Actualitate

În Bistrița și șapte comune, incidență mai mare de 1,5, peste 3 în două dintre ele. Restricțiile impuse

ACTUALIZARE

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a analizat particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală și a adoptat măsuri suplimentare.

Astfel, în unitățile administrativ-teritoriale din unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1.000 și mai mică de 3/1.000 de locuitori, mai exact Ciceu Mihăești, Cetate, Chiuza, municipiul Bistrița, Braniștea, Mărișelu, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

În Șintereag și Șieu Odorhei, comune unde incidența de îmbolnăviri în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1.000 de locuitori, se restricţionează activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Aici, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

De asemenea, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. Se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

În unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Aceste restricții se vor ridica prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.

Prevederile Hotărârii CJSU 43/15.10.2020 intră în vigoare la data de 16 octombrie.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3141609309301871

ȘTIREA INIȚIALĂ

În municipiul Bistrița și șapte comune din județul Bistrița-Năsăud incidența cazurilor de Covid-19 depășește pragul de 1,5/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

În aceste unități administrativ-teritoriale va fi implementat un set nou de măsuri de restricție, conform noilor reglementări, pentru a reduce numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus, măsuri ce vor fi comunicate ulterior, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Șintereag – incidență 3,59%

Șieu Odorhei – incidență 3,02%

Ciceu Mihăiești – incidență 2,48%

Cetate – incidență 2,34%

Chiuza – incidență 2,27%

Municipiul Bistrița – incidență 1,71%

Braniștea – incidență 1,67%

Mărișelu – incidență 1,58%

Conform noii Hotărâri de Guvern privind starea de alertă, masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile aglomerate (piețe, târguri, zone de așteptare, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale) şi la 50 de metri de unităţile de învăţământ dacă incidenţa este mai mică sau egală cu 3 (în această situație sunt Ciceu Mihăiești, Cetate, Chiuza, Bistrița, Braniștea, Mărișelu), iar dacă se trece de 3 masca devine obligatorie în toate spaţiile deschise (Șintereag, Șieu Odorhei).

De la 0 – 1,5 incidenţă restaurantele, cafenelele, cinematografele, sălile de spectacol vor funcţiona la o capacitate de 50%, între 1,5 şi 3 incidență – la 30% (Ciceu Mihăiești, Cetate, Chiuza, Bistrița, Braniștea, Mărișelu sunt în această situație), iar dacă incidența este mai mare de 3 – vor fi închise (Șintereag, Șieu Odorhei).

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3141396529323149

CITEȘTE ȘI:

4 comentarii

  • Al naibii virus, atacă când vor politicienii. I-au zis să fie cuminte până la alegeri, iar după să facă ce vrea el. Imediat trebuie să îi spuie să stea linistit iar că se apropie alegerile parlamentare.

  • Cine stie , la ce numar de locuitori se face calculul de incidenta al infectarii cu noul coronavirus , pentru municipiul Bistrita ? Sunt date secrete? Sunt date de la evidenta populatiei? Se iau in considerare si localitatile apartinatoare (Sarata ,Viisoara , Ghinda , Sigmir , Unirea , Slatinita) ?Daca se cunoaste acest numar , pe baza tabelelor publicate zilnic cu numarul de infectati , cei curiosi sau cei care sunt circumspecti pot sa calculeze sau sa verifice corectitudinea datelor oficiale publicate in media.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS