Actualitate

Ce se va întâmpla cu Pârtia Cocoș, ”cea mai nefericită investiție” conform noului primar al Bistriței

Primarul ales al Bistriței, Ioan Turc, a declarat că, în opinia lui, Pârtia Cocoș este ”cea mai nefericită dintre investițiile făcute în perioada anterioară” pe care însă, ca primar, va trebui să o administreze.

”Pârtia de schi, după părerea mea, este cea mai nefericită dintre investițiile făcute în perioada anterioară. Să vedem ce se va întâmpla și în această iarnă. Chiar dacă unii vor zâmbi, vreau să văd dacă nu cumva, cu puțin mai multă sau mult mai multă pricepere, nu vom putea avea măcar pentru zona de baby schi zăpadă în așa fel încât bistrițenii care plătesc în fiecare lună la pârtia de schi să se bucure”, a declarat Ioan Turc într-o emisiune la AS TV.

Noul primar s-a referit și la sezonul trecut, când administrația Crețu a deschis târziu Pârtia Cocoș: ”Iarna trecută am avut temperaturi cu minus și pârtia a rămas închisă. I-au dat drumul după ce am avut temperaturi cu plus. Nici măcar ce se putea nu s-a făcut”.

”Voi cere serviciului de specialitate din Primărie să își ia toate măsurile pentru ca, în momentul în care temperaturile scad, să poată fi produsă zăpadă cu prioritate – și voi cere prioritizare pentru zona de baby schi”, a spus Ioan Turc.

Întrebat de realizatorul emisiunii dacă schiază, Ioan Turc a răspuns: ”De copil. Sunt schior bun”.

Iarna trecută, Pârtia Cocoș a fost deschisă pentru prima oară în a doua jumătate a lunii ianuarie 2020 după ce, cu peste 400.000 de euro, au mai fost cumpărate patru tunuri de zăpadă și o instalaţie de transport pe cablu.

În iarna 2018-2019 pârtia s-a deschis pe 8 ianuarie şi s-a închis după 10 zile.

Pe lângă investiţiile pe care Primăria Bistriţa le-a făcut la Pârtia Cocoș, autorităţile cheltuiesc în fiecare lună pentru întreţinerea ei aproape 10.000 de euro.

Foto: arhivă

11 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS