Actualitate

O persoană care nu a respectat izolarea, dusă în carantină. Câte amenzi au dat polițiștii și jandarmii

ACTUALIZARE În prima zi de Paști, polițiștii i-au verificat pe cei aflați în izolare la domiciliu, ocazie cu care a fost depistată o persoană ce a încălcat obligațiile impuse. Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare 5.000 de lei și plasată în carantină instituționalizată, sub pază.

Oamenii legii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 238.300 de lei, majoritatea pentru nerespectarea reglementărilor care privesc restricțiile de circulație.

Tot în prima zi de Paști, jandarmii au dat 19 amenzi în valoare de 27.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței, a precizat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2669357193193754

În a doua zi de Paști, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenţionale în valoare de 172.000 de lei, unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație.

Jandarmii au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, ocazie cu care au aplicat 16 de sancțiuni contravenționale în valoare de 17.000 de lei.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2669784693151004

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud informează că în perioada sărbătorilor pascale jandarmii au dat sancțiuni de peste 140.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind circulația persoanelor în afara locuinței și de aproape 6.000 de lei pentru provocarea unor scandaluri și tulburarea ordinii publice

”În perioada sărbătorilor, majoritatea bistrițenilor au știut să petreacă în liniște, dar au existat și excepții. În ultimele zile, jandarmii au intervenit pentru aplanarea unor scandaluri pe raza municipiului Bistrița. Ca urmare, în zilele de sărbătoare sancțiunile aplicate pentru tulburarea ordinii publice, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, respectiv pentru provocarea unor scandaluri și consum de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat se ridică la 5.800 de lei”, se arată într-un comunicat.

Jandarmii au verificat pe toată perioada sărbătorilor persoanele aflate în izolare la domiciliu și au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței. Numai pe această linie au fost aplicate  pe perioada sărbătorilor 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de 142.400 de lei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS