Social

Dezastru la Măgura Ilvei, comuna care taie în câteva luni lemne ce încap în peste 160 de vagoane de tren

La Măgura Ilvei, apele care s-au scurs de pe versanți au ajuns în casele și curțile oamenilor, au inundat terenuri agricole și le-au umplut de aluviuni. În această comună, 14 case sunt afectate, mai multe animale au fost luate de ape fiind găsite moarte, un pod pe calea ferată a fost colmatat cu aluviuni, iar în două zone s-au produs alunecări de teren.

https://www.facebook.com/oscar.stanciu/posts/3140324286010979
https://www.facebook.com/any.deac.3/posts/2877469319042374
https://www.facebook.com/gabi90bby/posts/3482090635142485

Dincolo de cantitatea mare de precipitații care a căzut într-un timp scurt, să nu uităm cauza principală a dezastrului, invocată des de specialiști, și anume tăierea excesivă a pădurilor, mai mult sau mai puțin legal.

Interesați de acest aspect, am făcut câteva cercetări și am aflat că Primăria Măgura Ilvei deţine suprafaţa de 3.431,02 hectare de fond forestier din care 3.277,72 hectare pe teritoriul jud. Bistriţa-Năsăud şi 153,3 hectare pe teritoriul jud. Suceava. Potrivit ultimelor informațiilor publicate pe site-ul Ocolul Silvic Valea Ilvei, comuna Măgura Ilvei este campioană la tăiat păduri după Lunca Ilvei.

Conform ocoalesilvice.ro, numai anul acesta, Primăria Măgura Ilvei a organizat șase licitații pentru vânzarea de masă lemnoasă.

În luna ianuarie, a scos la vânzare 3759 de metri cubi lemn pe picior, în februarie 2020 alți 500 de metri cubi de lemn fasonat (buștean gater rășinoase, fag și paltin). În luna mai a mai scos la licitație 1405 mc de rășinoase, iar în iunie alți 832 de metri cubi de lemn din pădurile comunale. Având în vedere că, într-un vagon de tren intră 40 de metri cubi, rezultă că cei din Măgura Ilvei au scos la vânzare lemne ce încap în 162 de vagoane de tren. Iată cum arată ultimul anunț:

Primarul comunei Măgura Ilvei, care se prezintă pe site-ul comunei ca fiind Drd. Ing. Dipl. Ec. VALER AVRAM, a intrat în politică pe poarta PDL, dar, de îndată ce partidul care l-a promovat a ajuns în opoziție, a cotit-o spre PSD, unde este considerat o speranță a tinerei generații din politică.

30 comentarii

  • Ar trebui ca oamenii să îi pedepsească pe toți acești trădători cu stampila în septembrie. Ăștia au distrus țara noastră, din cauza faptului că au fost dispuși la tot felul de compromisuri pentru binele lor.

    • Daaa,mare de tot tinara generatie !!! Unii cind ajung la putere infuleca de se fac cit….psdul !! Poi cum sa i zici tinara generatie si el arata ca seniorii ???

  • Cristiana draga, crede-mă pe cuvânt, nu tot ce găsești pe net e bun de publicat în articolele tale. Daca încercai sa te informezi și din alte surse, găseai, probabil, că pădurea comunei Măgura Ilvei, la fel cu cea a multor comune, foste grănicerești, nu se găsește în imediata apropiere a vetrei satului. Spre exemplu, marea majoritate a acestei păduri comunale se afla in zona pasului Rotunda, și de acolo se exploatează. Și se exploatează in limita unui așa-numit Amenajament silvic, care, fiind întocmit pentru o perioadă de zece ani, de către specialiști silvici, nu de primar, îți spune ce și cum sa faci cu pădurea, că sa fie bine atât pentru ea cât și pentru comuna.
    In zona care a fost afectată recent de inundații din Măgura Ilvei nu se găsește pic de pădure și nu pentru că domnul Drd. Ing. Dipl. Ec. VALER AVRAM ar fi taiat-o, ci pur și simplu pentru că nu a fost niciodată acolo.
    Și da, titlurile care apar pe site-ul comunei in dreptul primarului nu s-au câștigat prin vot, nici din pădure, ci numai și numai în școală. O școală luuunga și grea.
    Și nu vad care e relevanta, aici, a faptului că Valer Avram a fost membru PDL și acum e in alt partid. Sau oare ai început și tu să scri la comandă politică? Sau doar îmbătrânești și nu te mai împaci cu nimeni și nimic, că, din păcate, văd că asta e tendinita în articolele tale din ultima vreme. Și zău că le apreciam mult, odată…….

    • Legat de pădure, Măgura Ilvei taie în draci așa cum se poate vedea și contribuie din plin la schimbarea climei. Ploile când vin, nu stau să se uite care e pădurea comunei, întreaga zonă montană e afectată de aceste tăieri abuzive, întreaga zonă montană e lovită de viituri. Toți sunt vinovați și fiecare în parte.
      Legat de titluri, aș zice că le-a obținut degeaba dacă nu profesează în domeniu. De ce să te lauzi că ești doctorand și doctor când tu conduci o comună care taie păduri cu două sate amărâte? Merită să îți scrii toate titlurile dacă ești profesor universitar. Altfel, ești penibil, înseamnă că nu lași să se vadă cât de mult ai studiat, trebuie să scrii cu majuscule. Și, dacă tot ai studiat atât și ești aproape doctor în nu știu ce, nu crezi că ți-ar sta mai bine să fii un exemplu de verticalitate și nu de traseim de la dreapta la stânga și de la stânga la dreapta cum bate vântul banului?
      Eu îmbătrânesc precum îmbătrânesc toți oamenii din lume chiar dacă unora vi se pare că atunci când vă tot laudă niște ipocriți sunteți din ce în ce mai tineri. Sunteți îmbătrâniți în rele și traseiști.
      Mi-e egal spre amical cine mă apreciază și cine nu. Sunt sigură că primarii traseiști, care și-au pus salarii de două mii de euro – via Dragnea – la care adaugă diverse bonificații de ciocoi noi nu mă apreciază, dar eu trăiesc foarte bine și fără aprecieri.
      Singura comandă pe care o primesc e de la conștiința mea. Sau credeți că mă sună cineva la 5 dimineața când mă trezesc eu să scriu și îmi dictează locurile în care vă găsesc mârșăviile? Politrucii dorm la ora aia că-s ocupați noaptea cu vise că vor ajunge și ei la ciolan, dar asta nu înseamnă că oamenii nu trebuie să știe adevărul. Poate că nu e pe net tot, dar o mică parte e. Cea mai mare parte o ascundenți voi cu închisul ochilor la tăieri ilegale și complicitate cu alte instituții ale statului care ar trebui să vă lege.

  • Adică au venit norii, au zis: Uite, mă, teren agricol. Hai să ne descărcăm aici sacii cu apă să nu zică un ziar de căcat că #echipafaptelor a făcut ceva nedemn de laudă și primarul nu și-a meritat salariul de 8300 de lei lunar și viceprimarul pe ăla de 6240, nu? Cam cât de proști ne credeți, măgurenilor? V-ați uitat cum vă rad munții și schimbă configurația zonei și i-ați aplaudat. Vă meritați soarta. Poate vă răspundeți și la fireasca întrebare cu ce v-ați ales? Cu un drum asfaltat prost și cu vreun cămin cultural? A meritat?
    http://www.magurailvei.ro/uploads/documents/SALARII_FUNCTII_UAT_MAGURA_ILVEI_31_MARTIE_2020775103768.pdf

  • Pe vremuri, când se făcea școală, profesorii noștri ne spuneau că pădurile atrag ploile, că solul pe care cresc acestea este afânat, ca un burete, spre deosebire de pământul agricol care-i bătucit, așa că apa se infiltrează în solul pădurii și este stocată acolo de unde se nasc apoi izvoarele și le asigură un debit constant și regulat. Dacă vin puhoaiele la vale, înseamnă că este o problemă cu pădurile, dacă izvoarele seacă înseamnă că este altă problemă cu pădurile. Bazinele hidrografice trebuie să fie cât mai bine împădurite. Unde sunt păduri, curgerea apelor este mai înceată și curge numai prisosul. Pădurea fixează malurile apelor și apără terenurile contra eroziunilor, zăpada în ele se topește lent. Pentru ca să ai apă, trebuie să ai păduri. Pentru a lupta contra apei, la fel, trebuie să ai păduri. Așa că tăiați toate pădurile că, vorba lui Radu Moldovan, în România nu se taie decât pe jumătate din cât ar trebui.

  • Pai poate primarul e doctor in silvicultura!!! Adevarul e ca la ce titlu are trebuie sa lucreze minim UBB Cluj… ce cauta in fundul lumii? La Magura Ilvei???? Satul asta nici macar nu e la drumul principal!
    Datele prezentate de timponline.ro… sunt cele oficiale! Curios este cat se fura pe actele oficiale folosite de mai multe ori si cei care scot cate 1 copac din padure cu 1 cal… cate 1 copac/noapte… prin rauri ca sa nu ramana urme…. dar distrug tot ce e fauna si peste in amaratele alea de raulete!

    • Valer AVRAM
      Născut la 26 august 1982 în Năsăud
      STUDII
      2009- Doctorand Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie
      Electrică, secţia Electroenergetică
      2004-2008 Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Business, secţia Administrarea
      afacerilor, specializarea Asistenţă managerială.
      2006-2007 Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie Electrică,
      secţia Electroenergetică Studii Aprofundate
      2001-2006 Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea de Inginerie Electrică,
      secţia Electroenergetică.
      1997-2001 Colegiul Tehnic Energetic, Cluj-Napoca – electrician centrale, staţii şi
      reţele electrice.
      PERFORMANŢE
      Finalist la nivel national al Concursului Interdisciplinar Tehnic, IASI 2000
      Electrician autorizat gradul II emisă de SDFEE BISTRIŢA 2004
      Coautor la cererea de brevet de invenţie cu titlul:
      „Procedeu pentru stabilirea valorii componentei tehnice de putere activă
      din totalul consumului propriu tehnologic, al reţelelor de distribuţie a energiei
      electrice la joasă tensiune.”Nr.OSIM: A/00088 din 08-02-2005.
      Participant cu lucrarea „Alimentarea consumatorilor în regim simetric şi
      echilibrat” la conferinţa „Siguranţa în funcţionare a circuitelor „ Sinaia 2005
      Participant cu lucrarea „Alimentarea consumatorilor în sistem exclusiv trifazat”
      la simpozionul FOREN Neptun 200
      LIMBI STRAINE
      Franceză nivel avansat
      Engleză nivel avansat
      Germană nivel mediu
      ALTE INFORMAŢII
      Cunoştinţe de operare PC : Word, Excel, Power point, Access, Visio, Edsa, Autocad,
      Matcad, Matlab, Corel draw, E-plan, Orcad.
      Deţinator permis de conducere categoriile: B, C
      Abilităţi în comunicare şi în afaceri
      http://eem.uv.ro/doc.cvavramv.pdf

    • Baiat destept asta!!!! Pe bune! Inteleg ca e sofer de tir si electrician la baza… pai Sandu Roman e mic copil pe langa el.
      Sunt curios daca la Magura Ilvei are curent electric de la retea fiecare gospodarie.
      Ce nu inteleg … ce cauta un om cu asa un CV “beton” in fundu’ lumii????
      Va dati seama ca exista o incoerenta in comunicare intre primar si cetateni?! Cetatenii gandesc in limitele pregatirii lor… iar domnul primar are alte valori la care sa se raporteze, gandirea lui trebuie sa fie muuult mai elevata iar orizonturile muuult mai largi, ca un om destept si foarte bine pregatit ce este…
      Sau totul este doar praf in ochi si a trecut in cv ceea ce ar fii vrut sa faca?

    • Care titluri ,e un inginer aflat la scoala doctorala si cam atat. Ca ii place lui sa treaca inainte numelui diferite abrevieri nu inseamna absolut nimic, acel “dipl” este egal cu 0 in contextul in care a trecut doctorand inainte, diferenta dintre un inginer diplomat si un simplu inginer este durata studiilor, inainte de sistemul Bologna , durata studiilor la univ. tehnice era de 5 ani si se incheiau cu un examen de diploma astfel proaspat absolventii deveneau ingineri diplomati, iar masterul era de 1 an, dupa implementarea sistemului Bologna durta studiilor a scazut la 4 ani inchinduse cu un examen de licenta astfel absolventii deveneau ingineri licentiati iar durata masterului a crescut la 2 ani. Pentru a ajunge la scoala doctorala este nevoie si intr-un caz si in celalalt de o diploma de licenta +master adica 6 ani de studiu in ambele cazuri . Oricate abrevieri ar pune nenea asta inaintea numelui pentru a-si impresiona alegatorii este un inginer aflat la scoala doctorala si cam atat ( deocamdata) , eu unu as fi curios sa stiu la ce universitati si-a obtinut diploma de licenta, cea de master si unde face scoala doctorala?

    • Cum adică fundul lumii?Cum adică satul nu e la drumul principal?Ce treabă aveți voi cu școala omului?Aici pe Ilve sunt mii de gospodării,oameni harnici care muncesc de dimineață pana seara!V-ati gasit orășenii să comentați!Mergeți in parcuri si vedeti-va de treabă sau daca aveți timp treceți prin fundul lumii in vizită!

  • Superb spus Cristiana. Sa ne amintim ca puhoiul de formisti de aici zicea ca tulburarea crimei e inventia extremei stangi, cu Greta in frunta, ca e religie ca a paranoia. Ca taierea padurilor e dezvoltare. Nu e doar de Dragea vorba c de liberalismul economic pe care derapta romaneasca alaturi de PSD il cultiva de 30 de ani: daca piata mondiala cere lemn, tundem tot. Nu conteaza ca ne facem zona nelocuibila.

  • Romania e tara paradoxurilor! Magura Ilvei sat cu aprox 1.800 locuitori are primar drd dipl ing ec, iar judetul Prahova cu o populatie de peste 700.000 locuitori are primvicepresedinte la PNL Prahova un om fara bacalaureat!
    Poate dl Avram o sa ajunga presedinte ANRE la un moment dat! Sa faca cinste magurenilor

    • Ati taiat padurile si acum va plangeti de inundatii…. asta e rezultatul averilor facute in urma dezastrului din munti.

  • Să le plătească Ocolul Silvic despăgubirile. Eu nu sunt curios să contribui prin Bugetul de Stat sau Bugetul Județului.

    • Măi oameni buni, va rog frumos, în numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, lăsați ura fata de semeni noștri. Rugați-vă la Dumnezeu sa ne ierte de păcate și sa oprească mania lui asupra noastră. Ce vina au uni oameni ca s-au revărsat râurile!? Și eu am fost inundat, ce sa fac? Sa ma răzbun pe oameni ca mi-a întrat apa în casă? Sa zbier către cer ca de ce mi-a întrat apa în casă și mi-a distrus curtea? Inafara de a zici,, Doamne-ti mulțumesc ca nu a fost și mai rău și sa ferească pe toată lumea de asa ceva” ce puteam să mai zic. Ii mulțumesc lui Dumnezeu ca sunt sănătos și fie voia Domnului

  • Primarii sunt verigi importante în lanțul mafiei și corupției din domeniul tăierii pădurilor și nu numai.Nu le caut scuze,dar în momentul în care nu fac jocul marilor tăietori de lemne,ceva se întîmplă și nu mai ajung primari.Tăietorii de lemne pun miniștri,secretari de stat la ministerele de resort,mai mult și instituțiile statului care au obligația să vegheze la respectarea legii sunt conduse tot de oameni puși de această mafie,care ajunge pînă în vîrf de tot.Ei fac Codul Silvic,legislație,tot,tot…dacă totuși miști în front,ori nu mai miști de loc,ori bei suc cu mercur,apoi primești un șut în cur.
    PĂREREA MEA!

    • Primarul de Măgura Ilvei are un CV frumos , probabil,este un tânăr de nădejde- dar intrarea sa în politică a fost o greșeală. Are multe specializări, putea fi un lector universitar, dar nu a lucrat efectiv în vreun domeniu- lucru ce mă face să cred că l-a interesat, mai mult funcția de primar decât cariera profesională, partea materială- banii, puterea și influența.Si în final- o constatare simplă. Cunosc primari care vor candida pentru al cincilea, al șaselea, sau al șaptelea mandat.
      Privilegii, pensii speciale etc. !

  • Mediul înconjurător nu a fost niciodată o prioritate pentru clasa politică românească, iar rezultatele lipsei de interes în vederea protejării acestuia se văd acuma, le simțim pe propria piele cu toții. Defrișările masive sunt doar una dintre crimele produse asupra mediului, iar urgia naturii asupra noastră, cu toate regretele din lume, este perfect îndreptățită. Nu suntem la primele inundații, nu suntem la primele semnale de alarmă pe care ni le dă mediul înconjurător și nu suntem la primele necazuri resimțite în urma acțiunilor noastre nesăbuite, ce am făcut pentru oprirea degradării mediului? Nimic, și atunci de ce avem pretenții ca mediul să fie prietenos și tolerant cu noi! Nu avem niciun motiv să pretindem cât timp noi nu am oferit nimic în schimb. Deci, pentru fiecare dintre noi, toate aceste fenomene meteorologice ar trebui să ne dea de gândit și să trecem și la acțiune, să devenim mai responsabili în relația cu natura, cu felul în care ne comportăm cu mediul înconjurător, la felul în care depozităm deșeurile și la felul în care tratăm problema defrișării și a poluării sălbatice la care supunem mediul înconjurător, până atunci nu avem decât să ne învățăm lecția și să devenim mai responsabili pentru noi și pentru mediul în care trăim.

  • Să nu-i uităm pe Oamenii Muntelui, acei țărani „școliți”, cu sute de lecturi și biblioteci personale comparabile cu a unui profesor.
    Să-i respectăm și onorăm cum se cuvine, precum în comunitățile lor, așa și la Județ.

    • aia de pe ilve si dorne…. niste flence
      fac scandal, acte tendentioase.. taranii aia credeti ca stiu logica reala acestor dezastre.. nicidecum ..aia stiu numai sa suduie si dau vina pe natura

      cineva trebuie sa-i indrume..sa fie informatii

  • Motto:
    „PSD nu este numai un partid de hoti, de derbedei si de golani”
    (Sorin Oprescu)

    Dacă afirmatia lui Sorin Oprescu este adevărată, cum se întâmplă că aproape în toate cazurile acced în functii publice numai PSD-isti din asemenea categorii sau traseisti de la alte partide.
    Revenind la subiect, este cunoscut că orice manual de Imbunătătiri Funciare precizează că pădurea, prin vegetatia sa abundentă retine jumătate din cantitatea de precipitatii căzute la fiecare ploaie si favorizează infiltrarea treptată a apei in sol, fără ca aceasta să se scurgă pe versanti, provocând fenomenul de eroziune. Pe de altă parte, pădurea contribuie prin rădăcinile profunde ale arborilor la prevenirea alunecărilor de teren in zonele colinare.
    Prin urmare defrisarea padurii favorizează in sezonul ploios fenomenele de inundatii catastrofale, asociate cu alunecarile de teren si cu eroziunea solului.

  • Primarul de Măgura Ilvei are un CV frumos , probabil,este un tânăr de nădejde- dar intrarea sa în politică a fost o greșeală. Are multe specializări , dar nu a lucrat efectiv în vreun domeniu- lucru ce mă face să cred că l-a interesat, mai mult funcția de primar decât cariera profesională, partea materială- banii, puterea și influența.Si în final- o constatare simplă. Cunosc primari care vor candida pentru al cincilea, al șaselea, sau al șaptelea mandat.
    Privilegii, pensii speciale etc. !

  • Astea sunt doar cifrele oficiale, cele neoficiale, ce s-a tăiat la negru, cine le contabilizează? Alea la cât ajung?

  • Ce se petrece in Magura Ilvei cu padurile si primarul este groaznic si adevarat
    O familie intreaga de padurari dotati toti de primarie cu Dustere fac dezastru in paduri si cand vin inundatiile fac dezastru in gospodarii
    In loc sa faca diguri pe paraie primarul o facut diguri si trei poduri in dreptul caselor familiei lui si la vecini din fonduri cata vreme pe vai ii prapad
    Oamenii sunt infricosati de primar si prietenii lui si cine comenteaza are probleme
    Au cheltuit bani europeni la cadastru in comuna si sute de familii o fost lasate fara bucati de teren dupa cum a vrut primarul. Firma de cadastru semneaza lucrarea dar impartirea o face tot primarul
    Multe procese facute primariei, dar majoritatea oamenilor s-au lasat pagubasi pentru ca nu au bani de judecata
    Nimeni nu are curajul sa spuie ceva ca la iarna nu primeste lemne de foc, fonduri Apia, ajutoare sociale
    Autorizatia de constructie si orice adeverinta o iei numa cu binecuvantarea primarului daca taci din gura.Cine voteaza cu el primeste lemne gratis pentru toata iarna
    Reteaua de canalizare din bani ue a fost facuta de cativa necalificati si este de mantuiala si nu va fi in veci cum trebe si banii so cam evaporat
    Daca spui ceva te pune sa faci autorizatie si pentu gard
    Doctorul din sat o fost dat afara ca o facut campanie electorala altuia
    Politistul satului so transferat pentru ca nu mai suporta stresul
    nimeni nu so autosesizat in atatia ani
    Aia care lauda sunt din gasca primarului sa fie clar
    Oamenii vreu sa schimbe ceva da ii greu ca se tem

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS