Actualitate

Municipalitatea acordă încă un titlu de Cetățean de onoare al Bistriței

Consiliul Local Bistrița este convocat în ședință ordinară joi 12 decembrie, de la ora 14.00, pe ordinea de zi figurând și un proiect de hotărâre privind acordarea unui titlu de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița.

Este vorba de Mircea Calu (80 de ani), din ianuarie 1990 și până în ianuarie 2019 preşedintele Societăţii Filatelice Bistriţeana, iar din ianuarie 2019 – preşedinte de onoare al asociaţiei filatelice menționate.


El va deveni al 71-lea cetățean de onoare al orașului ”pentru contribuția semnificativă în promovarea imaginii pozitive a municipiului și dezvoltarea vieții culturale – prin intermediul filateliei, în Bistrița, pe parcursul ultimelor decenii”. Mircea Calu a fost implicat direct în organizarea tuturor manifestărilor filatelice care au avut loc în ultimii 55 de ani în Bistrița. De-a lungul timpului, a organizat peste 60 de expoziţii de diferite grade de competivitate, de la cele judeţene până la cele cu participare externă.

Printre cele mai importante expoziții organizate se numără cele dedicate aniversării Marii Uniri de la 1918, Centenarul Liviu Rebreanu, expoziţia dedicată marii atlete Gabriela Szabo, 740 de ani de atestare documentară a Bistriţei, Ziua Filatelistului – prima manifestare de acest gen în ţară, expoziţiile dedicate celor 150 de ani de la apariţia emisiunii de mărci poştale Principatele Unite, celor 95 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 81 Mecanizată, Festivalului Internaţional de Folclor ”Nunta Zamfirei”, celor 150 de la naşterea lui George Coşbuc, Bicentenarului Andrei Mureşanu, precum şi numeroasele expoziţii sub titulatura Virtus Romana Rediviva. În anul 2016, Asociația Filatelică Bistriţeana a inaugurat Muzeul Filatelic Bistriţa, singurul demers de acest fel din țară, iar în anul 2019 a fost lansat volumul ”Cronica bistriţeană a unei pasiuni”, lucrare care face o trecere în revistă a tuturor manifestărilor organizate de filateliştii bistriţeni.

Anul acesta au mai primit distincția, în urma hotărârilor Consiliului Local Bistrița din 25 iulie respectiv 22 august, managerul Clinicii Sanovil, Gavrilaș Mureșan, și directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma. Diplomele au fost înmânate în 24 august, cu ocazia Târgului Mare al Bistriței.

Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bistrița din 12 decembrie:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acţiune privind serviciile sociale administrate și finanţate din bugetul Consiliului Local al municipiului Bistriţa pentru anul 2020

2. Proiect de hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru anul 2020 şi a contribuţiei lunare de întreţinere datorate de persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Bistriţa – cod serviciu social 8730 CR-V-I

3. Proiect de hotărâre privind stabilirea costului serviciilor de asistenţă şi îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială Bistriţa, cod serviciu social 8810 ID-II în anul 2020 şi contribuţia lunară datorată de acestea pentru serviciile acordate

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Direcţiei Servicii Publice Bistrița

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcţiei de Asistență Socială Bistrița

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului local, bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local si bugetul creditelor interne al municipiului Bistriţa pe Trim. IV 2019

7. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2019

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere încheiat între Municipiul Bistrița și Gruparea Medicală Alpha Med Bistrița, având ca obiect spațiul situat în Aleea Bujorului, nr. 3, bl. 9, sc. A, parter

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii spațiului situat în municipiul Bistrița, strada Liviu Rebreanu nr. 21, în favoarea Asociației OM (Orașul Mariei) Bistrița, cu destinația de sediu asociație

10. Proiect de hotărâre privind conferirea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa domnului Mircea Calu

11. Proiect de hotărâre privind schimbarea denumirii unităţii de învăţământ preşcolar Grădiniţa cu Program Săptămânal „Dumbrava minunată” în denumirea Grădiniţa cu Program Prelungit „Dumbrava minunată” şi schimbarea denumirii Şcoala Primară „Dimitrie Cojocaru” Slătiniţa în Grădiniţa cu Program Normal „Dimitrie Cojocaru” Slătiniţa

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă pentru elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea Contractului de Cooperare între Institutul „Confucius” de la Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, Municipiul Bistriţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia de Prietenie cu Republica Populară Chineză, Filiala Judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru anul 2020

14. Proiect de hotărâre privind aderarea municipiului Bistrița la inițiativa europeană “Convenția primarilor privind Clima și Energia” și actualizarea Planului de acțiune privind energia durabilă a municipiului Bistrița

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului-cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Administraţia Bazinală de Apă Somes-Tisa şi UAT Municipiul Bistriţa

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Hotărârii nr. 72/12.05.2016 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru 23 obiective de investiţii, referitoare la eficiența energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Bistrița, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a actualizării Devizului general.

2 comentarii

  • Cel mai doare pe el capul, o sa se retragă in Austria unde se spune are o pensiune,
    Ce credeti ca ii pasa de noi?
    Credeti ca v-a jurii sărac?
    Credeti ca ii pasa?
    Dacă ar plati pentru toate porcariile facute.
    Asa ca nici unui politician nu ii pasa.
    Vedeti sa i pese lui Oltean?, s-a întâmplat ceva cu el?
    Își reactiveaza vechile slugi gen Sigartau, Doris,Florean marele constructor de blocuri el care era somer de lux, trageti voi concluziile.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS