Cine sunt și unde predau ca titulari profesorii care au împlinit vârsta de 65 de ani

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a fost de acord să mențină în activitate ca titulari un număr de 25 de cadre didactice care au împlinit vârsta de 65 de ani, printre aceștia numărându-se și fostul director al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, Constantin Rus, dar și liderul de sindicat UJSLI, Emil Mocian. Începând cu acest an școlar … Continuă lectura Cine sunt și unde predau ca titulari profesorii care au împlinit vârsta de 65 de ani