Actualitate

Deplasări de trupe și tehnică militară pe calea ferată și pe șosele

În perioada 26 mai – 25 iunie au loc deplasări de tehnică și trupe din cadrul structurilor subordonate Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”, pe teritoriul României, atât pe căile rutiere, cât și pe cele feroviare, în cadrul exercițiului ”Wind Spring 25”.

Marea unitate a precizat:

”Sunt planificate deplasări de tehnică militară din cadrul structurilor subordonate Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan”. Itinerariul include județele Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Vrancea, Cluj, Mureș, Brașov, Harghita, Bacău, Galați, Arad, Hunedoara, Sibiu, Covasna, Maramureș în vederea participării la exercițiul ”Wind Spring 25”, desfășurat în poligonul Smârdan și raionul Suraia.

Din punctul de vedere al conectării la exercițiile multinaționale, exercițiul ”Wind Spring 25” desfășurat de Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” este conectat la exercițiul multinațional ”Saber Guardian 25”, aflat sub cupola exercițiului ”Defender 25”, fiind planificat de către Divizia 4 Infanterie “Gemina” și de către corpul V SUA. Este un exercițiu internațional cu participare de trupe în teren, al cărui scop îl constituie creșterea capacității de apărare și descurajare, antrenarea personalului în procesul decizional în contexte tactice variate. De asemenea, urmărește utilizarea eficientă a limbajului comun NATO, creșterea nivelului de instruire în vederea pregătirii, conducerii și desfășurării acțiunilor tactice, concomitent cu consolidarea cooperării și interoperabilității între structurile participante.

Exercițiile multinaționale sunt transparente și se desfășoară cu respectarea deplină a angajamentelor internaționale asumate de România”.

(Foto cu caracter ilustrativ)

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.