Actualitate Recomandări

DNA: Deputatul Ioan Oltean era ca un șef pentru Crinuța Dumitrean. Cine l-a denunțat

Procurorii DNA spun că Ioan Oltean, urmărit penal de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu și trafic de influență și pentru care DNA a cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive, era ca un șef pentru fosta președintă a ANRP, Crinuța Dumitrean, şi că era de notorietate în rândul funcţionarilor publici că Mihai Rotaru beneficia de despăgubiri generoase şi prompte urmare acestei relaţii, în vreme ce mii de dosare erau ţinute în aşteptare.

Singurul denunţ din dosarul penal al lui Ioan Oltean îi aparţine fostului preot paroh al bisericii din Chitila, acolo unde deputatul a luat mita de 600.000 de euro, scrie stiripesurse.ro. Biserica a fost ctitorită acum 100 de ani de… Ioan Olteanu. Dosarul ANRP 4 a fost deschis după ce preotul paroh al bisericii din Chitila l-a denunţat pe omul de afaceri Mihai Rotaru. Preotul le-a povestit procurorilor că îl cunoaşte de ani buni pe Mihai Rotaru, care, până la un punct, îi sponsoriza biserica. Şoferul lui Mihai Rotaru ar fi venit în curtea lăcaşului de cult cu un sac plin cu bani, pe care i l-ar fi dat lui Ioan Oltean. Ion Adrian Alexandrescu, fostul paroh al Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Chitila, a făcut denunţul împotriva celor doi, în aprilie 2015, atunci când era în penitenciar, unde executa o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru corupţie. în aprilie 2015, Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti a decis că Alexandrescu poate fi eliberat şi a decis trimiterea cazului la magistraţi. Judecătoria Găeşti (17 aprilie) şi Tribunalul Dâmboviţa (12 iunie) au decis că fostul preotul s-a îndreptat şi poate fi eliberat condiţionat. Alexandrescu a fost eliberat condiţionat pe 12 iunie.

”Activitatea infracţională şi intermedierea relaţiilor între inculpaţi, finalizată cu primirea titlului de despăgubire pentru suma de 87.291.596 lei de către Rotaru Mihai în data de 17.06.2010, s-a derulat din iarna anului 2014, pe parcursul a 7 luni. Această activitate infracţională a fost circumscrisă folosului bănesc necuvenit obţinut de către Rotaru Mihai şi s-a aflat în strânsă legătură cu urgentarea şi aprobarea dosarului de despăgubire nr. 46076/CC dar, în egală măsură, a corespuns şi interesului numitului Oltean Ioan, care a primit suma de 600.000 euro de la cesionar pentru traficul de influenţă realizat.

Astfel, în dosarul de despăgubire nr. 46076/CC/2009 a fost emis titlul de despăgubire nr. 8250 din data de 17.06.2010, de către preşedinta A.N.R.P, inculpata DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA pentru cesionarul ROTARU MIHAI.

Decizia de despăgubire nr. 8250 din 17.06.2010 s-a bazat pe hotărârea din aceeaşi zi a celor 7 membrii C.C.S.D, pe raportul supraevaluat al expertului evaluator NEGURICI SERGIU privind terenul situat în Piteşti, în suprafaţă de 61.857 mp , pe actele materiale individuale de complicitate îndeplinite de OLTEAN IOAN şi pe documentele depuse de ROTARU MIHAI care au constituit acte de complicitate pentru decizia infracţională a autorilor.

De asemenea, din (…) a rezultat că, deputatul OLTEAN IOAN, care avea relaţii cointeresate cu cesionarul și cu preşedinta A.N.R.P. DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA și-a exercitat influența la aceasta din urmă şi astfel a obţinut pentru ROTARU MIHAI urgentarea şi aprobarea despăgubirii. În schimb numitul ROTARU MIHAI i-a remis numitului OLTEAN IOAN anterior datei de 17.06.2010, suma de 600.000 euro, locul primirii banilor fiind în incinta parohiei din Chitila.

(…) , doar traficul de influenţă exercitat la nivelul preşedintei A.N.R.P. DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA nu ar fi avut aptitudinea să determine obţinerea folosului necuvenit pentru cesionar, deoarece decizia nu aparţinea în exclusivitate acesteia, ci despăgubirea putea fi obţinută numai prin votul, decizia, aprobarea tuturor celor 7 membrii. Aşa fiind, concluzia care rezultă este aceea că actele de abuz şi complicitate, la care s-a adăugat traficul de influenţă, au asigurat cesionarului – cumpărător de influenţă folosul necuvenit.

Premisa desfăşurării activităţii infracţionale de abuz şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, o constituie iniţiativa complicelui, ROTARU MIHAI, care a fost cel activ în acest lanţ al corupţiei, în care interesul său şi al intermediarului, OLTEAN IOAN, coroborat cu acceptarea rezultatului păgubitor pentru bugetul public de către funcţionarii decidenţi, prin încălcarea dispoziţiilor legale obligatorii, realizează elementele materiale ale laturii obiective a acestor infracţiuni.”, spun procurorii în referatul de arestare preventivă al Crinuței Dumitrean.

În plus, procurorii au descoperit cum lucrau Oltean și Dumitrean. ”Rotaru Mihai a depus cererea de soluţionare cu prioritate pe numele (…), cunoscând traseul rezolvării, iar traficul de influenţă realizat de Oltean Ioan la preşedinta A.N.R.P. pentru el, i-au asigurat o certitudine în plus că această modalitate de rezolvare, deplin cunoscută şi familiară, îi aduce profitul aşteptat. (…)

Aşa fiind, în momentul în care un dosar de despăgubire apărea pe numele cesionarului protejat, acordarea unei despăgubiri consistente şi soluţionarea foarte rapidă a dosarului, prin parcurgerea etapelor legale într-un mod formal, indiferent câte note de observaţii conţinea dosarul din partea personalului aparatului tehnic de specialitate, ţineau de rutină. (…)

Astfel, (…) , Oltean Ioan era ca un şef pentru Dumitrean Crinuţa, fiind notoriu în rândul funcţionarilor că, Rotaru Mihai care avea mai multe dosare de despăgubire în care era cesionar, beneficia de soluţionări rapide şi despăgubiri generoase, preşedinta acordând sprijin direct soluţionării dosarelor de despăgubire de interes pentru acesta.

(…) au demonstrat că, deputatul Oltean Ioan nu avea atribuţii funcţionale ori de demnitate publică, nici măcar tangente cu activitatea ANRP, numirea membrilor CCSD, inclusiv a preşedintelui ANRP fiind în competenţa primului ministru.( (…)).”, notează oamenii legi.

Procurorii DNA au constatat că, ”analizând portalul Camerei Deputaţilor rezultă că, Oltean Ioan are activitate în comisii permanente din domeniul administrativ local iar iniţiativele sale legislative în domeniul proprietăţii preluate abuziv lipsesc, având activitate parlamentară intensă pe alte domenii. Cu toate acestea, Oltean Ioan era o prezenţă constantă în instituţie, în biroul preşedintei şi era considerat şef de către aceasta, (…).

Adăugând şi faptul că, unele dosare de despăgubire erau soluţionate rapid, peste ordinea reglementată, contrar dispoziţiilor legale – aşa cum s-a întâmplat şi cu dosarul nr. 46076/CC – doar în considerarea faptului că acel cesionar era protejatul său, sunt realizate condiţiile unui act material de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Obţinerea de despăgubiri în câteva luni, reprezintă o soluţionare foarte rapidă a cererii, justificată numai prin relaţia creată, anterior descrisă, căreia dacă îi adăugăm şi contextul remiterii de către Rotaru Mihai numitului OLTEAN IOAN a unui procent de aproximativ 30% din valoarea folosului necuvenit încasat (600.000 euro din suma de 87 milioane lei reprezintă aproximativ 30%), ne ajută la conturarea imaginii infracţionale.

Sub acelaşi aspect, (…) confirmă că numitul Rotaru Mihai în mod obişnuit îşi rezolva la A.N.R.P dosarele sale de cesionar de despăgubiri, deoarece în mod uzual şi rutinar erau tratate prioritar, dosarele sale de CCSD condusă de către Dumitrean Crinuţa Nicoleta, coroborate cu dovada că „singurii care puteau aproba rapoartele de evaluare erau membrii C.C.S.D a căror decizie era suverană”, reprezintă probe solide care confirmă dincolo de orice dubiu rezonabil existența infracțiunilor de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, reținute în sarcina membrilor CCSD şi cumpărare de influenţă în sarcina cesionarului Rotaru Mihai.

Astfel, (…) relevă că dosarele înregistrate la A.N.R.P erau tratate cu prioritate şi erau soluţionate în regim de urgenţă numai în baza deciziei membrilor C.C.S.D fiind repartizate evaluatorului de către aceeaşi C.C.S.D şi tot această CCSD era singura competentă şi suverană să aprobe raportul de evaluare, să-l respingă, să dispună refacerea acestuia, iar decizia de acordare a despăgubirilor putea fi luată numai prin votul şi dispoziţia membrilor C.C.S.D.”, se arată într-un referat DNA.

9 comentarii

  • Ok era șef si ce mai era ! Dar cu cine a împărțit banii , este întrebarea , ca sigur nu au rămas toți la el ! Si in câte dosare ANRP a intervenit ? Ca doar nu om fi cei mai prosti sa credem ca e singurul ! Are curaj DNA sa meargă pana la capătul firului ?

    • La capatul firului toti parlamentarii sunt cu musca pe caciula.Si toti cei ce fac parte din puterile statului si din toate structurile lui si mai ales din administratie.

  • Cand ajungi la putere si crezi ca detii adevarul absolut, calci pe morminte sa iei banii! Asta au facut toti, nu au putut niciunii sa stea deoparte. De ce au crezut ca nu vor fi dati pe mana justitiei!? Pentru ca au crezut ca sunt puternici pe veci!
    Sa avem mila? Da, dar dupa ce se recupereaza banii! Daca nu-i au, ii vor da in vileag si pe ceilalti pentru ca altfel nu avem de ce sa ne fie mila.
    Cel mai tare ma doare este ca era deputat de Bistrita… si ar fi trebuit sa faca bine judetului prin pozitia care o avea.
    Sa ne uitam mai bine pe cine trimitem acolo. Aviz si parlamentarilor care se cearta chiar aici acasa. E clar ca atunci cand sunt in Bucuresti, numai de planurile judetului nu vorbesc. Ca vedem bine cate preocupari au…

    • Din pacate toti parlamentarii sunt la fel.TOTI ar trebui sa treaca pe la DNA pe la cercetari corecte si nu comenzi…atunci sa vedem cati ar mai fi coiosi?

  • CRIUNTA … e gravida!!! e casatorita? cine e tatal copilului? …Intotdeauna goana dupa foloase materiale si mai ales obtinute prin minciuna,hotie,batjocorirea celor multi nu se termina cu bine!nu te rabda D-zeu! E incredibil sa tai salarii,pensii,etc . si tu sa furi ,sa-ti bati joc de semenii tai! Desfraul,golania,minciuna vor face mult rau,cred,si celor care l-au slavit si pupat …pe acest ION OLTEAN! Sper sa se incheie cu aceasta „ocazie”o fila trista din istoria acestui neam! Sa avem increderei doar in valori ,care exista din plin si pe care nu stim sa le pretuim! D-ne ajuta!

  • si daca olteanu nu va face inchisoare crezi CA E NEVINOVAT????
    e vinovat 1000%fara nici o hotarare judecatoaresca!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS