Politică Social

Crin Antonescu spune că Ioan Oltean, ”băiatul hotărât de la Bistriţa”, umblă cu ”mârlănii”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a criticat pe secretarul general al PDL, Ioan Oltean, despre care a spus că este "băiatul acela hotărât de la Bistriţa", care "umblă cu mârlănii din astea de afişe", referindu-se la flyerele care îi înfăţişează pe parlamentarii opoziţiei drept "chiulangii".

Antonescu a precizat că parlamentarii USL aflaţi în protest parlamentar vor respecta decizia politică de a-şi dona indemnizaţiile pe care le vor încasa pe perioada protestului, inclusiv cei pentru care această indemnizaţie reprezintă singurul venit.

„Fondul chestiunii e o grevă politică. Că unul ca domnul Toader nu pricepe asta, sau se face că nu pricepe, că unul ca domnul – ca să zic aşa – Nelu Oltean, băiatul acela hotărât de la Bistriţa, nu pricepe sau se face că nu pricepe asta, că umblă cu mârlănii din ăstea de afişe şi aşa mai departe – e una. Dar eu cred că dumneavostră pricepeţi. E vorba de grevă cu specificaţie politică şi am precizat foarte clar care sunt coordonatele acestei greve”, a spus Antonescu.


Copreşedintele USL, viitor candidat la preşedinţia României, a exclus o eventuală alianţă cu UDMR în cazul în care Uniunea Social Liberală va ajunge la guvernare, însă a arătat că o decizie în acest sens va fi luată alături de partenerii din USL.

Nu e o decizie pe care o iau numai eu. E o decizie pe care o vor lua partidele Eu vă pot spune că, în acest moment, după ce am încercat în fel şi chip ani de zile să determinăm UDMR să înţeleagă că au un rol pentru toată România şi că fac opţiuni decisive, răspunsul meu este ‘nu’, pentru că UDMR a dovedit în toată această perioadă că este piesa care a susţinut şi a făcut posibile toate aberaţiile, abuzurile şi nenorocirile acestui Guvern. Din punctul acesta de vedere, cred că este normal şi democratic să treacă în opoziţie odată cu PDL-ul. Ar fi nedrept ca Emil Boc, ca Ioan Oltean, domnul Toader, toţi aceşti viteji să ajungă în opoziţie şi vor ajunge prin votul românilor, iar domnul Kelemen Hunor şi ceilalţi complici de câţiva ani, de zi cu zi ai PD-ului să rămână la Putere”, a spus Antonescu.

La rândul său, preşedintele PSD Victor Ponta a declarat: ”Spre deosebire de cei de la PDL, nu avem bani să facem afişe cu cei lipiţi în bănci”.

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a anunţat că PDL va distribui în colegiile parlamentarilor bistriţeni ai opoziţiei (Emil Radu Moldovan, Ioan Țintean, Dănuţ Prunea) afişe cu portretele lor pe care scrie: „El este unul dintre chiulangii!” şi „Ei fac grevă de lux pe banii tăi!”, acţiunea fiind una de „informare corectă a opiniei publice” în legătură cu greva opoziţiei.

Surse: Mediafax, Agerpres

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS