Timp de gândire

Lumina a învins întunericul, în ciuda tuturor

În ultimul deceniu, am avut parte de același stil bătrânicios de iluminat festiv de ne săturasem de el de când vedeam că se scot dale din pietonal și se montează stâlpii. La aprinderea beculețelor nu mai venea mai nimeni pentru că nu se întâmpla nimic surprinzător.

Fostul primar lua un copil în brațe care apăsa un buton și asta era tot, se termina marele eveniment din Ajun de Moș Nicolae din centru care nu s-a sincronizat niciodată cu marele eveniment de 1 Decembrie de lângă centru, un talmeș-balmeș din care oamenii nu au înțeles decât că cei doi capi ai municipiului și ai județului nu se înțeleg, nici măcar în noaptea dintre ani când puneau laolaltă bani de concert și nu nimereau cu număratul secundelor.

Actuala administrație liberală a Bistriței a intrat în pâine în anul de panică 2020 când nu era nimic de făcut, dar eu consider că, prin ceea ce s-a întâmplat aseară, în Ajun de Moș Nicolae, a dovedit că a înțeles că orizontul de așteptare al oamenilor pentru aceste sărbători este foarte mare și a procedat ca atare.

A organizat un eveniment frumos de care s-au bucurat toți, mai puțin cei care au ieșit din case doar cu scopul de a cârcoti și a găsi ”infracțiuni” pe care să le raporteze: ba că nu s-a cerut certificatul verde în colțul X (s-a cerut în toate colțurile, fiți liniștiți!), ba că erau copiii înghesuiți, ba că erau prea mulți oameni pe metru pătrat. La această ultimă ”infracțiune” au contribuit chiar ei. Dacă stăteau în casă, încuiați, desigur că nu se aduna chiar atât de multă lume.

Pot să înțeleg teama unora de boală și de moarte. Pot să înțeleg și teama unora de a trăi, de a se bucura, de a iubi, dar nu sunt de acord ca această categorie care e scufundată în frustrări să impună altora temerile lor ca fiind niște table ale legii. Evenimentul nu a fost unul cu prezență ”obligatorie”. Dacă majoritatea împărtășea teama minorității, stătea acasă, nu erau străzile aglomerate și blocate ca de Revelion. Iar majoritatea a lăsat la o parte toate aceste temeri legate de boală și moarte și a optat pentru viață, a fost opțiunea ei. De ce este greșită și de ce ar fi bună opțiunea celorlalți, a fricoșilor? Încă nu s-a dovedit că frica de moarte dusă până la extrem ar fi poarta spre nemurire. În schimb, s-a dovedit că optimismul, gândirea pozitivă și bucuria vindecă multe boli sau le previne apariția.

Probabil că vor fi oameni care se vor îmbolnăvi și vor muri, dar nu pentru că au stat în aer liber să privească momentul în care s-au aprins luminile de sărbătoare, ci pentru că au așa-zisele comorbidități. În viața lor, fie nu au mâncat sănătos, fie nu au făcut mișcare, fie nu și-au tratat bolile la timp, fie au băut în exces sau au fumat, deși toată lumea le-a spus că nu e bine. Sunt și unii care au boli genetice, dar nu vorbim aici despre ei. În final, bolnavi sau sănătoși tun, toți vom muri. Este singura certitudine a vieții, nu putem alege, dar putem opta pentru felul în care trăim: cu teamă, încuiați în case, sau cu optimism, afară, cu ceilalți, înțelegând că omul nu a fost făcut să fie singur, ci să trăiască în comunitate.

Eu cred că, în primul rând, nu le putem lua copiilor dreptul la bucurie și la viață pentru că unii dintre noi ne temem că ei ar putea fi ”agenți” ai răspândirii virusului cu toate tulpinile lui. Repet: toți cei care se tem se pot încuia în case și să nu mai iasă până vor dispărea bolile de pe pământ. S-au mai văzut cazuri. Restul va trebui să găsim o modalitate prin care să trăim pe acest pământ așa cum este el, cu bacterii, cu virusuri, cu maladii care vor mai apărea și vor dispărea.

Va trebui să învățăm să avem grijă de sănătatea noastră și să nu așteptăm ca alții să ne poarte de grijă. La fel cum alegem să nu mâncăm toate prostiile pline de E-uri de magazine, să nu bem până cădem lați, să nu ne drogăm sau să nu fumăm până ne înnegrim plămânii, tot așa trebuie să alegem să trăim într-o societate mult mai vulnerabilă decât în alte vremuri când lumea nu călătorea, nu se căsătorea cu oameni de pe alte continente și nu își petrecea vacanțele când pe o insulă, când pe alta. Vor apărea tulpini peste tulpini câtă vreme oamenii vor continua să facă aceste lucruri și nu pentru că niște părinți cu niște copii s-au adunat într-o piață să se uite la luminițe.

Evenimentul din Ajun de Moș Nicolae de la Bistrița a fost foarte frumos, un pansament pentru sufletele obosite de atâtea stări, de urgență, de alertă, de atâta panică semănată zi de zi cu, dar mai ales, fără rost.

În ciuda tuturor, lumina a învins întunericul!

16 comentarii

  • Da, la acest capitol a excelat dl. primar Turc. Inclusiv discursul său de 1 Decembrie a fost unul atipic și apreciat de oameni, chiar intens discutat.
    Bistrițenilor nu le este frică să trăiască, indiferent de “variantă”!
    Nu-i obligă nimeni pe cei fricoși să iasă la lumina din centru. Hrana fricii este întunericul.

  • Ei, doamna profesoară, un mare mulțam. M-ai uns la inimă și m-ai legat unde mă doare. Sincer, și-mi cer scuze, în ultima vreme credeam că ați intrat definitiv în rîndul celor care sunt convinși că doar vaccinul și Arahat sunt salvarea lor. M-am înșelat și redeschid cu drag ziarul meu online preferat. O zi minunată tuturor cititorilor, iar dumneavoastră, sănătate, că de restul sunt convins că aveți grijă.
    PĂREREA MEA!

  • Frumos oricum. Alta clasă și cu bun gust.
    Impresionant, iar piticii nostri au fost cei mai feirciți. Mulțumim că ne surprindeți cu ceva bun mereu. Să o țineți tot asa.
    Sărbători frumoase tuturor.

    • Doamna profesoară, ați reușit și de data aceasta, să faceți un mare bine sufletului meu, prin cuvintele puse atent în pagină. Ar trebui să fim mândrii cu toții, că avem un astfel de jurnalist în județul nostru.
      Dumnezeu să vă dea sănătate !

  • Doamna Cristiana, cu toata modestia și cu tot respectul vă transmit că dați clasă . cu ziarul dvs. TimpOnline. Sunteți obiectivă și cun un respect desăvârșit pentru cititorii dumneavoastră. Dacă acum 5 ani, mahalelele erau la modă și căruța trăgea în acest sens, acum bulibășeala asta de joasă speță e de mult uitată și doar de pe ”coclăi” mai prind glumele astea hidoase., răutatea chiar e invinsă. Aveți mare dreptate. Vă felicit și Bunul Dumnezeu să vă călăuzească de astfel de metehne nebuloase și țațose.
    Îmbrățisări.

  • Ei. mai poate pune cineva in discutii vreo virgula scoasa din fierea nefericitului plin de ura si venin impotriva aproapelui sau dupa ce citim noi ce a surprins prima ziarista a judetului ?
    Cu excelentul talent scriitoricesc CRISTIANA SABAU vad ca incearca sa-i traga de urechi pe acei nevinovati care au ales sa manjeasca ideile altora si sa profaneze totul in jurul lor.
    Sunt maxim 10 fricosi care nici macar nu au un nume real , si se avanta aici doar sa isi noteze si ei prostia si frustrarea adanc patrunsa in capul stricat ca o varza murata de vara.
    Aceasta descriere perfecta imi arata mie ca si gazda noastra care ne bucura cu poze si stiri atunci cand trebuie face o diferenta exacta a evenimentelor.
    Tare as dori ca si acei 10 de nebagat in seama cozi de topor sa invete ceva de la acest articol.
    Felicitari CRISTIANA SABAU pentru articolul muncit si excelent scris !
    Felicitari administratiei liberale a orasului nostru !

  • Lumina nu a invins intunericul din mintea celor maxim 10 nefericiti pe care nu-i mai pomenesc ca oricum sunt neica nimeni cu nume ascunse.
    Nu conteaza continutul unei stiri, nu conteaza transformarile vazute si descrise, ei tot fete palide raman si au un scop in viata lor doar sa critice fara sa isi aduca un minim de efort in comunitate stand ascunsi ca niste sconsi in putinatea gandirii lor, jignesc, mintesc fara dovezi si fac parte din postacii de serviciu al fostei administratii si vreo doi, trei bosorogi foarte nefericiti atata mai au la dispozitie sa murdareasca prin cuvant totul in jurul lor.
    Le transmit acestor negativisti ca nici unul din voi nu cunosc mai in amanunte felul in care au fost si ei priviti si tratati pana acum de fosta administratie totalitara cu un TATUC ROSU la butoane.
    Din cauza unora ca ei au avut de suferit o intreaga comunitate. In calitate de luptator pe frontul VERDE si de participant absolut la toate dezbaterile publice din 2007 incoace cunosc foarte bine ce am lasat in urma si ce am primit acuma de la Liberali, Useristi si Udemeristi cel putin in plan local.
    O abordare noua evidenta si va anunt pe toti felul in care noi cei putini din Soc civila suntem primiti la Primarie, Prefetura etc.
    Este o abordare radicala si chiar se rezolva mai toate aspectele care le credeam pierdute.
    Intr-o zi o sa va fac inventarul cu acte concret al marilor victorii obtinute de noi pe taramul voluntariatului.Sunt si pentru voi nefericitilor fara sa imi iasa vreun avantaj . JUR !
    Desigur ca ma vad nevoit sa fac diferenta si sa laud noua administratie cu mult mai inteligenta, democratica si prietenoasa ce cea rosie.
    Nu imi poate interzice nimeni sa incurajez noua schimbare in bine si sa le multumesc EDILILOR.
    Asa ca. MULT SUCCES si FELICITARI administatiei din prezent a orasului nostru !

  • „Fricoșii” se întâlnesc pe la muncă și alte locații cu „vitejii”, deci „vitejii” pot da „bucurie” maximă „fricoșilor”. Și apoi ne vindecăm cu optimism™ sau „așa a vrut Dumnezeu”, după caz.

  • Bună ziua, nu dețin un sistem personal de turnicheți ca să pot răspunde la această întrebare. Pe de altă parte, ați făcut foarte bine că ați stat acasă, cum au făcut foarte bine și cei care au ieșit. În toate acestea stă frumusețea libertății umane și a democrației.

  • Vechile decorațiuni au fost foarte bune și apreciate, sunt o grămadă care și-au făcut poze cu vechile lumini albastre de pe centru, care arătau foarte elegant.
    Nu sunt rele nici cele noi, dar sunt puțin cam încărcate și duc puțin spre kitsch.
    Cat despre aglomerație, eu cred că poți trăi și te poți distra și fără să te înghesui unul peste altul, dar na’ suntem un popor balcanic și ne place înghesuiala.

  • Vedem de la anul cine e invingator, acum traim in euforia sarbatorilor, mai un spor, mai un al 13 salariu, mai un cadou, o atenție, vedem din ianuarie cand se termina astea si vine gerul…… Cui ii mai arde de luminite, era o vorba pana nu demult, prostim poporul cu tv ul, acum il prostim cu luminițe, azi maine vom avea holograme…..

  • Fain a fost aseară pe Centru…oriunde priveai numa „haur” vedeai…lumini „haurii” multe, multe, multeeeee……ca niciodată. Cine plătește pt ele… stimați bistrițeni, becurile alea multeeeee consuma muuuuuult curent, care va fi plătit din impozitele si taxele noastre (ce noroc ca s-a ieftinit curentul). Unii abia isi permit sa plătească gazul si energia electrica din salariile si pensiile de mizerie, dar anul asta avem la Bistrița luminițe cât pt „1000 si 1 de nopți”

  • Frumos spus, realist și uman; exprimă ceea ce ne dorim.
    Deci, să viețuim frumos (bun simț), să fim realiști (primordialitatea Adevărului), să fim umani (empatici). Istoria ne va judeca prin prisma a ceea ce suntem și nu prin prisma a ceea ce avem.

  • Nu s-a cerut certificatul verde, panglicile puse de politie au fost rupte pe alocuri…cam prea inghesuit mai ales pentru copilasi…

    • Doamna Maria , în aer liber nu cred că trebuie certificate, pentru că este aer curat și este greu să te infectezi,doar dacă cine este bolnav strănută sau tușește spre tine. Sănătate tuturor și lăsați frica căci aceasta îmbolnăvește mai tare.

  • Nici nu vă trebuie. La Bistrița este suficient că dispui de un biosistem impersonal cu turchineți. Unu, doi, trei, patru… Numărați mai departe și cine-i prost să stea acasă!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS