Social

Trei răniți, dintre care unul grav, după ce o basculă s-a răsturnat între Rebrișoara și Nepos (FOTO)

Trei persoane au fost accidentate după ce o basculă ce s-a răsturnat între Rebrișoara și Nepos. Pentru una dintre victime, cu politraumatism grav, a fost chemat elicopterul SMURD de la Jibou.

În accident au fost implicate trei vehicule, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

”Echipajele de intervenție au găsit 3 victime de sex masculin, în afară autoturismului, pe carosabil.  Un barbat în vârstă de 67 de ani a fost preluat de elicopterul SMURD, un tânăr de aproximativ 16 ani a fost preluat de echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD, iar un barbat de aproximativ 19 ani a fost preluat de un echipaj aparținând SAJ BN. Victima din elicopter era în stare grava, cu multiple leziuni și traumatisme și a fost transportată la un centru de trauma din Cluj Napoca, iar celelalte doua victime au fost transportate de echipajele medicale la CPU Năsăud (conștiente și cooperante)”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

”Conform primelor date, conducătorul unui autotren care tracta o semiremorcă încărcată cu piatră spartă, un tânăr de 27 de ani, care circula pe drumul național 17D, pe direcția Nepos-Rebrișoara, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de un tanar de 18 ani, din Feldru. În urma impactului, autotrenul s-a răsturnat. 

Conducătorul de 18 ani și doi pasageri care se aflau în autoturismul condus de  acesta au fost răniți și transportați la spital. 

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă de către polițiștii rutieri din Năsăud în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor exacte în carea a vut loc accidentul. Pentru aproximativ 2 ore, circulația a fost blocată, iar în aceste momente se circulă alternativ, pe o bandă, traficul fiind dirijat de polițiștii de la Rutieră”, a informat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Elicopterul SMURD a mai fost chemat luni și pentru a prelua un bărbat de 75 de ani care a căzut de pe un pod la Valea Vinului, el fiind inconștient, în șoc hipotermic, cu multiple traumatisme.

A fost stabilizat și transportat la o clinică de specialitate de un elicopter SMURD care l-a preluat de la Sângeorz-Băi.

Tot luni, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță a fost chemat la Ocnița să dea primul ajutor unei persoane de 25 de ani căzută din căruță.

Sursa foto: Serviciul Județean de Ambulanță

1 comentariu

  • Acuma nu ar trebui să apasam pe rană, dar dimineata in jurul orei 11 prin sat in REBRISOARA veneau 2 autobasculante cap tractor si semiremorca, de erau in stare să te scoată de pe drum, mașinile aveau nr de cml. Apoi mai sunt mulți alți de la alte firme care sunt foarte grăbiți, ei nu țin cont de faptul că mașinile sunt încărcate peste capacitatea de exploatare. Așa că să nu ne mai mirăm că se întâmplă atâtea accidente.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS