Actualitate

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, acuzații grave la adresa predecesorului său legate de SUMAL

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, liberalul Costel Alexe, menționează că SUMAL este un proiect ”foarte bun pe hârtie”, dar ”guvernarea PSD a decis să saboteze vechiul sistem finalizat ȋn proporţie de 80%, să ȋi oprească din funcţii, să ȋnceapă lucrul la un sistem complet nou şi să tragă de timp, cât se poate de cinic, cu dezvoltarea acestui sistem reȋnceput din 0”.

”M-am întâlnit astăzi cu echipa care lucrează la dezvoltarea sistemului de urmărire a trasabilității lemnului – SUMAL, care va include şi aplicația Inspectorul Pădurilor. Mi-au prezentat stadiul actual, planul de lucru pentru perioada următoare şi termenul de finalizare şi predare. Nu am rămas deloc impresionat de ceea ce am găsit şi nu mă refer la proiect sau oamenii care lucrează la acest proiect. Proiectul este foarte bun, pe hârtie. Oamenii din echipa de lucru sunt dedicaţi şi profesionişti, atât cei din Minister, cât şi cei din echipa STS. Însă, coordonarea, alocarea resurselor, timingul sau mai pe scurtătură, motivaţia de a livra cât mai repede acest proiect, au fost slabe. Mai mult, ceea ce au construit ei ȋn ultimii doi ani, exista deja ȋn Minister ȋncă din anul 2016 şi era un sistem funcţional. Poate nu cel mai bun, dar funcţiona şi apăruseră şi primele rezultate din teren.


Din păcate, guvernarea PSD a decis să saboteze vechiul sistem (finalizat ȋn proporţie de 80%), să ȋi oprească din funcţii, să ȋnceapă lucrul la un sistem complet nou şi să tragă de timp, cât se poate de cinic, cu dezvoltarea acestui sistem reȋnceput din 0. Alți bani cheltuiți, alte sute de ore de programare, alte zeci de ședințe de lucru, alți ani pierduți, dar mai ales mulţi, mulţi copaci măcelăriţi ȋn linişte, ȋn afara legii.

În loc să dai personalului silvic cel mai puternic instrument de lucru pentru monitorizarea şi protejarea pădurilor, cel mai puternic sistem pentru prinderea hoţilor, i-ai lăsat descoperiţi, orbi şi neȋnarmaţi, să se lupte cu o forţă disproporţionată. Rezultatul? Pădurarii uciși în timpul serviciului, păduri masacrate, lemn furat ȋn cantităţi industriale şi mulţi bani negri. Practic, cei care au blocat dezvoltarea SUMAL sunt direct responsabili pentru tot ce s-a tăiat ilegal, în România, în ultimii ani, iar dacă privim la rezultatele Inventarului Forestier Național și le comparăm cu avizele legale emise, ne rămâne o diferență de 20 de milioane de metri cubi pe an, o cantitate inimaginabilă de lemn tăiat ȋn afara legii.

PSD a știut foarte bine ce se ȋntâmplă şi tocmai de aceea au ascuns rezultatele IFN de ochii publicului. Adevărul va ieși la iveală curând și vinovații vor plăti.

Termenul de finalizare şi predare care mi-a fost comunicat, iulie 2020, mi se pare inacceptabil şi nu mă voi resemna cu ceea ce am auzit astăzi. Le-am cerut colegilor din Minister să ȋmi prezinte soluții, până miercurea viitoare, pentru devansarea acelui termen. Trebuie să recuperăm timpul pierdut și nu ne permitem să mai lăsăm mafia lemnului să își facă de cap încă jumătate de an. Eu sunt dispus să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a găsi resursele necesare, atât materiale, cât şi umane, pentru a finaliza şi operaţionaliza cât mai rapid SUMAL. Am ȋnceput prin desemnarea unui coordonator de proiect pe care specialiştii din domeniu şi agenţiile de mediu ȋl cunosc foarte bine”, a scris Alexe pe Facebook.

https://www.facebook.com/Costel.Alexe/posts/2682998708418016?xts[0]=68.ARCMfi2yjIp2TvAx2trCLSwjQl4Lp4BJ79R0OPJol6ALr0RysHlsr4eEpTj9ZLuZk79IHv3dHFiYwYJ6T60wXHS1cyYZgIqk6YCa3IqAC-dr26aFAzl1PnW6KIJgy7AcXbnrd0Blyqcm5ofPRl7XpCenlwXVUV2zAGUeZo77hDvubeU1Ax-Zqp8LFCcRVZ78uEV1ut5oaTxNu0FvQBTWQgPwIrvSqiKUnHGXg5FyZp5maR-t7HcG3DtbzijnkMxuwgXxq6ZInoFLxj66flbwhw2GUSNy9_EMVpxVHbA64lYXfm4S_d_7mhAzmPJP0L-y8IJA0bk77E54f591njU13tgxQg&tn=-R

Reamintim că dezvoltarea sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL, Radarul Pădurilor etc.) s-a făcut în timp ce ministru al Pădurilor era deputatul PSD Doina Pană. Ea a dezvoltat SUMAL în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, conform protocolului încheiat între Ministerul Apelor și Pădurilor și STS.

Când deputatul de Bistrița-Năsăud s-a retras din fruntea Ministerului Apelor și Pădurilor, în ianuarie 2018, era finalizată prima etapă a protocolului, respectiv evaluarea sistemului informatic existent și identificarea soluțiilor de dezvoltare a acestuia.

”Până la sfârșitul anului 2018 se va finaliza dezvoltarea sistemului, care va fi testat până la mijlocul anului 2019, iar de la acea dată va deveni perfect operațional”, scria fostul ministru Doina Pană în raportul de activitate de la final de mandat, raport care poate fi consultat AICI.

Ulterior, ministerul a fost condus de Ioan Deneș care a părăsit fotoliul ministerial după demiterea Guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură.

5 comentarii

  • Bun. Deci jaful a fost oprit de PSD prin Radarul Pădurii si Inspectorul Pădurii .
    Program care funcționează si azi. Si datorită lor Hoții nu pot fura lemnul
    Ulterior, se lucrează la perfectionarea programului anti-furt .
    Dar ministrul cel nou zice ca nu s-a lucrat suficient de repede…
    Si asta e tot un Câțu, care bagă spaima in oameni.
    IA APUCAȚI-VĂ VOI DE LUCRU, să vedem ce faceți , că de băgat de vină ni-i plin podul !
    Cum e cu pensiile speciale pe care ziceați ca le tăiați in 30 de zile de când veniți la guvernare ? :)))))

  • PSD dauneaza grav MEDIULUi INCONJURATOR !Ati auzit doamna draga (Doina Pana ) ce v-au facut colegii ? Ma mir cum de inca mai sunteti in partid pt. ca ati incercat sa stricati jucaria mafiei padurilor printre care se numara si multi baroni locali din psd. Deci ati lucrat, de pomana. Asa sunt si apele judetului Bn si am primit cadou de la talentatul Ioan Denes o plasa GEO-TEXTIL din polimeri lunga de sute si sute de metrii plasata pe malurile paraielor. Si asta in timp ce noi adevaratii iubitori de mediu noi voluntarii de ani de zile ne rupem spatele in campanii de stangere de peturi si gunoaie ca d-vs si colegii d-vs care in loc sa fiti ca noi ati stricat totul din fotoliile voastre de oameni bine platiti ai sistemului de penali care au condus Romania. Meritati intradevar sa parcati o perioada cat de lunga si sa nu va mai bagati nasul in probleme de MEDIU ca nu vi se sta cu asa ceva , ci din contra le bulibasiti. In concluzie ; cu administratii pesediste Romania nu mai poate fi asemuita cu GRADINA MAICII DOMNULUI asa cum ne spune PAPA. Mai degraba mediul ei natural a ajuns sa semene cu o gaina jumulita , jumulita evident de baronii locali care au pus mana pe toate resursele tarii. PE LOC REPAUS baieti !!!(psd)

    • Şi da.
      Dl Cioloş a lăsat un program funcționabil, performanțele au fost lăudate la ONU dacă bine îmi aduc minte se specialişti pe atunci-premiu.
      Dar au venit fomiştii din sistem au pus presiune pe dna Pană , s-a încercat reinventarea roții într-o ciorbă tipic românească şi a ieşit ceea ce ieşit.
      Dezastru ecologic.
      Multiplicarea Ocoalelor şi proprietarilor a adus presiune mai mare pe pădure. Logic, mai mulți oameni de hrănit bine din aceleaşi resurse limitate.

  • Vorbiți prostii comuniste.
    „Faza de intenție” – intraţi în capul oamenilor?
    ” Aşa cum este..”- cunoaşteți realitatea de acolo, ați trăit-o ?
    ” hoții Europei”- până la urmă „Hoața” de Europa a băgat bani masivi în România îmi pare. Tot felul de fonduri.
    Faptul că nu s-au construit autostrăzi etc ..până la urmă ține de incompetența şi corupția locală mai puțin de cei din afară.
    Soluția pe termen lung ține de:

    1. Educație.
    2. Diversificarea economiei prin creerea de produse şi servicii inovative. Ceva mai mult de stadiul de economie primară adică exploatare de resurse naturale plus eradicarea sărăciei.
    3. Profesionalizarea instituțiilor , ameliorarea practicilor.

    Nu prin supradimensionare ( alți numeroşi angajați de stat în organigrame cu salarii mici, slab pregătiți ce-i predispun la corupție la mila autorităților locale politice şi a patronilor cu bani) sau transformarea ţării în închisoare.

  • Nimic nou sub soare, această șleahtă psdistă la asta se pricepe cel mai bine, nu ar trebui să mire pe cineva. Toate inițiativele de bun-augur trecute pe agenda publică de alții, au fost înăbușite de psd. Demontarea mecanismelor de supraveghere și control privind defrișările au fost desfințate de către acești indivizi, pentru a da frâu liber propriilor interese, recuperarea prejudiciilor consemnate prin hotărâri judecătorești este aproape inexistentă, lipsa de interes în modernizarea a ANAF-ului, Banca Mondială ne-a pus la dispoziție 200 de milioane de euro, am luat 13 milioane, am început modernizarea, s-a renunțat ulterior, iar banii luați au fost returnați etc. Toate aceste lucruri ce ne spun? simplu, psdeul, această știoalnă de partid, nu a avut și nu va avea niciodată niciun interes să modernizeze țara, interesul lor este să managerieze o țară nefuncțională pentru a o putea jefui după bunul plac. Problema defrișărilor este doar o rotiță dintr-un mecanism complex numit România, care nu funcționează. Toate domeniile de activitate se confruntă cu astfel de probleme, iar interesul soluționării lor, cel puțin din partea psd-ului, este inexistent. Credeți că toți acești defrișatori acționează liber, fără girul unor autorități, fie ele locale sau centrale? nu cred. Oare imensele averi ale majorității psdiștilor și nu numai din ce au fost făcute? Din astfel de combinații. Raportându-ne doar din 2017, odată veniți la putere, necontenit și-au plantat toate pilele la nivelul tuturor instituțiilor, pentru a le putea controla și supune propriilor interese. Cum a fost promovată incompetența, obrăznicia, nesimțirea, tupeul, hoția și nemernicia în acești ultimi 3 ani, nu îmi aduc aminte să se mai fi petrecut cândva. Acești impostori au făcut din niște defecte adevărate virtuți, selecția făcându-se doar pe acest criteriu. Uitați-vă la toate numirile făcute în această perioadă, veți constata exact acest fapt.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS