Actualitate

Guvernul pregătește cadrul legal ca să trimită în șomaj tehnic angajații de la stat

ACTUALIZARE ”Resursele bugetului de stat sunt afectate și diminuate. Vom adopta OUG inițiată de ministrul Muncii. Solidaritatea trebuie să se manifeste în astfel de situații, să preluăm din greutatea crizei pe umerii noștri. Sunt peste 1.500.000 de angajați din mediul privat la care se adaugă și alții, în șomaj tehnic. Nu putem să lăsăm doar pe umerii lor suportarea acestei crizei. Am decis să găsim o soluție ca și în sectorul public să preluăm din greutate. Un mecanism simplu. Jumătate din angajați lucrează 10 zile, iar restul zilelor rămân în șomaj tehnic. Perioada de 15 zile echivalează cu perioada de izolare, când se manifestă virusul, și diminuăm răspândirea virusului, va asigura funcționalitatea instituțiilor și asigurarea serviciilor către cetățeni. Și noi, cei din sectorul public, să preluăm din povara pusă pe umerii lor. Am primit zeci de cereri de derogare. Dar cred că această măsură, a solidarității, trebuie și pentru șefime, adică pentru noi ”, a spus premierul Ludovic Orban înaintea ședinței de Guvern.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă că a pregătit un proiect de act normativ pentru a legifera ”o stare de fapt din sistemul public”. „«Şomaj tehnic» în instituţiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaţilor de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotaţie, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază”, spune ea.

Violeta Alexandru afirmă, miercuri seară, într-o postare pe Facebook, că trecem printr-o perioadă în care multe lucruri s-au schimbat. „Într-o bună parte a sistemului public s-a redus activitatea. De la mediul privat, din datele pe care le văd zilnic despre contractele suspendate sau încheiate, am cel mai clar semnal. Se vede tendinţa de a se rămâne acasă. Este şi o perioadă în care autorităţile competente insistă, spre binele nostru, să se ia în continuare toate măsurile de prevenţie”, arată ea.

Ministrul Muncii spune că a pregătit un proiect pentru a legifera „starea de fapt” din sistemul public. „În faţa acestei realităţi, am pregătit un proiect de act normativ pentru a legifera o stare de fapt din sistemul public. Acum este momentul organizării unui sistem de lucru în instituţii, autorităţi, regii cu capital de stat care să le asigure funcţionalitatea pe durata stării de urgenţă dar care să ţină cont şi de dorinţa evidentă a multor angajaţi de a rămâne la domiciliu şi, binenţeles, de necesitatea asigurării unui raport just între muncă şi plată. «Şomaj tehnic» în instituţiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajţilor de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotaţie, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază”, adaugă Violeta Alexandru.

Ea mai spune că această decizie este asumată. „După consultări, inclusiv cu autorităţi locale şi după evaluări. Da, după toate acestea şi după ce am citit toate mesajele primite, este o decizie asumată. Pentru corectitudine”, încheie ea.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri seară, că a fost gândit un mecanism prin care, în unele zone ale sistemului public, jumătate dintre angajaţi să lucreze 15 zile, iar restul să fie „plătiţi într-un fel de şomaj tehnic şi invers”. „Acest mecanism trebuie să asigure funcţionarea zonei publice”, a spus Orban, menţionând că nu pot fi afectate sistemul sanitar, cel de ordine publică, militar sau de asistenţă socială:

”Angajaţii vor fi în două părţi egale, fiecare parte să poată să menţină funcţionalitatea instituţiei publice, şi jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic, plătiţi la fel cum se plăteşte şomajul tehnic, cu 75%. Restul de 15 zile vin la muncă ceilalţi care au stat în şomaj tehnic perioada respectivă. Sunt zone publice care nu pot fi afectate, în care avem nevoie de fiecare efectiv, ba chiar avem nevoie de resurse umane suplimentare. Nu putem afecta zona de sănătate, care înseamnă spitale, direcţii de sănătate publică, ambulanţe, unităţi primiri urgenţe. De asemenea, nu putem afecta zona Ministerului Afacerilor Interne, cu toate efectivele de jandarmi, de pompieri, de poliţişti, nu putem afecta zona militară. De asemenea sunt mai greu de afectat zone ca, de exemplu, zona Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru că AJOFM e implicată în procesarea și oferirea șomajului tehnic, casele de pensii. Deci, sunt sectoare publice care sunt extrem de încărcate şi unde nu putem să luăm astfel măsuri oarecum similare cu şomajul tehnic”.

El a menționat: ”Această măsură va fi valabilă nu numai pentru administraţia centrală, ci şi pentru administraţia locală şi pentru toate entităţile publice, inclusiv entităţile publice care nu sunt în subordinea Guvernului de la nivel naţional, entităţi publice care sunt în subordinea Parlamentului sau unităţi autonome. Nu vom acorda tichete de masă celor în șomaj tehnic și doresc ca șomajul tehnic să dureze cât mai puțin și să se încheie cu reîntoarcerea la muncă”. 

Ludovic Orban a spus că în acest moment 30 la sută din economia României este afectată, dar că o evaluare „serioasă” se va putea face abia la mijlocul lunii aprilie.

https://www.facebook.com/violetaalexandruoficial/posts/951021735318496

20 comentarii

    • Foarte bine ar fi dacă s-ar tăia din pensiile speciale, măcar 25%,să nu se mai acorde vouchere de vacanță, și mai sunt si altele. Problema este ca se duc in somaj tehnic numai muncitorii, domnii directori rămân bine merci in funcții.

  • De ce 75% din salariul de baza si nu 75% din salariul mediu brut pe tara, nu ne supunem aceloras legi, sa nu cumva sa piarda bietii bugetari care evident au salarii mult mai mari decat salariul mediu brut pe tara.

    • Puteau de pilda sa taie cu 25% si salariile parlamentarilor iar la taieri sa fie si sporurile si alte categorii de bani bagati in buzunar fara munca. La toate astea sa fie trimisi in somaj tehnic si personalul auxiliar din parlament (șoferii de exemplu) care odata cu inactivitatea alesilor nostrii si asa taie frunza la câini.

  • Se vede tendinţa de a se rămâne acasă.

    auzi ce prostie, pai e obligatoriu sa se stea acasa deci ce prostii vb, violenta
    masura e buna, normal si corecta

  • Un mod de a face economie, este de ai trimite acasa pe cei pensionati si a doua zi dupa pensionare angajati la stat.
    Economia ar fi mare ,tinanad cont ca majoritatea din cei in cauza ocupa posturi de sefi .

  • Mai întâi ar trebui o restructurare a aparatului bugetar, prin desființarea a vreo 200.000 de posturi.
    dDn cei rămași jumătate trimiși în șomaj tehnic cu 75% din venitul mediu nu din salariul brut, că altfel îi discriminare.
    Adică mie, la Supercom , că mă expun la toți kkatzii – inclusiv bugetari – (la propriu, desigur) îmi din șomaj mic, iar lor, pentru că stau acasă le dă oricum mai mult decât ar merita lucrând.
    Numai coronavirsul va face dreptate !

  • Asta-i o neaoșă șopârlă psdistă, nu degeaba v-ați intersectat de atâtea ori cu hidosul balaur comunist, fi-r-ați ai naibii de hoți! 75% din salariul de bază, nu v-ar fi rușine, ciumalăi gălbejiți! Cei din privat au 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie, dar voi care trăiți pe spinarea angajaților din privat, nu funcționați după aceleași reguli. Luați aminte, iubitori de PNL, și acești escroci sunt precum cei din PSDeu, nicio diferență. Doar împreună au pus cruce acestei țări 30 de ani, acuma doar culegem roadele a ceea ce au semănat aceste lepre în perioada amintită, evident, cu largul concurs al cretinilor de noi. Fugiți fraților și votați una dintre cele două lepre, peste 30 de ani veți avea exact ce aveți și astăzi, un imens rahat. Bravo, impostorilor, operați cu aceleași mijloace perverse, totul pentru sistemul bugetar incompetent, inapt și teribil de leneș _ praful de pe tobă pentru cei ce susțin această măgăoaie învechită și de aruncat la gunoi odată cu COVID-ul.

    • @cititor…..milog bugetar, in maxim doua luni o sa garaiti de foame ca porcul de graunte. Si problema nu vor fi banii ,ca merge tiparnita ,ci lipsa majora de produse si servicii din cauza blocajului ! O sa mancati plasticul bancnotelor. Cei care produc,orice,vor trai la limita dar voi larvelor veti crapa .

  • trântorii din sistemul bugetar, cei care oricum nu muncesc nimic, vor fi super încântați de idee, vor sta acasă și vor încasa un purcoi de bani. Chiar discutam cu un astfel de miserupist, abia aștepta să fie adoptată o astfel de măsură, abia aștepta să intre în șomaj tehnic cu 75% din salariul avut. Chiar așa a și zis: „mă, mie îmi convine să stau acasă cât de mult, iar pe data de 10 să-mi intre câteva mii de lei fără să fac nimic”, după care și-a adus aminte că „oricum nici la lucru nu fac nimic”. Hai cu pomenile către bujetari. Un sfat Organe, ai grijă că ăștia tot ciuma roșie o votează. Eu zic să fuzionați, oricum îi preluați pe plecații analfabeți, inculți, hoți și potlogari din psdeu, balauărul scabros.. Hai, la treabă, sfatul a fost gratis…

    • Clar nu aproba mai nimeni comentariul tau pentru ca majoritatea ce au timp pentru comentarii pe aici sunt bugetari !! Spor

  • pai clar ca e mai mult decat luau net!!!!!!
    Taxele din orice salar brut sunt 41,5%!!!! Acum li se ia doar 25%! Adica o sa ia cu 16.5% MAI MULT!!!!

  • Zorro, și pentru șomajul tehnic datorează contribuțiile sociale și impozitul pe venit, nu mai plătește angajatorul contribuția asiguratorie pentru muncă, respectiv 2,25, dar oricum este foarte mult. Adică să se aplice măsuri diferite pentru angajați, pentru proștii de la privat să fie valabil un mecanism de calcul, iar pentru șmecherii bugetari, un mecanism diferit, dar care-i avantajează vădit. Măi oameni buni, până nu vom pricepe și nu ne vom trezi și să punem piciorul în prag, trimițând cele două latrine de partid, care au nenorocit această țară la gunoi, nu avem nici cea mai mică șansă să ne facem bine. Prin toate aceste mijloace, „băieții” nu fac altceva decât să-și fidelizeze aparatul de gașcă, care activează în sistemul bugetar, dându-li-se cu flit oamenilor de bună-credință din această țară. De ce? Vorba analfabetului ciumist de curvin ștefăsexu, „pentru că putem”.

  • Buna ziua !
    Trebuie eliminate pensiile speciale in primul rand.
    Trebuie redus numarul directoriilor,directorasilor si a sefilor de servicii.
    Trebuie reduse salariile cu 75% a parlamentarilor si a aparatului guvernamental.
    Taiatiile banii de chirii ale parlamentarilor.
    Taiati ajutoarele sociale si sunventiile ale tuturor care lucreaza in strainatate sau locuiesc in vile si palate.
    Daca veti face asta atunci o sa fie bani la bucet.

  • Poate îi solidarizează Guvernul și pe politrucii din vârful grămezii de gunoi politic. Uite ce a rămas după Viorica: „Indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor/viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu 25%.” Adică UE pompează în Romanica bani pentru apă, canalizare, drumuri să ajungă până în ultimul cătun și politrucilor de la București le rămâne bugetul pe mână ca să se autoservească. Acum și plățile suplimentare pentru medici vor fi luate tot din fonduri europene. Doamne ferește să se diminueze indemnizațiile armatei useliste! Vrem solidaritate dar politrucii să fie solidari doar între ei.

    • Vasilisc, ai perfectă dreptate. Acești impostori, care au călărit pe rând această țară, și-au votat o sumedenie de sporuri și de majorări salariale, iar restul contribuabililor sau fondurile Uniunii Europene ajută din plin la plata lor. Mă mir că nu și-au pus vreun spor pentru că merg la budă. Nu le este rușine, mânca-i-ar coronavirusul. Au sute de milioane salariu, bonusuri pensii speciale, iar restul populației se dă de ceasul morții să-și plătească dările pentru a-și putea lua escrocii gențile cu cașcaval. Asta doar la vedere… Auzi mă, 75% din salariul de bază, iar la angajații din privat regula este alta, 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu… Cele două holere nu pot fi răpuse decât de COVID-19, lumea la vot _ nu vrea să le arunce la gunoi. Ne cam merităm soarta. Poate până la urmă intră economia în faliment sau chiar țara cu totul, să o luăm de la 0, dar fără cele două lepre de partide, care au croit groapa acestei țări, au băgat țara în ea, au pus pământ, iar acuma sunt pe cale a-i pune crucea.

  • Nu a-ti inteles faptul ca se da 75% din brutul salariului? dar nu ptr o luna intreaga si doar ptr 15 zile lucratoare! atunci acel salariu este injumatatit din brutul calculat ptr o luna de zile, Asa ca nu are rost sa ne facem iluzii ptr ca este cam acelasi procent stabilit pentru somajul tehnic la privat dar cu alta baza de calcul raportat la nr.de zile lucratoare.

  • Jumătăti de măsură in loc să se treacă la un proces temeinic de optimizare a structurii de personal, deoarece in prezent există prea multi tăietori de frunze la câini in administratia locală. Pe de altă parte este tot mai evident că organizarea administrativ – teritorială a țării făcută in 1968, cu 41 de judete nu mai corespunde situatiei actuale in care România este membră a Uniunii Europene. In primul rând este vorba despre centralizarea excesivă care împiedică foarte mult absorbția fondurilor europene. De aceea, solutia este regionalizarea, care să creeze o compatibilizare a unitătilor administrative din România cu structurile existente in celelalte tări europene. Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ teritorială în Romania ceea ce nu există astăzi. A doua cale este mai simpla, fără revizuirea constitutiei si se poate face printr-o lege care să prevadă comasarea mai multor județe si reducerea numărului acestora la cel mult o treime. Aceasta presupune ca din cele 41 de județe actuale sa faci un numar mai redus dupa modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativa in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nu exista nici un județ care îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. România pierde, din această cauză, enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se misca foarte greu. De aceea, ar fi extrem de utila o initiativa legislativa privind regionalizarea. Sa nu uitam insa ca in timpul USL , Guvernul Ponta cu o majoritate de 65% nu a avut curajul sa vina cu o reforma administrativa profunda. S-au invocat tot felul motive si s-a apelat doar la paleative care nu au dus la nici un rezultat. Regionalizarea trebuie sa aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regionala. Insa regionalizarea cu pastrarea judetelor nu rezolva nimic, dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrala si locala. Solutia este extrem de simpla si ea presupune desfintarea judetelor si trecerea unor prerogative de importanta zonala, ale acestora la regiune, si a celorlalte atributii judetene care au importanta locala, la primarii, unde sunt mai aproape de cetatean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Aceasta masura ar determina in timp asocierea comunelor si nu comasarea lor facuta din birou dupa ureche.

    • Ai gasit locul si momentul, propagandistule ?
      Regionalizarea a fost din capul locului unul dintre mijloacele de demantelare a statelor nationale din Europa. Psihopatii aflati in pozitii de decizie la Bruxelles nu sunt multumiti cu viteza cu care se topesc tarile in Europa. De aceea cer regionalizare. De aceea au introdus santajul finantarii numai pentru „parcele”, regiuni, nu pentru tari intregi. De ce nu e de acod iubita ta UE sa finanteze nici o autostrada intre regiunile istorice ale Romaniei? Nu numai ca nu e de acord, dar invoca motivele cele mai ridicole, de-a dreptul batjocoritoare (gandaci, soparle, aflate in pericol) ca sa ne interzica sa le construim. Explica mai bine asta propagandistule.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS