Actualitate

Ce primar și viceprimar cu probleme de integritate dau bătăi de cap juriștilor

Un primar și un viceprimar din județ cu probleme de integritate dau bătăi de cap juriștilor din Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Unul a fost declarat incompatibil de ANI, iar altul în conflict de interese.

Mandatul viceprimarului din Ilva Mică, Ilie Mușină, declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI) întrucât a făcut parte din consiliul de administrație al școlii, este la mâna consiliului local care trebuie să-l înlocuiască din funcție.

Carmen Toderașc, directorul Direcției Juridice din cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, a spus că sentința de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost dată în noiembrie 2019, raportul fiind comunicat Instituției Prefectului în 22 ianuarie 2020.

”Întrucât în Codul Administrativ nu este specificat clar cine decide încetarea mandatului unui viceprimar, am solicitat un punct de vedere de la MDRAP, iar în 12.02.2020 ni s-a comunicat că viceprimarul, fiind ales în mod indirect dintre consilierii locali, răspunde doar în fața Consiliului Local, iar CL îi încetează mandatul de viceprimar, rămânând eventual consilier local. Prin urmare, vom face o solicitare în acest sens la Consiliul Local Ilva Mică să ia măsurile care se impun, iar noi vom comunica mai departe, la ANI, ce a decis Consiliul Local”, a spus Carmen Toderașc.

Ea a menționat că în 2003 era în vigoare un articol în legea privind incompatibilitățile în care se prevedea că este interzis ca un primar sau viceprimar să fie membru în consiliul de administrație la o instituție publică, școala intrând în această categorie. Ulterior, s-a completat legea și li s-a dat voie să facă parte din consiliile de administrație de la școli, dar în perioada aceea era interzis.

În ce-l privește pe primarul comunei Matei, Vasile Encian (PNL), șefa Direcției Juridice a Instituției Prefectului a spus că acesta este acuzat de ”conflict de interese cu indicii de săvârșire a unei infracțiuni”.

”Încetarea mandatului unui primar se face numai la sesizarea fie a ANI, fie a partidului dacă e încetare de calitate de membru. Doar la sesizare se face, deci prefectul nu se autosesizează și nu ia singur hotărâri. De fiecare dată – mai puțin în cazul încetării prin pierderea calității de membru – referatul trebuie să fie întocmit de secretarul de la consiliul local în cauză. În cazul în care rămâne definitivă o hotărâre judecătorească penală, atunci se va comunica prefectului și se va lua decizia pe care o stabilește instanța. Atâta timp cât e un conflict de natură penală, instanțele sunt cele în măsură să judece și să ajungă la o soluție”, a spus Carmen Toderașc.

Ea a spus că în octombrie 2019, Instituția Prefectului, ”ca să nu stea în pasivitate”, a solicitat la ANI să comunice care e stadiul dosarului penal și, în situația în care există o soluție definitivă, să îi fie transmisă.

”ANI ne-a comunicat în scurt că dosarul e pe rolul Parchetului Beclean și în curs de cercetare. Dacă ar fi fost un conflict de interese administrativ, raportul ar fi fost comunicat prefectului, dar, chiar dacă ar fi conflict de interese administrativ, s-ar impune o sancționare disciplinară, dar în niciun caz de încetare a mandatului prin ordin al prefectului. Astfel de ordine se dau numai pentru incompatibilitate, nu și pentru conflict de interese”, a spus Carmen Toderașc.

Ea a menționat că primarul din Matei a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Cluj și a pierdut pentru că el este încă în cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.

6 comentarii

  • Și aici se folosește dubla măsură.Cel din Șanț a fost demis urgent,tot pt conflict de interes și el a fost în consiliul de administrație al școlii.Viceprimarul din Feldru cu sentință definitivă de aproape 2 ani,atît pe conflict de interese,cît și pe incompatibilitate nu-l deranjează nimeni.Oare culoarea politică să fie de vină?

  • Cred ca nu asta e baiul cel mare. Bataie de cap o dau juristilor cu mult mai multi edili din tara asta. Daca luam cazuistica numai de la tv de la stiri, te ingrozesti de matrapazlacurile facute privind contractele si cheltuirea banilor publici. Aici sunt tunurile si conflictele care lasa cu gura cascata o comunitate sau o societate intreaga. Organizati dupa principii mafiote peste tot administratia este de neoprit in cumetriile pe care le au cu directori, ocoale silvice, mafie imobiliara , angajari de personal etc. Aici cred ca numai CORONAVIRUSUL din China mai poate stopa fenomenul. In rest sa auzim de bine si populimea sa aiba grija mare unde pune stampila.

    • Foarte crect analizat d-le Balan!Este evident ca asa stau lucrurile !
      Ca unii se supara ,e explicabil,se simt vizati .Coruptia e un cancer social pe care nimeni nu-l mai poate stopa.

  • Ana-Maria , ati vazut cum m-au taxat incompetentii si coruptii si sustinatorii lor ? Cu sase minusuri daca le arati adevarul . Da ce mai servesc pe acest online de la ciumatii de serviciu .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS