Social

Lucrările la barajul Colibița mai așteaptă. Când s-ar putea semna contractul de finanțare

Lucrările care vizează mărirea gradului de siguranţă a barajului Colibița, inclusiv cu amenajarea albiei râului Bistrița, au fost blocate de contestatari, însă până la finalul anului s-ar putea semna contractul de finanțare cu bani europeni, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

”Din păcate, proiectul a fost măcelărit de contestațiile ONG-urilor, scoase multe lucruri, cum ar fi praguri de fund fiindcă deranjează vietățile. Contestația a fost și vizavi de oportunitatea, de necesitatea investiției. Din păcate, în loc ca astăzi să se lucreze încă sunt discuții între Autoritatea de Management și Comisia Europeană. Am vorbit cu ministrul Deneș, mi-a spus că au trimis ultimele clarificări solicitate în urma contestațiilor trimise de ONG-uri și că speră ca până la finalul anului să se semneze contractul de finanțare, iar apoi să se dea drumul la achiziție pentru proiectare și execuție. Sunt bani alocați, dar sunt oameni care contestă oportunitatea acestei lucrări. Și vorbim de lucrări de punere în siguranță a barajului”, a spus el la AS TV.

El a menționat că anul acesta vor fi depuse la Ministerul Turismului documentele necesare pentru ca stațiunea turistică de interes local Colibița să devină stațiunea turistică de interes național Tihuța-Colibița, că luna aceasta va fi depus proiectul privind realizarea unui domeniu schiabil la Colibița și că se poartă discuții cu investitori străini pentru construirea unui parc tematic Dracula în zona Tihuța.

Într-o conferință de presă din 24 mai, ministrul Apelor și Pădurilor Ioan Deneș spunea că reabilitarea barajului Colibița și amenajarea albiei râului Bistrița Ardeleană nu au primit încă finanțare europeană întrucât JASPERS –  parteneriatul de asistență tehnică între trei membri (Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții – BEI și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare – BERD) – nu și-a dat acordul pentru lucrările pe care Administrația Bazinală Someș-Tisa vrea să le facă pe cursul râului.

Sesizați de ONG-uri, consultanții tehnici ai UE nu au fost de acord cu betonarea malurilor în zona orașului Bistrița, propunând mai degrabă ”o soluție prietenoasă cu mediul”, în traducerea ministrului Deneș ”niște pari între care să împletim niște nuiele”.

În martie, Guvernul a aprobat obiectivul de investiții ”Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa, judeţul Bistrița Năsăud”, precum și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului în valoare de 234.864.000 lei. Aici detalii. Investiția vizează: reabilitarea barajului Colibiţa (impermeabilizarea amonte a barajului Colibiţa, reabilitarea coronamentului barajului, impermeabilizări în galeria de injecții și drenaj, consolidare şi protecţie pentru versanții barajului Colibiţa, lucrări la casa vanelor golirii de fund şi galeria de acces la casa vanelor golirii de fund, realizarea unui sistem performant de aparatura de măsură și control, etc.), măsuri de reducere a riscului la inundaţii aval baraj Colibiţa pe râul Bistriţa şi Bârgău (amenajare albie, consolidări de mal, apărări contra inundațiilor, praguri de fund pentru stabilizarea albiei în plan).

În luna decembrie 2018 a început golirea parțială a lacului Colibița.

7 comentarii

  • Capul lui Denes atâta a priceput :” batem niște pari și împletim nuiele”. După capul lui, apelăm la Anton… ăla care știe turna beton!

  • Deneș vrea să betoneze malurile râurilor și tehnicienii europeni îi zic: nu, tu trebuie să folosești geniu vegetal, să așezi fascine de salcie fixate cu pari tot de salcie care se prind, lăstăresc, se regenerează. Lucrarea este sigură, ieftină și de durată. Dar tu nu vrei asta că tu ești ministrul pădurilor și tu știi mai bine. Tu vrei beton că betonul învârte bani mulți, și în plus îmbătrânește, se fârâmițează și mai poți cere odată și încă odată că este de unde, Europa are bani destui. De ce să folosești fascine ieftine pe care le pui doar o singură dată? Ce nu pricepe Ministrul Pădurilor? Că butașii de salcie se bagă în mal, nu în roate și în pământ, nu în beton. Un tânăr deștept să-i explice și lui asta.

  • Pricep de ce Ioan Deneș vrea să betoneze malurile. Betonul este cenușiu ca PSD-ul, care-i cenușiu ca Rovana Plumb. Geniul vegetal este verde, se înscrie perfect în peisaj, este ieftin. Nici nu te poți lăuda cu el, așa-i de discret. – Nu-i bun, decretează geniul din Beclean atârnându-și o betonieră la butonieră.

    • Ideea este una singura. Pt a elibera malul ocupat abuziv trebuie luate niste masuri, iar singura obtiune este reabilitarea lacului.

  • Obiectivul de investiții ”Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa, judeţul Bistrița Năsăud”, este o lucrare amplă, complexă si necesară. Nimeni nu contestă oportunitatea acestei lucrări, cum gresit a inteles președintele Consiliului Județean , Radu Moldovan. Dar, pentru o lucrare atât de complexă există mai multe solutii de rezolvare, care trebuie să ţină seama de functiile lacului de acumulare de la Colibiţa.
    Lacul de acumulare de la Colibiţa reprezintă un ecosistem, care pe lângă functia hidro-energetică si de protectie impotriva inundatiilor mai indeplineste rolul de sursă de apă potabilă pentru orasul Bistrita. De aceea, solutiile tehnice de realizare a obiectivului de investitii trebuie să fie „prietenoase cu mediul”. In plus, odată cu lucrarile de consolidare a barajului, este necesar să fie realizat un sistem de canalizare si o statie de epurare pentru ca dejectiile de la vilele baronilor locali să nu mai fie deversate ditrect in lacul Colibița, care asigură sursa de apa potabila pentru localitătile din aval.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS