Actualitate Recomandări

”Hai să dăm mână cu mână”. Programul manifestărilor de Ziua Unirii, la Bistrița

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” și Primăria Bistrița organizează marți 24 ianuarie, la Bistrița, de Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire), un eveniment dedicat acestui moment istoric.

Ceremonia militară și religioasă va avea loc la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii, începând cu ora 12.00.

Manifestările vor cuprinde:

  • acordarea onorului militar
  • intonarea Imnului Național al României
  • oficierea serviciului religios
  • alocuțiune
  • depunerea unei coroane de flori
  • defilarea gărzii de onoare
  • Hora Unirii
  • moment artistic – Veta Biriș și Ansamblul folcloric profesionist ”Cununa de pe Someș”

În 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar în acelaşi an la 24 ianuarie şi al Țării Româneşti, realizându-se astfel Unirea Principatelor Române. În 24 ianuarie 2023 se împlinesc 164 de ani de la Mica Unire, important eveniment istoric care a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar.

24 ianuarie este sărbătoare legală, zi liberă nelucrătoare. Anul acesta, și ziua de luni 23 ianuarie a fost declarată zi liberă.

5 comentarii

  • Păi hai să vedem cum ne învârtim în perioada evenimentelor importante…Toate așa zisele manifestări cu ocazia unor zile marcante sunt făcute doar din obligație, nu din altceva, gen patriotism, dragoste de țară etc. Aici mă refer la oficialitățile urbei,organele de ordine,civile și militare și alții care sunt aduși să țopăiască prin fața mai marilor județului în aplauzele acestora, nu vede nimeni că așa ceva se făcea și înainte de 1989, este copy paste original!Doar o tribună ar mai lipsi, să-i vedem acolo pe cârmuitorii cetății cum zâmbesc și își dau coate, doar sunt pe cai mari, nu?O ceremonie simplă, fără atâta fală și tam tam nu este mai benefică? Și așa nu participă mai nimeni la o asemenea demonstrație, așa că nu-i văd rostul.Dacă întrebi un tânăr ce este cu ziua de 24 ianuarie, sau pe unii adulți, ați fi surprinși de răspunsuri!Poate mai multă moderație și bun simț în ceea ce facem ar fi mai educativ și cu rezultate vizibile, nu?

    21
    2
  • Mama ce dor mi-e de sarbatorit prin munca…
    Hai sa dam mana cu mana
    Cei cu patru libere pe luna
    Si salariu de la stat
    Doamne feri de la privat
    Cred ca m-as strica la cap.

    9
    8
  • ,,HAI SA DAM MANA CU MANA ,SA DEZBINAT NATIA ROMANA ,,CAM ASA SARBATORIM ,,ZIUA MICI UNIRII,,MAI NOU ,,PACAT DE ,,URMASI NPSTRII ,,CARE AU UNIT TOATA ROMANIA ,,ACU ,,AU DEZBINAT TOATA ROMANIA ,,AST I REALITATEA SI TIMPURIILE GLOBALIZARII MONDIALE SI MAREA RESETARE ,,UMANA ,,!!

    1
    1
  • Moment artistic cu cantece patriotice.

    Noi suntem romani
    noi suntem romani
    austriecii vin
    peste noi stapani. …….si totusi am arborat la geam tricolorul.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui barbarossa Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS