Actualitate

Doris Moldovan: Să ne aducem oamenii acasă!

”Statistic, din Bistriţa-Năsăud au plecat în străinătate 31.777 de persoane, în timp ce acasă au rămas să muncească 57.639 (anul 2014), județul nostru fiind printre judeţele ”cu cod portocaliu la migraţie”, se arată într-un articol de pe TimpOnline. Știm cu toții despre această situație, deoarece fiecare dintre noi are cel puțin o cunoștință, un prieten, o rudă, un copil care a plecat departe de familie și de locul în care s-a născut, în altă țară, pentru a duce o viață mai bună. Însă a venit momentul să ne aducem oamenii înapoi!”, scrie pe blogul faptebune consilierul județean PNL Doris Moldovan, locul 2 pe lista partidului pentru Camera Deputaților:

”Să revină acasă, deoarece trăim într-un loc binecuvântat cu bogății naturale, un județ cu potențialul de a fi pe harta celor mai dezvoltate din țară.

Pentru că țara noastră are un potențial agricol foarte mare și multe județe sunt preponderent rurale, inclusiv județul nostru, consider că trebuie să profităm de acest aspect și să dezvoltăm satele noastre, prin păstrarea autenticității. Astfel, soluția este Turismul Rural și Agroturismul.

În acest sens am în vedere câteva propuneri

• Îmbunătățirea „Legii Turismului”, mai ales capitolul care face referire la „Turismul Rural și Agroturism”. Știați că despre „Turismul Rural și Agroturism” există doar un capitol de nici o pagină în „Legea Turismului”?

• Asigurarea și organizarea gratuită din partea statului de cursuri pentru aducerea la cunoștință a populației a oportunităților de accesare a fondurilor europene pentru zona rurală, consiliere gratuită pentru accesarea fondurilor, precum și seminarii de marketing în turismul rural;

• Organizarea în Asociații care au capacitatea și libertatea, ca ori de câte ori se constată că legislația este în neconcordanță cu realitatea, să se poată formula propuneri de îmbunătățire a acesteia;

• Realizarea unei „Hărți a obiectivelor turistice și a locurilor de cazare din județ”, pentru a avea o radiografie a acestora, pentru a identifica necesitățile de dezvoltare, dar și pentru a le face cunoscute turiștilor;

• În România există peste 4.000 de produse tradiționale, atestate de Ministerul Agriculturii. Încurajarea producției acestora, prin acordarea de subvenții;

• Asigurarea integrării produselor locale în Supermarketuri, printr-un program realizat la nivel național. De exemplu, în Irlanda, Departamentul Agriculturii și Industriei Alimentare a dezvoltat un Grant pentru facilitarea Agroturismului și agriculturii ecologice. Obiectivul sistemului este de a asigura o aprovizionare regulată cu produse ecologice pe piață, prin dezvoltarea de cooperative organice / grupuri / societăți.

• Acordarea de credite cu dobândă preferenţială, pentru dezvoltarea şi/sau modernizarea capacităţilor de cazare;

• Scăderea TVA-ului în turism. Ne comparăm, deseori cu bulgarii, însă aceștia au TVA de 9% la tot ce înseamnă turism, noi avem doar la cazare.

E nevoie doar să vrem cu adevărat să îmbunătățim cadrul legal, să aplicăm măsuri care să-i încurajeze pe cei interesați de acest domeniu.

Spun asta, deoarece oamenii se vor întoarce acasă, atunci când economia noastră va crește, când aceasta va genera locuri de muncă, trai decent, siguranța zilei de mâine.

Totul este în mâinile noastre. Ce facem azi, va determina cum ne va fi ziua de mâine. Ce facem azi, poate să readucă oamenii acasă!

Să transformăm vorbele-n fapte!”.

24 comentarii

  • mno se promoveaza….vrea in parlament asta asta e nu poti condamna omul ca vrea……
    are ce are cu portocaliu…..nu uita de pdl

    ideile sunt bune PRACTICA e uitata dupa alegeri …asta e

  • propaganda ieftina…. Ce sa faca oamenii plecati peste hotare, prin toata Europa acasa???? Sa revina acasa si sa voteze ca sa iasa mincinosii si smecherii la alegeri???? Avem cel mai mic salar din tara, avem cele mai mari preturi la alimente din tara, avem cele mai naspa locuri de distractie din tara, avem corturi in strada in mijlocul orasului. Mai bine sa stea unde sunt, printre straini este mult mai bine ca acasa. Mai bine cu capul plecat si cu bani in buzunar decat acasa si cu buzunarele goale sau cu salarii mizerabile. Aici nu sunt locuri de munca, iar cele bine platite sunt pt pile si relatii. Cu alte cuvinte ce naiba sa faci aici, in tara unde se impusca ursul in oras iar seful politiei comanda sa de-a cu masina peste el???? O tara condusa de prosti,smecheri si deficienti.

  • Agricultura nu-i o solutie pentru repatrierea celor plecati la munca in strainatate. Si asa cu cei plecati, Romania se afla pe primul loc in Uniunea Europeana in privinta ponderii foarte ridicate a populatiei ocupate in agricultura, la mare distanta de urmatoarele clasate. Astfel, intr-un raport al Institutului National de Statistica (INS) publicat anul trecut, se arata ca Romania, se remarca prin ponderea inca foarte ridicata a populatiei ocupate in agricultura (25,4%), ceea ce o plaseaza pe primul loc in UE-28, la mare distanta de urmatoarele tari clasate, Grecia (13,0%) si Polonia (11,2%).
    Asta nu inseamna ca nu trebuie dezvoltata agricultura chiar si in Bistrita-Nasaud si sa trecem de la „merele de plastic” la livezile intensive de altadata, insa nu prin cresterea ponderii populatiei ocupate in acest sector.
    Nici turismul care se situeaza in domeniul serviciilor nu poate sa absoarba prea multa forta de munca. Ba mai mult pentru dezvoltarea turismului e nevoie pe de o parte de infrastructura de transport, iar pe de alta parte de un mediu economic prosper care genereaza si consumatorii de servicii turistice.

    • Dinu, ai dreptate! Agricultura nu-i o soluție! Iar ponderea aceea foarte ridicată a populației din agricultură şti cum a fost obținută? Simpu: 10% sunt responsabili cu timpul liber (adică trântorii fără nici o ocupție), 10%- pensionarii care au şi venituri din agricultură şi restul da, sunt agricultori care într-adevăr fac agricultură adevărată. Că dacă ar fi după pondere…ar trebui să zbârnâie exportul de produse agricole, însă din păcate ştim cu toții câtă mâncare importăm…Nu are rost să intru în detalii…

    • hahaha!! asa este!! incepand cu coaforul si trecand prin magazine de haine si alte businessuri de ultra succes ale distinsei doamne ex-moldovan :))))

  • Bai frate , nimic nu e bine. Iesiti mai in teren si vedeti durerea oamenilor a caror copii sunt plecati. Eu am doi copii si ma lupt sa le ofer un trai decent si nu imi doresc sa plece cand sunt mari. Da , avem nevoie de oameni ca Doris Moldovan care sa se lupte si sa faca ceva . E o idee buna agroturismul dar vrem mai multe detalii .

  • tatal meu lucreaza in spania in agricultura, la o ferma. De fiecare data imi zice ca daca ar fi utilaje si ferme de alea si la noi, daca s-ar dezvolta agricultura el ar veni acasa ca pamantul nostru e mai bun ca al lor.
    Spaniolii ii zic agricultura performanta. Si noi suntem cu agricultura da de aia cum se facea acum 100 de ani. de aia e neproductiva.
    Eu va sustin sa faceti ce stiti ca sa se dezvolte agricultura si turismul.
    ma doare sufletu cand vad comentarii de astea ca in Romania nu se poate. da ce noi suntem mai prosti? Eu cred ca se poate si aici.

  • O prezentare ce se vrea exhaustivă dar rămâne una superficială ce relevă e lipsă totală de viziune și recunoaștere a pașilor necesari în dezvoltarea ramurilor economice propuse.
    Ana Pavel face o remarcă, deloc evidențiată de viitoare doamnă deputat, dezvoltarea industriei producătoare de utilaje agricole, iar eu adaug instituții de finanțare a achizițiilor de utilaje.
    Pământ bun avem, oameni harnici încă mai sunt, dar avem un Stat incapabil să sprijine cetățeanul, un Stat populat cu modele ale grației ființei umane ce nu au capacitatea de sinteză și analiză de programe și strategi de dezvoltare.

    • Ia uitați-va ce a făcut Statul prin guvernul Cioloș-tehnocrat la târgul de la Paris , SIAL , unde ar fi trebuit ajutați producătorii romani ! Și doamna Doris ii susține pe tehnocrați ! Vai mama noastră !

  • Oare domnita asta se crede fotomodel,cum deschizi netul cum dai de ea ,nu are casa familie copii,totul merge struna si vrea sa se ocupe putin si de restul populatiei din judet? Sa-ti vedem realizarile tale,sa-ti cunoastem potentialul si apoi sa vedem daca ai timp si potenta de a ajuta oamenii din judet.La cat timp ai de poze si postari pe fb nu cred ca vei face ceva pentru noi ca deputat!

  • Vorbeste ca aduce oamenii acasa in agricultura si apoi ne vorbeste de turism, agroturism. Pentru asta sa-i chemam?
    Apoi zice tva de 9% dar nenea Ciolos tocmai a bagat niste impozite de curand tocmai pe locurile de cazare si restaurante. Oare Alinuta, sefa ei, nu il tot vrea in echipa pe Ciolos?
    Si din ceea ce e scris mai sus ce sa mai intelegem! Haideti voi romani acasa ca tocmai am vazut ca e bursa locurilor de munca.
    O alta doamna mai zicea acolo si ea o aberatie” scoala nu formeaza tineri pentru nevoile pietei”. Intrebata zicea „ne dorim tineri necalificati sa ii calificam la locul de munca” ca si cum i-ar vrea mai mult…. sclavi… ca de platit de aceea ii voia necalificati!
    Si atunci doamna Doris ce mai vrea sa zica cu acest indemn?! Aaaa….a zis de fonduri europene…nu ca le da 20000 de euro ca altcineva mai altadata…
    Prostii, numai prostii!
    Pentru turism nu-ti chemai conationalii ca ei vin acasa, trebuie sa chemam turisti care sa ne vada, sa consume, sa plateasca. Poate ca de vazut ne-or putea vedea, dar de inteles…….

  • De apreciat ” invitația ” doamnei Doris , sper să-i urmeze exemplul și acel nabab pesedist care ne-a făcut nevestele c…. și copiii vagabonzi. Măcar așa , de complezență …că oricum nu-i vom vota ” partidul ” , social-democrat cică!
    Însă , dacă atunci când am plecat ne-am asumat asumat un risc , ca opinie strict personală , întoarcerea reprezintă un risc infinit mai mare, vă spun de ce. Cine garantează că taxele și impozitele noastre vor fi cheltuite chibzuit , în folosul public , și nu vor ajunge în buzunarele unor politruci ciorditori sau într-ale unor analfabeți contractiști de-ai Statului? Deasemenea, cine bagă mâna în foc că nu vom fi nevoiți să apelăm la ” ușa din dos ” și la tradiționala șpagă pentru a ne rezolva felurite probleme? Și nu în ultimul rând, când aveți de gând să le arătați ușa la infractorii și bufnițarii care au căpușat parlamentul și în general toate acareturile politice?
    Vedeți, ceea ce ați înșirat dvs cu agricultura, locuri de muncă , bogății naturale și alte asemenea, sunt chestiuni deloc îndeajuns pentru a atrage românul integrat perfect în societatea occidentală.
    O statistică recentă indică faptul că 16 români părăsesc țara în fiecare oră. Zilnic ar însemna 3 avioane/7 autocare pline. Doar Siria, țară aflată în război , ne „bate” la acest capitol. Ar trebui să dea de gândit în modul cel mai serios acest exod al populației și faptul că un număr infim de români se va întoarce definitiv în țară.

  • Aoleu…in 30 de minute am primit 30 de minusuri. Vad ca va intereseaza pe multi statutul si preocuparile Doamnei DORIS. Asa ca macar din complezanta pt. o doamna frumoasa nu ar trebui sa taxati un admirator. Dar ma rog; DOMNIA este greu de gasit la barbatii din ziua de azi.

    • Vai de mine si de noi,singurul comentariu corect si bun este al d CARCEE,asta cred si eu o doambna cre se crede fotomodel si fara a intra in viata personala despre care se spune multe………daca vrea parlament sa-si schimbe atitudinea si sa traiasaca in realitate nu in lumea ei.doamna este departe de-a rezolva aceste probleme.ea rezolva problema iilor si a lazilor de zestre.//

  • Ma intreb , retoric normal, oare cate din comentariile rautacioase sunt scrise de cei/cele care nu s-au regasit pe lista pnl la parlamentare sau de „consilierii” si prietenii acestora?! Mai schimbati discursul domnilor si mai folositi si alte cuvinte , ca slava Domnului avem o limba romana bogata in sinonime…. Dar frustrarea , invidia si rautatea va intetoseaza gandirea . Doris , succes ! U are the BEST !

  • Sunt 23 de comentarii cu vreo 5-6 autori . Cele pro au autori PNL , cele contra , PSD , mare scofala . Concluzia e una singura : pierdere de timp . In judet sunt 285.000 de locuitori . La cati ajunge mesajul electoral ? La nici 1% , iar acestia stiu deja cu cine vor vota , fara sa mai urmareasca mesajele .

  • Campania electorala depinde in proportie de 95% de Bucuresti , de acolo trebuie sa vina mesajul care sa scoata poporul la vot . Acolo e presa care face rating : TVR1 , PROTV, Antenele , de acolo trebuie sa vina mesaje clare , politici actuale , strategii , etc . La nivel de judet trebuie mers doar pe brand-ul partidului , daca nu ai candidati peste partid in sondaje .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS