Social

Orașul Năsăud va avea centură ocolitoare de 4,5 km. Cu ce bani va fi construită

Orașul Năsăud va avea centură ocolitoare de 4,5 kilometri, investiția totală, care presupune și construirea unui pod peste Râul Someș, ridicându-se la 9,5 milioane de euro, bani care vor fi accesați de administrația locală prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM), anunță primarul Mircea Romocea.

”Comunitatea năsăudeană așteaptă de mulți ani această soluție, care poate avea un impact semnificativ în ceea ce privește soluționarea unor probleme precum: zgomotul intens datorat traficului, poluarea, degradarea caselor și a clădirilor monument istoric, afectate de trecerea utilajelor de mare tonaj.Anul trecut am început primele demersuri pentru identificarea unei variante optime de ocolire a orașului și, după mai multe întâlniri de lucru cu specialiști din cadrul Ministerului Transporturilor, dar și din cadrul Agenției de Dezvoltare Nord-Vest, iată că am reușit să obținem semnarea unui protocol de colaborare cu CNAIR.

Tema proiectului a fost realizată și urmează studiul de fezabilitate pentru „Varianta de ocolire a orașului Năsăud” cu o lungime de 4,5 kilometri și un pod peste Râul Someș, investiția totală ridicându-se la valoarea de 9,5 milioane de euro, bani care vor fi accesați în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (P.O.I.M).

Acesta se încadrează, ca și criterii de eligibilitate, în parametrii impuși de Master Planul General de Transport în vederea asigurării conectivității între regiunile de dezvoltare ale României, dar și pentru asigurarea unui acces rapid între Drumul Național 17 C și Drumul Național 17 D.

”Îmi doresc să continuăm implementarea proiectului, astfel încât locuitorii orașului să se poată bucura de toate beneficiile unei asemenea investiții”, a scris pe Facebook primarul Mircea Romocea.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS