. Un profesor este un om. Ce s ar intampla daca ar ramane repetenti toti elevii care nu fac fata programei? 30% ar repeta clasa. S-ar instala un haos , inclusiv unul afectiv.
      Trebuie sa recunoastem. Un5 nu este usor de luat pentru ca lucrurile simple nu sunt exersate din cauza lucrurilor complicate.
      Unii dintre elevii romani trebuie adusi de foarte de jos. Scoala reflecta si statutul socio economic afectiv al familiei copilului. Oare ce se intampla acolo?
      Insuccesul scolar nu trebuie sa fie o statistica, o amenintare cu pedeapsa, ci o recunoastere si o oferta de remediere de la nivel de minister. Clase remediale, impartirea copiilor dupa medii. Cei intre 4/5 sa beneficieze de o materie adaptata, in clase speciale. Unele solutii se catalogheaza drept discriminare, de aceea mergem tot asa…

  • Rog autoritățile sa înțeleagă un aspect. Notele se dau total nemeritat in timpul anilor de studiu…pe proiecte, participări la diverse acțiuni, etc….La școlile de elita de fapt vorbim de banii părinților la mediratiii la clasa nimic.. la restul școlilor unii profesori încearcă sa predea …cine pricepe bine., cine nu, asta e

    • Puneti copiii sa-nvete acasa ca la scoala n-avem timp sa stam cu fievare sa repetam teoria!

  • Din păcate , nimic nu este centrat pe elev.Materie stufoasă pe care trebuie sa o parcurgi conform programei școlare iar dacă ne limitam strict la ceea ce se preda la clasa în 50 min.și nu se lucrează și acasă în zadar….trebuie sa existe o relație intre familie -elev – școală.

  • Sunt profesor la stat de 13 ani și nu-mi vine să cred ce vad că spune această doamnă inspector. Sunt oameni la catedră care sunt niște funcționari în învătamant și nicidecum profesori. Nu știe dumneaei ce se petrece în teren? Nu Nu cei din ISJ trebuie să meargă în școli să vadă cum se fac orele? Să vadă ce fac cei pe care ei prin aranjamente cu aceștia, vin în scoli? Să vadă ce fac cei care își promovează examenele cu bani? Nu dumnealor au rasponsabilitatea pentru cine vine la catedră? Nu dumnealor trebuie să verifice bunul mers al lucrurilor? Acum, ce să verifice? Să sanctioneze un director sau niste cadre că ei nu au știut să conducă pe oamenii din subordinea lor? ISJ este primul vinovat pentru ceea ce se intampla în școli pentru că își au oamenii lor . Acești oameni fac praf în școli și nu le pasă, nimeni nu se ia de ei, nu li se intampla niciodată nimic tocmai pentru că au inspectorii în spate. În tot acest timp , alții muncesc pe brânci pentru elevi! Să va fie rușine!!

  • 1. Standardele școlare joase sunt rezultatul politicii românești, în general, a politicilor educaționale, a modelor timpului și a experimentelor, nevalidate științific, aplicate în sistemul de învățământ, consecință a amatorismului cu pretenții epistemice.
    2. Exemple de politici educaționale reușite:
    Țările din Asia de Sud-Est sunt un exemplu de ceea ce înseamnă conștiință națională, seriozitate și profesionalism atunci când au mizat intens pe educație și au reușit. Sigur, aceasta a însemnat cheltuieli enorme prin care s-a asigurat o instrucție universală marcată de o calitate autentică, precum și de o reorientare a programelor spre latura aplicativă a cunoașterii concretizată în tehnologii și științe exacte. Mulți specialiști consideră exemplul Coreei de Sud că a fost posibil datorită îmbunătățirii capacității sociale de a absorbi economii industriale avansate. Astfel, de la un procent de analfabetism de 80% în 1945, Coreea de Sud a reușit până în 1964 să aibă analfabetism zero, ceea ce a permis crearea unei resurse umane capabilă de instrucție rapidă la locul de muncă în condițiile unei cereri de forță de muncă semicalificată în anii ’60.
    Toate țările din regiune, Taiwan, Singapore, au urmat modelul japonez în planificarea educației și în procesul de industrializare. În toate aceste țări, învățământul a fost puternic planificat și administrat de o puternică administrație centrală având drept obiectiv nevoile reale de industrializare și dezvoltare economică generală a țării lor. Singapore, slab dezvoltat în momentul dobândirii independenței a devenit „tigrul asiatic” printr-o exemplară solidaritate națională. Astfel, politicile au fost rezultatul viziunii liderilor politici în ceea ce privește locul țării lor în lume și a evaluării contextului economic, politic și social intern și international. Pentru fiecare etapă din evoluția economică, organizarea sistemului avea drept obiective acoperirea necesarului de resursă umană pentru sectoarele economice prioritare. Extraordinara dezvoltare nu ar fi fost posibilă fără conștiință națională, fără tenacitatea unei autentice elite politice care a putut lua decizii independente de interesele deținătorilor de capital, de sindicate și cu sprijinul unei birocrații de stat eficiente și puternice în favoarea țării și a poporului. Capitalul se subsumează politicului, nu politicul capitalului. Se pare că spusa lui Aristotel că rolul politicienilor este acela de a aduce fericire oamenilor poate fi o realitate. Din nefericire, orice asemănarea cu realitatea românească este întâmplătoare.
    Observație: Nu este totul „roz” și în aceste țări, dar direcția este bună!

    3. Cine este vinovat dacă, spre exemplu, 2 elevi nu promovează și 23 da?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS