Timp de gândire

Gândul care face diferenţa între viaţă şi moarte

Moartea unui om tânăr, sănătos şi aparent fericit a răvăşit la ceas de seară oraşul, mai ales după ce a început să circule varianta potrivit căreia şi-ar fi ales singur destinul şi ar fi preferat ca maşina pe care o îndrăgea atât de mult să-i fie sicriu.

Răsfoirea insistentă a ziarelor arată că s-a căutat răspunsul la întrebarea: De ce? L-au dat unii şi alţii crezând că-l deţin: ba că BMW-ul e de vină, ba că omul a fost slab, ba inconştient, ba nefericit. Cert este că o anumită stare l-a împins în stâlpul gros cu o viteză atât de mare încât s-a crezut iniţial că maşina ar fi căzut cu tot cu şofer de pe pasarelă. Desigur cineva a apăsat îndeajuns pedala ca să se termine cât mai repede ceva ce probabil era insuportabil.

În lumea noastră agitată în care zac prin spitale, oropsiţi, copii bolnavi de cancer, să spui că te doare sufletul e o blasfemie. Nu te crede nimeni sau, chiar dacă o face, îţi spune să îţi vezi de treabă pentru că sunt lucruri mai importante şi mai grave în viaţa aceasta. Nu avem cultura şi nici nivelul de civilizaţie necesar să ne aplecăm cu atenţie asupra acestor dureri sufleteşti invizibile care pot fi extrem de grave, cauzate de acumularea de gânduri negative ca aburii într-un cazan care fierbe sub presiune. Nu le discutăm cu nimeni, nu apelăm la psihologi sau terapeuţi fie de teama să nu se audă prin cercurile noastre că suntem nebuni, fie pentru că lucrurile astea le-am văzut doar în filme şi desigur că sunt un moft.

Foarte puţini dintre noi avem curiozitatea, timpul şi energia necesare să citim cărţi de specialitate şi să ne convingem că problemele de natură psihică ne pot influenţa decisiv viaţa. Ni se spune că, pe vremuri, oamenii trăiau şi fără psiholog. Aşa este. Pentru că viaţa era atât de grea încât erau ocupaţi să aibă ce pune pe masă şi cu ce să îşi încalţe copiii. Oamenii nu ştiau decât ceea ce vedeau prin curtea, uliţa sau prin satul lor. Auzeau probabil zvonuri pe care le credeau sau nu. Nu le alimenta nimeni imaginaţia cu dovezi concrete, gen fotografii postate pe Facebook în care unii îşi etalează ceea ce înţeleg ei prin fericire sau ceea ce vor să arate doar ca să-şi ascundă nefericirea. Pur şi simplu, în alte timpuri nu era loc pentru depresie. Şi totuşi unii îşi puneau din când în când ştreangul de gât, dovadă că diferenţa între viaţă şi moarte o poate face un singur gând.

Noi, cei de azi, trăim într-un univers pe care îl putem explora butonând un telefon. Această mică bombă cu ceas din buzunarele noastre, lipită cumva de podul palmei, poate exploda dacă nu avem ştiinţa sau puterea de a cerne ceea ce vedem şi auzim. Sute, mii de imagini ni se pot lipi pe retină. Aparenta fericire a altora poate să ne facă să ne simţim şi mai nefericiţi şi mai singuri. În realitate, niciun tablou nu este ceea ce pare, dar câţi dintre noi ne mai aducem aminte de asta când căutăm argumente cu care să ne justificăm starea în care ne aflăm?

Fie că ne place, fie că nu, trăim vremuri în care ar trebui să avem propriul psiholog, aşa cum avem medic de familie, să putem discuta cu el, sub protecţia relaţiei profesionale care să ne asigure confidenţialitatea, lucruri care ţin de viaţa noastră interioară, lucruri pe care nu le spunem prietenilor, fie pentru ca să nu ne creadă slabi, fie de teama bârfelor, să ridicăm într-un fel sau altul capacul oalei care fierbe sub presiune înainte ca ea să explodeze.

Veţi spune că e de ajuns să avem un duhovnic şi să mergem la biserică. Este posibil în cazul unora. E, oricum, un mod de a elibera o parte din presiune. Eu însă cred că mintea umană este un univers foarte complicat şi că e nevoie ca cineva bine pregătit să vină cu o hartă şi să te conducă prin el ca să ştii de unde ai pornit şi încotro mergi, ca să înţelegi de ce faci lucrurile într-un anumit mod. Un psiholog, un grup de terapie te poate ajuta să ieşi din butoiul în care te afli şi să vezi lucrurile şi din altă perspectivă pentru că întotdeauna mai există o perspectivă şi din afara butoiului pe care nu o vezi niciodată singur, aflându-te în interior.

Mă întristează moartea acestui tânăr despre care am auzit numai lucruri frumoase. Nu îl va putea aduce nimeni înapoi indiferent ce ar spune acum sau ar face. Într-o fracţiune de secundă a trecut graniţa între viaţă şi moarte. Ireversibil.

Ce putem învăţa din această întâmplare? Să nu lăsăm niciodată capacul pus pe oala minţii noastre, să nu le permitem gândurilor să fiarbă mocnit la cea mai înaltă temperatură, să batem la uşile celor care ne pot ajuta şi să ieşim din cercul vicios în care nu dăm importanţă universului nostru interior de teama să nu fim ridicoli într-o lume cu bolnavi de cancer. Şi ar mai fi un lucru: să nu dăm vina pe nimeni pentru alegerile noastre. Fiecare om este la un moment dat la o răscruce de drumuri. E decizia lui pe ce cale o ia. Cei din jur îl pot influenţa, dar nimeni nu îl poate obliga. De aceea, orice judecată a altora nu îşi are rostul. E mult mai potrivită compasiunea şi lecţia pe care o putem învăţa din fiecare întâmplare.

45 comentarii

  • Da, foarte bun articolul, cu o mica precizare, e greu sa gasesti un psiholog bun, de multe ori nu sunt ei echilibrati suficient de mult incat sa te ajute…

    • Din păcate aceasta este soarta copiilor crescuți fără părinți,sau cu părinții divorțați ori plecați din țară, în căutarea unui trai mai bun.
      Bietul Andrei,a crescut într-o astfel de familie dezbinată, fără să aibă cu cine să se consulte pe diferite teme de viață.
      Dumnezeu să-l odihnească.

  • Foarte realist și actual. Felicitări pentru articol. Îți atinge sufletul. Asta este viața. Trebuie sa vedem și partea pozitivă în orice ne înconjoară. Altfel…..riscam sa sfârșim….prea devreme

  • Daca citim BIBLIA, o credem, apoi s-o avem ca si ghid de zi cu zi in vietile noastre nimeni n ar mai ajunge sa isi ia viata! Psihologul te poate anuta atat cat poate el ca si om, pregatire etc.. dar solutia este ceea ce e scris in Proverbele lui Solomon si anume: Frica de Dumnezeu (reala la modul: urmare, infaptuire) este inceputul intelepciunii! Sa ne ajute Dumnezeu la toti

    • Alex Asavoie din Livezile a studiat și citit Biblia de la 8 ani și tot a făcut ce a făcut. Eu zic ca psihologul dacă e unul bun in cazul de fata te poate ajuta.

  • Foarte bun articolul! Chiar ar trebui facut ceva in acest sens.
    Eu am avut mai multi prieteni/cunoscuti cu depresii, dintre care unii au incercat sa se sinucida, iar un prieten chiar a reusit, din pacate. Unii si-au revenit din depresii, altii inca nu.
    Este adevarat ca retelele de socializare amplifica starea depresiva a celor care au probleme.
    In primul rand ar trebui sa ii trimita la psiholog pentru evaluare pe cei care sunt in divort. A doua categorie poate ca ar fi cei care au credite peste un anumit grad de indatorare. Pe urma cei care isi pierd locul de munca, cei care au firme cu probleme sau in insolventa, cei care sunt dependenti de jocuri de noroc, de droguri, cei car ies din inchisoare si multi altii. Astia ar fi cei mai expusi. S-ar putea identifica si anumite categorii de varsta la care sunt cei mai expusi.
    Eu cunosc si multe persoane din zona #rezist, care cu siguranta ar avea mare nevoie. Se vede pe ei ca sunt in pragul depresiei. Se vede pe privirea lor ca ceva nu e in regula: modul in care vorbesc, rasul lor, totul tradeaza o mare suferinta . Evident ca nu discut niciodata chestiuni politice cu ei, nici macar in gluma, pentru ca m-as simti vinovat. Nu spun asta pentru a-i jigni sau pentru a-i ataca. Incredibil ca politica poate sa ii afecteze asa de tare. De multe ori ma simt vinovat si pentru comentariile dure pe care le postez, de aceea de multe ori iau pauza din comentat cu zilele sau chiar cu saptamanile. Chiar nu as vrea sa provoc nici macar 0,0001% suferinta in plus unei persoane aflate la limita, pentru ca acel 0,0001% ar putea insemna chiar depasirea limitei pe care o poate suporta.

    Doamna de pe locul 21, in loc sa adune semnaturi pentru oameni noi, mai bine s-ar apuca sa faca un proiect de lege pentru psihologi de familie. Ar putea lua statul chiar si o suma cum ia pentru sanatate, sa ia pentru psihologi. Ceva de genul a 0,2% din venituri (salarii, dividende, …). Sa fie cumva si penalizati psihologii daca persoane inscrise la ei au facut ceva ce ei ar fi putut preveni. Spre exemplu, sa fie un psiholog la vreo 2-3 mii de persoane si sa primeasca bani de la stat in functie de numarul de persoane inscrise. Sa aiba obligatia de a identifica persoanele expuse si de a-i consilia daca este cazul sau daca persoanele cer sa fie consiliate.

    • Mai AlanDala, daca ai multi si foarte multi prieteni care au probleme de sanatate mintala si adaptare atunci ar trebui sa te intrebi: Nu cumva ai si tu o contributie?
      Si mai e vorba: Cine se aseamana se aduna!

    • Alan Dala, îţi recomand din zona bashingului pe comunități hashtag.
      În general ,se pare că cunoşti foarte puține pe suicid.
      Nu toți cititorii l-au studiat pe Durkheim sau nu toți ştiu de dezechilibre chimice în creier în urma unor traume sau de faptul că suicidul e un proces mai degrabă decizional şi nu o decizie nebunească de moment, iar în cazul acestui proces de tip viziune tunel persoanele care aleg varianta sinuciderii elimină treptat soluțiile alternative şi văd la capăt doar una.
      Toți par specialişti cu comunicarea şi vindecarea cu Dumnezeu ( care poate ajuta la nivel de credință subiectivă salvarea unor vieți, oferind o motivație ulterioară de a trăi, dar care nu e o soluție universală miracol).
      Toți sunt specialişti în viralitate şi audiență dar foarte puțini ştiu că suicidul este un fenomen social şi postarea imaginilor explicite , a modalităților de sinucidere poate creea un efect în serie de imitare.
      Am reportat la Facebook videoul cu imaginile preluate de la un amator care îşi mai punea câte un selfie să arate că e acolo..de neacceptat .avea peste 700 likes.
      E ireal.
      Ireal cum moartea violentă a unui om a devenit subiect de fascinație.
      Şi cum violența e inoculată organizat de pe ecrane în viața de zi cu zi a românului mediu.
      Cum poți să dai.un like la o moarte aşa de tristă şi incomprehensibilă…
      M-am luat de cap, citind comentariile.
      Oamenii nu ştiu să nuanțeze în context. Faptul că există statistici oficiale cu agresivitatea unor proprietari de anumite tipuri de maşină…nu are nimic relevant în cazul unor decizii tragice conştiente. Etc.
      Mai este o persoană pe aici, AI care se crede funny cu comentarii la limita indecenței umane.
      Zero empatie .
      Zero.
      Iar pt aba , procentele diferă de la o cultură la alta. Căutați pe WHO. Sau statisticile altor țări.
      Ex Nunavut în Canada au o rată de 76/100 000 locuitori vs 11 media națională. USA are 12 vs 11. Militarii , cei de pe ambulanțe sunt mai la risc în USA.
      Şi da, programele de prevenție funcționează.
      Se acordă foarte puțină atenție detaliilor, programelor de prevenție şi intervenție.
      Există preocupări desigur .
      Dar arată ceea ce presupuneam.
      E un subiect care e tratat în mod foarte amator.
      Trebuie să recunoaştem că avem limite de cunoaştere în anumite domenii, uneori.
      Numai bine.
      Ps Şi pentru cei care au zile proaste, nu uitaţi.
      În general , chiar şi cea mai proastă zi are doar 24 de ore. Mâine începe alta.
      Fiți atenți când cineva vă vorbeşte de sinucidere.
      Raportați altora dacă credeți că nu puteți trata cu subiectul respectiv.
      Persoanele cu tendințe sinucigaşe vorbesc de intențiile lor.

    • Da, poporul asta chiar a fost greu incercat, pshic.
      Pornind de la traitul in dictatura, trecand prin dureroasele si eternele tranzitii, fiind mereu generatie de sacrificiu (toate generatiile), ajungand la plecarea in strainatate – care a adus dorul pentru cei lasati acasa si umilintele la care erau supusi in strainatate. Peste toate astea a venit si politica, incarcandu-i si mai tare cu nervi, suparari si frici. Ambele tabere au manipulat si dezbinat populatia, ceea ce i-a dus intr-o stare psihica si mai precara.
      Faza cu strainatatea de declansat o competitie mult mai apriga decat cea declansata de Facebook. Il vedeau pe vecinul, pe care probabil il considerau inferior, ca vine din strainatate cu masina meseriasa, cu bani, ca isi renoveaza casa, ca aduce telefoane si alte chestii la copii, in timp ce ei aveau un trai normal, poate chiar cu lipsuri, astfel ca nu se mai putea sta deoparte si ori sotia facea presiuni sa mearga sotul sa se ajunga si ei, ori pleca sotia ca i-a gasit cineva sa lucreze la o batrana sau la curatenie, ori plecau amandoi (in cele mai fericite cazuri). Multi esuau si in strainatate si nu se puteau adapta. Chiar daca rezistatu, totusi faptul ca faceau munci sub demnitatea lor, erau niste traume care chiar daca nu le constientizau, tot se acumulau in subconstient. In cazurile in care pleca doar unul din familie, ori sotia ramasa acasa nu rezista si calca stramb, ori sotul isi gasea pe cineva si se ajungea la divort. Cred ca rata divorturilor in randul celor plecati in strainatate e mult mai mare decat rata divorturilor ale celor ramasi in tara.
      Dupa umilinte, locuit la gramada si traind cat mai auster, pentru a aduna bani, abia asteptau luna august, sa vina sa se „racoreasca”, sa se simta si ei importanti, apreciati si invidiati. Dar de la an la an si aceasta racorire din august a inceput sa fie tot mai dificila. Veniturile in tara au tot crescut, crescand si preturile in euro, iar ei cand veneau acasa nu mai puteau sa epateze asa de mult si erau tot mai mici si mai nesemnificativi, chestie care nu doar ca a fost traumatizanta, dar nu se mai puteau nici „racori” cand veneau in tara . Asa ca din acei supereroi care duceau toate rudele si toti prietenii la restaurante si pe terase, au ajuns sa nu prea mai mearga nici ei. Rudele si prietenii vazand ca de la an la an primesc tot mai putin, ca de la an la an sunt invitati tot mai putin si tot mai putini pe la terase si pe la restaurante, au inceput sa devina suspiciosi si sa se distanteze de ei. Mie asa mi se pare, ca sunt foarte traumatizati atat cei plecati, cat si rudele ramase in tara. De aceea propaganda a gasit un teren fertil in diaspora si s-a concentrat aproape exclusiv pe ea.
      Una dintre cele mai mari traume ale acestui popor, in aceste timpuri, e invidia. E o invidie care ii macina pe multi, mai ales pe cei trecuti de o anumita varsta, care isi fac un bilant si le iese ca: vecinul are masina mai tare, ca varu-sau are o casa mai mare sau chiar daca are mai mica, e mult mai aranjata si mai ok, ca Gigel se duce in vacante mai multe si mai frumoase, ca Ionel are copii mai frumosi si mai destepti, ca Costel are un loc de munca mai bine platit si cu program lejer, ca Misu a reusit profesional, ca Mitica are o afacere care merge bine, ca Marius si-a construit o casa fara autorizatie si nimeni nu-i face nimic, ca o doamna a reusit sa obtina locul 21 pe o lista, … (trebuia sa fiu un pic si rautacios, nu m-am putut abtine =))).
      Toate aceste comparatii sunt inutile si daunatoare. Ele au sens numai in mintea lor. Invidia nu e rea pentru cel care e invidiat, ci pentru cel care invidiaza. Si eu cred ca e un setiment incontrolabil, la fel ca gelozia in cazul persoanelor bolnave de gelozie. Multi zic ca invidia e specifica doar romanilor, dar asta ar insemna ca celelalte popoare au in limba lor un cuvant pe care il pot folosi doar pentru a-i descrie pe unii romani, deci absurd. =))
      Invidia se vede si din comenntarii ca: BMW, BMW, BMW, …
      Spre exemplu am vazut multi care erau nervosi ca medicii au salarii asa de mari. Chiar daca unii castiga un pic mai bine decat un medic, isi simt amenintata pozitia. La fel si unii care castiga putin sub salariul unui medic, se simt foarte naspa, pentru ca au fost depasiti. Nu mai zic despre cei care se simteau ei destul de ok si de confortabil si a venit o asistenta sefa si i-a depasit in viteza, pur si simplu s-au simtit umiliti cand au vazut ca sunt asistente sefe care cstiga chiar si 9000 net. Deci nu e bine nici daca e si nici daca nu e.
      Eu chiar ma bucur cand vad ca se maresc veniturile, cand vad ca afacerile celor din jur merg bine, pentru ca asta inseamna ca si societatea si serviciile publice evolueaza.
      Eu imi doresc o cat mai mare pace sociala si o cat mai mare unitate. Nu mai vreau dezbinare si ura. Partidele sa termine cu campaniile negative si sa vina cu campanii pozitive, nu ca ce rai sunt ceialalti ci cu uite ce facem noi daca ne votati pe noi.
      Cam asa vad eu lucrurile, pe scurt. =))

    • @relatiile cu alandala provoaca depresii

      Tocmai ce scrisesem ca nu discut cu cunoscutii despre lucruri care stiu ca ii afecteaza emotional. Era vorba despre oameni care au trecut tot asa prin divorturi, au dat faliment, au pierdut tot in timpul crizei, au credite impovaratoare si alte situatii de genul asta, deci fara legatura cu alandala.

    • @cc
      Da, cu imitarea ai dreptate si se imita mai mult daca se sinucide o vedeta. Normal ca „imitarea” o fac cei care aveau asta in plan, dar nu erau suficient de hotarati.
      Cei din jur nu trebuie sa stea impasibili nici macar la vagi aluzii care ar bate inspre sinucidere.

    • Poate nu ar fi rau ca dupa ce isi depun actele pentru casatorie, sa aiba cateva sedinte obligatorii la psiholog. La fel, in primii ani de casnicie sa trebuiasca sa mearga la psiholog, pentru a evalua cum se inteleg in familie.
      Eu cred ca cele mai multe casnicii sunt distruse de asteptarile nerealiste pe care le au unul fata de celalalt, de orgoliile puternice, de anumiti prieteni care ori ii atrag la baute sau la alte distractii sau pur si simplu provoaca anumite tensiuni in cuplu, de parintii lor. Multi parinti ii incurajeaza sa nu se lase la celalalt, sa nu fie pampalau, sa nu .. cine stie cate si mai cate, fara sa isi dea seama cat rau pot sa faca cu sfaturile lor. Astea pe langa inselaciuni si alte amantlacuri.

      Sunt mult prea multe divorturi si vor fi mult prea multi copii traumatizati de faptul ca au crescut cu un singur parinte. Oricat ar zice oricine ca nu sunt traumatizati, eu nu cred asta. Daca parintii mei ar fi divortat, sunt foarte sigur ca ar fi fost foarte traumatizant pentru mine. Nici eu nu voi divorta si nici nu voi da motive vreodata pentru a se ajunge la scandaluri sau la divort.

    • @Alan Dala Foarte interesant tot ce aţi scris. Cred că aţi pus degetul pe nişte răni deschise. Cine are ochi de văzut să vadă. Multe sunt de învăţat de aici.

    • Vă invit cu drag şi prietenie să scrieţi la Timp Online în categoria „Timp de gândire” chiar şi cu acest pseudonim care v-a consacrat şi pe care îl găsesc de-a dreptul simpatic. Îmi plac ideile dvs. E păcat să se piardă în noianul de comentarii. Mi-aş dori, aşa, ca de Moş Nicolae, să găsim energia cu care să dăm sens lucrurilor şi să ieşim din banalul zilnic. Chiar e nevoie de o direcţie, iar asta numai oamenii o pot da. Vă rog să vă gândiţi la asta.

    • Multumesc, ma onoreaza invitatia! Promit ca ma voi gandi si va voi da un raspuns in luna ianuarie. Chiar nu m-am gandit niciodata sa scriu. Eu sunt cu stiintele exacte, mai mult cu cifre si cu calcule. M-a luat prin surprindere propunerea. :))
      Mi-ar placea sa imi aduc contributia chiar si daca ar schimba in mai bine viata unui singur om, fie el si om rau, tot as considera ca am facut ceva deosebit.

  • Eu tot nu pot să cred că o femeie l-a determinat să se sinucidă. Cauzele sunt mai profunde, vă dau în scenariu:
    La semafor Bmw-ul e primul și vine pe banda alăturată unul cu o dacie 1300, pe carburator. Și, știți cum sunt daciile că iarna nu stau la relanti, trebuie să o ții din accelerație. Șoferul de Bmw dacă a văzut că ăsta tot îi dădea accelerări scurte, a interpretat că vrea să facă o liniuță. A venit verdele și Bmw–ului i-a murit motorul, în claxoanele celor din spate. Umilința i s-a părut prea mare și a ales să facă gestul necugetat.

    • Eu îs omul cu Dacia. O să o repar cât pot de repede. Nu m-am gândit că un carburator dereglat poate provoca o asemenea tragedie.

    • E o prostie acest comantariu ! O glumă foarte proastă .
      Nu știu dacă ai să vezi BMW sa-i moară motorul mai ales că avea cutie automată…
      Cine știe ce a fost în sufletul lui…

  • Puterea trebuie sa o gasim in noi…nu in Biblie si nu in psiholog .Uneori viata ne da palme atat de crunte incat ajungi sa ai astfel de ganduri .Si daca durerea sufleteasca e atat de mare ..ai face orice ca sa o opresti .Pe mine nu m a ajutat nici gandul la ceea ce spune Biblia ..si nici vizita la psiholog ( din contra,am retrait mai intens durerea in momentul in care a trebuit sa i spun despre”problema” mea).Pur si simplu…mi am gasit sg puterea . Ca o faci din ura ..ca te uiti la copii… nici nu conteaza care ar fi „acel ceva” care te va ajuta sa depasesti momentul …Dar o faci . Poate Andrei … de fapt nici nu conteaza .Imi pare rau ca Andrei nu a reusit sa depaseasca momentul. Cu siguranta timpul i ar fi alinat durerea .

  • Cum poti sa i acuzi pe parinti pentru alegerea lui Andrei? Am facut parte dintr o familie dezbinata si uite ca viata m a adus acum …in aceeasi situatie . Sunt singura cu 2 copii insa ma straduiesc sa fiu alaturi de ei . Ca mi a lipsit intotdeauna caldura unei familii sau sfaturile de care poate as fi avut nevoie… e adevarat .Dar asta nu m a adus sa mi pun capat zilelor nici macar atunci cand gandul acesta mi a fost permanent timp de 3 saptamani in minte . Andrei a fost responsabil pt propria decizie. Asta a ales pt a alunga probabil durerea sufletului. Nu mama ,nu tatal si nimeni altcineva!

  • Asa de bine stim sa invinovatim pe altii… in opinia mea persoanele care au probleme pt ca toti avem aici trebuie doar sa stii cum sa le gestionezi , pt oricine care are prieteni cu asa numite depresii pot ajuta cu o vb cu un sfat. Asa ca pt relatii cu alandala vreau sa iti spun cred ca tu ai pb atat timp cat in cercul tau de prieteni nu se intampina asa ceva, sau tu ai prieteni dar nu rescunosc. Sunteti fake.

  • Cei care l.am cunoscut pe Andrei stim ca el cu siguranta nu ar fi facut asta! Insa…!!! Spun din propria experienta ca atunci cand ai o suparare mare si te apasa pur si simplu pt 1 minut,poate mai putin,nu mai esti tu,nu mai gandesti,nu mai vezi nimic. Va spun ca din pacate faptul ca era in masina si faptul ca pt un minut sau mai putin nu a mai gandit de suparare,a fost deajuns:(. Dc spun din propria experienta? Am fost megasuparata ca nu am luat un examen la facultate si conduceam spre casa si atata eram de dezamagita de mine incat eram la un sens giratoriu si pur si simplu nu mi.am dat seama ce fac si nici macar nu am oprit sa dau prioritate,m.am tot dus,fara sa realizez(asta din cauza ca ma tot gandeam acolo)…deci,cu siguranta ceva de genul e posibil sa se fii intamplat si cu Andrei! Oricum el era genul de om “perfect” sa spun asa din cauza ce el aspira ca orice lucru sa ii iasa perfect chiar daca perfectul asta era unul chinuit! Si din cauza ca el poza asa in fata lumii,ascundea faptul ca era devastat! Cu siguranta daca ar fi spus macar unui prieten de supararea lui,lucrurile ar fi stat altfel,ar fi vazut si alta rezolvare… asa de rau imi pare:(

  • II cel mai bun articol pe care eu l-am citit pe acest site. Cred cu tarie ca poporul acesta are nevoie de o schimbare. Viata mizera din comunism a educat parinti absenti si neimplicati. Asta se rasfrange pe actuala generatie, care isi pierde asa usor busola. Peste tot in jur numai divorturi, casnicii esuate intro indiferenta crunta, copii crescuti de bunici, batrani singuri si multe altele.

    In anii 90′ discutam despre sistemul de invatamant din Franta, si ziceau cei de acolo ca ei se contreaza foarte mult pe partea emotionala a elevilor. Rata divorturilor era alarmanta si majoritatea copiilor proveneau din a 2 a sau a 3 a casatorie. Acum suntem si noi acolo. Am luat tot ce a fost rau si ne indepartam unii de altii.

    Cred ca trebuie sa invatam sa fim oameni. E pacat ce a facut acest tanar. Din pacate nimeni nu isi asuma raspunderea pentru acest lucru. Parintii si fost sotia, din pacate, si-au primit pedeapsa. Vor trai toata viata cu acel „de ce”.

  • O singura intrebare: cine ii formeaza pe psihologii de care vorbiti? Pentru ca daca acestia sunt absolventi ai unor facultati oarecare, va dati seama ce ravagii vor face cu mintea altora si efectul va fi invers.

    • Vor fi cel putin niste confidenti, niste umeri pe care sa planga. Numai scoala nu ii va transforma in buni psihologi, doar experienta ii va desavarsi. Ar da rateuri? Da, ar da. Dar ar si salva. Si nu e vorba aici numai despre sinucideri ci si despre cei care isi ineaca necazurile in alcool, sau de cei care sunt furiosi si scandalagii din cauza stresului si a depresiei. Multe accidente se intampla din cauza asta, multe scandaluri si batai, multe crime. Nu mai vorbesc de copii traumatizati in familii in care poate amandoi sunt depresivi.
      Am spus ca am vazut multi cu probleme in jur, in timp. Stiu asta si datorita faptului ca prietenii si cunoscutii au avut in mine intotdeauna un confident, un om care i-a ascultat si a incercat sa ii linisteasca. Chiar mi s-a spus ca au nevoie sa vorbeasca cu mine la telefon, sa ne intalnim sa povestim, pentru ca optimismul si starea pozitiva pe care o am permanent, le face foarte bine. Poate si de asta am vazut mai multe, ei venind cu curaj la mine sa ii ajut, chiar si macar prin a-i asculta ce probleme ii macina.
      Spre exemplu eu consider ca preotii ar trebui sa se abtina in a baga in ei mai multe frici, cum ca ar fi blesteme sau cine stie ce alte chestii mistice, in fata carora cel cu probleme se simte si mai mai mic si mai neputincios.

    • Nu de mult timp l-am descoperit şi eu pe Irvin D. Yalom şi mi-a plăcut mult. Am citit cam tot ce am găsit scris de el. Citez de aici: http://www.carteadelaora5.ro/3-motive-neasteptate-care-te-fac-sa-iubesti-cartile-lui-irvin-yalom/: „Profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford, Yalom a predat psihoterapie de grup şi a dezvoltat modelul de psihoterapie existenţială. De fapt, tratatul care poartă acest titlu, „Psihoterapia existenţială”, tradus şi în limba română, este considerat în Statele Unite cea mai complexă lucrare de acest gen şi între primele cinci lecturi obligatorii pentru orice psihoterapeut sau psihiatru în devenire”
      Dar nu e doar pentru specialişti. Mi se pare că orice om care caută răspunsuri despre sine găseşte măcar unul citind cărţile lui. Mi-au plăcut toate.

  • Nu pot sa nu ma gandesc la „ea” …la acea femeie langa care Andrei a stat multi ani…pe care a iubit o si a ” infrumusetat-o” pt a ajunge „diva ” de azi …care e atat de curtata incat nu reuseste sa si dea seama daca il vrea pe cel care i – a fost sot …sau noutatea … Si se plimba din patul fostului sot in patul celuilalt. Oare in atatia ani in care a fost langa tine…transformandu te din „balena” care erai ..in senzuala de azi….nu ai reusit sa i vezi sensibilitatea sufletului ? Nu ai avut TU divo …atata respect pt tot ce a insemnat Andrei incat sa nu te joci cu el,cu sufletul si mintea lui? Stii ce ti doresc? Sa ai aceleasi ganduri care i au macinat lui mintea…si la fel ca si el sa nu gasesti puterea sa le depasesti . Si ne mai minunam ca ne numesc barbatii” c.ve” . Esti o c… si ca trup si ca suflet de om

    • Dle, sau doamna din spatele comentariului nu aveți dreptul să judecaţi alte persoane şi nici să aruncați cu intenții .
      Nu ştiți cum a decurs relația anterioară , nu ştiți motivele de divorț .
      Ați fi fost util dacă ați fi prevenit , oferindu-i lui Andrei , când trăia alternative cel puțin la nivel de idei.
      În general viața noastră ( sentimentală familială, profesională) nu se opreşte cu un divorț.
      E realitatea şi altor state, nord americană ex e realitatea a 100 de persoane care divorțează pe oră la o vârstă medie de 30 de ani şi care aşteaptă 3 ani ca să se recăsătorească. 42-45 % din prima căsătorie divorțează, 60 % a doua 73 în a treia…nu ştiu a 4-a( aveți referință dl Tăriceanu).
      Dar haideți să ne oprim aici şi să respectăm durerea celor care l-au cunoscut pe Andrei.
      Iertați. Nu toți suntem perfecți, iar modul sfâşietor cum persoana feminină a reacționat arată că a avut sentimente.
      PS. Dna Cristiana există o responsabilitate ca şi moderator , nu e cazul să se creeze o nouă victimă socială…eu personal aş opta în a lăsa familiei subiectul respectiv respecta, intimitatea ei.

  • Un om normal spune doar atît, Doamne Fereste.

    Nu poti sa stii ce este in sufletul unui om in ultimul minut de viata ,si nu poti sa sti ce gîndește atunci cind spune :ACUM.
    Trebuie să ai o tărie si o forță foarte mare .
    Am fost si eu la marginea vieții odată acum multi ani ….Dar nu am putut. Am trăit acel minut …..Si m-am intors sa le traiesc si pe celelalte. Poate am fost un las. Nu stiu. Stiu doar ca acel minut e ,,frumos,, atunci simti ca scapi de tot ….te eliberezi …E o senzatie unică, dar n-o doresc nimănui.

    De aceea spun inca odata : Doamne Fereste !

  • ala cu biblia e un comentariu pur si simplu aiurea
    in rest jignim si toate alea, asta dupa ce articolul e foarte meserias
    fiecare face alegerile pe care le crede de cuvinta!
    si eu sunt in depresie acuma ca sunt la serviciu!

  • Felicitari dle AlanDala
    Interesante observatii si propuneri .

    Opriti va o clipa, si cunoasteti ca Eu sunt . In fiecare floare , in fiecare umbra , in fiecare lumina, in ape , in cer , Eu sunt pururea .
    Te privesc cu dragoste.

  • frana sau ce a spus Al
    INCA NE INVARTIM IN ZONA IPOCRIZIEI
    ….
    ORICE LUCRU CARE SE INTAMPLA CONSIDER CA TREBUIA SA SE INTAMPLE
    DACA NU E ASA ATUNCI NU TREBUIA SA SE INTAMPLE

  • Bună seara! Am citit cu mare atenție fiecare comentariu făcut aici. Este nedrept să categorisim o părere a fi corectă și alta greșită, pentru că este de preferat să respectăm părerea fiecăruia, chiar dacă nu rezonăm cu ea. Ceea ce vă recomand, cu respect, este ca, înainte de a vorbi/scrie despre o profesie sau a da un sfat, să fiți bine informați asupra subiectului pe care îl dezbateți și asupra profesiei de psiholog despre care vorbiți. Sunt psiholog și am suficientă experiență profesională care poate ajuta o persoană care se confruntă cu un „conflict” emoțional sau cu o „rană sufletească”. Iar un psihoterapeut nu este „doar un absolvent al vreunei facultăți oarecare”, ci are ani mulți de specializare după facultate și sute de ore de dezvoltare personală. Este foarte adevărat că psihologul are nevoie să fie el însuși echilibrat pentru a putea indruma pașii unui suflet rătăcit (dar asta este o altă discuție). Da, este adevărat că unii dintre noi reușim singuri să depășim unele sincope ale vieții. Alții…nu reușesc singuri și au nevoie de îndrumare, sprijin și direcționare. Suntem oameni, suntem vulnerabili, suntem într-un continuu experiment al vieții.
    Dincolo de cele expuse, vă felicit, d-na Cristiana Sabău, pentru articol!

  • Domnule PETRU nutriți vreun sentiment pentru doamna Alan Dala sau doamna PETRU pentru domnul ALAN DALA.
    Oricum ar fi ,comentariul nu îşi are locul aici,un sfat mutați-l la matrimoniale.
    Părerea mea !

    • Nimic .
      Sunt sincer .
      Ma cheamă Petru – de gen masculin sa fiu exact .
      Si am văzut adevarul in cele scrise de dl Alan Dala . Deoarece cu amar am trăit , parte din cele scrise de dl Alan Dala .
      In rest nu ma interesează rautatitile . Puteți crede ce doriți . Eu am clarificat . Tuturor , sănătate , bucurii si tot binele .

  • Nu e neapărat nevoie de un psiholog, ci un grup de oameni care s-au confruntat cu probleme similare cu ale tale. Împărtășirea și dezbaterea lor poate fi benefică și poate avea o influență pozitivă. Vorbesc din propria experiență. Un asemenea grup pe care îl frecventez mi-a făcut viața mult mai senină și mă ajută să-mi mențin echilibrul interior. E cumplit de trist cazul tânărului bistrițean! Sincere condoleanțe!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS