Actualitate

Cinci persoane s-au ales cu dosar penal după ce au furat din supermarket

La sfârşit de săptămână, jandarmii bistriţeni au aplicat sancţiuni pentru abateri privind tulburarea ordinii publice, cerşetoria, provocarea unor scandaluri, adresarea de injurii, consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat, cerşetorie, atragerea de persoane de sex opus cu scopul întreţinerii de raporturi sexuale, pentru obţinerea de foloase materiale, efectuarea unor acte de comerţ fără a deţine documente legale de provenienţă şi refuzul oferirii de date privind stabilirea identităţii. Totalul sancţiunilor se ridică la 4.000 de lei.

Pe lângă aceste contravenţii, jandarmii au întocmit şi actele de sesizare la câteva infracţiuni. Acestea au fost constatate de jandarmi în municipiul Bistriţa la unul din hipermarketuri, când două persoane de sex feminin (de 22, respectiv 26 de ani), au introdus produse în valoare de peste 1.500 de lei în poşetele personale cu scopul de a nu le mai achita la casa de marcat.


Un caz similar a fost cel al unui bărbat de 63 de ani care a introdus în buzunarul hainei băuturi alcoolice şi alimentare pe care nu le-a achitat la casă.

De asemenea, alte două persoane de sex feminin (de 19, respectiv 38 de ani), au încercat să scoată din magazin, fără să achite la casa de marcat, dulciuri şi cosmetice.

Pe numele celor cinci persoane, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de furt, conform art. 228, Cod Penal, informează IJJ Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS