Actualitate

Mandatul primarului comunei Șanț a încetat de drept în 11 decembrie, spune prefectul

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va lua act de încetarea mandatului primarului comunei Șanț, Ioan Szabo, declarat în stare de incompatibilitate printr-o sentinţă definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, și va emite un ordin de prefect în acest sens.

”Instituția Prefectului va lua act de încetarea de drept a mandatului domnului Ioan Szabo, primarul comunei Șanț, după ce pe data de 11 decembrie Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat starea de incompatibilitate prin decizia nr. 6375, hotărâre rămasă definitivă. Domnul Szabo a atacat raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, care îl declara incompatibil, în iunie 2017, la Curtea de Apel Cluj, unde nu a avut câștig de cauză. În 11 decembrie a venit hotărârea instanței supreme. Nu am emis încă ordinul de încetare a mandatului domnului primar, însă am transmis atât acestuia cât și secretarului comunei o adresă prin care îl informăm că data încetării de drept a mandatului de primar este 11 decembrie 2019, adică data când a rămas definitivă hotărârea judecătorească. Nu-mi face deloc plăcere să vorbesc despre acest subiect, mai ales în ultima zi din an, dar unde-i lege nu-i tocmeală și nu putem să ne jucăm cu astfel de lucruri”, a declarat într-o conferință de presă prefectul Stelian Dolha.

El a menționat că, până la emiterea ordinului de prefect, viceprimarul comunei Șanț va semna toate documentele folosind sintagma ”Pentru primar”. ”Pe domnul Szabo l-am informat că nu mai poate semna, începând cu această dată, niciun act în calitatea pe care a avut-o de primar, iar actele care au fost semnate, dacă au fost semnate, după această dată sunt lovite de nulitate absolută. Secretariatului comunei Șanț i-am cerut ca până astăzi, 31.12.2019, să facă un referat privind motivele incompatibilității și actele din care rezultă motivul legal de încetare, pentru că așa este procedura în asemenea situații. Vom trimite o adresă către ANI pentru a ne comunica decizia de la ICCJ pentru termenul de prescripție, avem nevoie de o informare din partea ANI în legătură cu acest subiect”, a spus Dolha.

Carmen Toderașc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Instituției Prefectului, a precizat că viceprimarul va putea prelua atribuțiile primarului: ”Într-un articol al ordinului de prefect va fi prevăzut inclusiv acest lucru”.

Ea a spus că este vorba de o sancțiune care se aplică din momentul emiterii ordinului de prefect și că nu poate fi vorba de înapoierea salariilor încasate de primar în toată această perioadă.

În ceea ce privește posibilitatea fostului primar de a candida la următoarele alegeri locale, Stelian Dolha a menționat: ”Conform legii, nu ar mai putea, dar haideți să așteptăm răspunsul final al ANI”.

Potrivit ANI, Ioan Szabo s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12 septembrie 2012 – 3 iulie 2014, deoarece a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al şcolii Gimnaziale ”Enea Grapini”, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. ANI a emis acest raport în iunie 2017.

Conform legii, publicate pe site-ul ANI, ”Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”. ”Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”. 

6 comentarii

  • Sper d-le prefect să folosiți aceiași măsură si când e vorba de PNL.De ex viceprimarul com Feldru Besut T. declarat in stare de incompatibilitate de ANI,decizie rămasă definitivă prin necontestare. Numa’ zic.

  • Poate, în sfârșit,cineva va verifica eventuala implicare a celui mai titrat primar căzut, din Șanț, în afacerile și investițiile primăriei, ale asociațiilor de animale, subvenții APIA, etc.
    Poate că sunt multe de aflat, dacă le caută cine și unde trebuie.

  • Primarul din Bistrita a fost gasit incompatibil in aceiasi situatie, a fost administratorului parcului industrial fara industrie si a castigat.
    Ce fel de justitie avem?
    Stim doar ca li s a aprobat pensii speciale.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ac. Ostamentul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS