Actualitate

”Parcul Industrial Bistrița, tratat ca un parc de aventuri de prost gust”

”Din păcate, executivul PSD al Primăriei Bistrița tratează Parcul Industrial ca pe un parc de aventuri de prost gust. Aparent totul e foarte frumos, ai impresia că totul se desfășoară bine, că investitorii sunt bine primiți și consiliați pentru a demara cât mai repede afaceri. Realitatea este, din păcate, cu totul alta”, spune președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a detaliat: ”În Parcul Industrial, cei care vor să înceapă o afacere nu au acces la infrastructură. În afară de o bucată de teren unde să-și construiască hala de producție sau capacitatea pentru a desfășura activități nu au nimic altceva. Rețeaua de apă nu este preluată de către Aquabis, stația de epurare nu va porni decât atunci când în parc vor fi suficiente capacități de producție pentru a funcționa și, din păcate, primăria nu este în stare să atragă investitori în Parcul Industrial. Am discutat cu antreprenor care a solicitat un anumit număr de kw și a primit o treime din ce a solicitat tocmai din cauza subdimensionării capacității energetice a Parcului Industrial. Infrastructura de comunicații, telefonie-internet, este o nebuloasă, nu știe nimeni când și dacă va funcționa”.

”Pentru a obține autorizație de construcție, se solicită tot felul de documente aberante, cum ar fi studiu geo. Păi când au construit Parcul Industrial n-au făcut studiu geo? Se solicită adeverință de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare care să ateste că nu există canale colectoare. Păi când au construi Parcul Industrial n-au observat realitatea din teren? Mai mult, unui antreprenor i s-a solicitat studiu de impact cu privire la mediu. Păi atunci de ce avem Parc Industrial? Apoi, la insistențele antreprenorului, administrația a renunțat la a mai cere un studiu de mediu. Sunt aberații care îi îndepărtează pe cei care doresc să deruleze activități economice în Parcul Industrial”, a mai spus Ioan Turc.

Liderul PNL Bistrița-Năsăud a menționat că ”pentru facilitățile fiscale, și anume scutirea de taxe pe clădiri și terenuri, se cere un dosar voluminos de ajutor de stat menit parcă să îi treacă cheful celui care vrea facilități fiscale”: ”Păi aceste amărâte, anemice facilități fiscale ar trebui să opereze prur și simplu prin încheierea contractului de concesiune a unei suprafețe de teren în Parcul Industrial. Se percepe o taxă de administrare de 1 euro/mp, iar frumusețea acestei taxe este că se cere anticipat, pe șase luni înainte. Întrebarea este ce prestează primăria ca și contravaloare pentru această taxă. Gândiți-vă că există câteva sopcietăți care s-au încumetat să intre în parcul de aventuri Sărata și care încă nu desfășoară activități acolo dar plătesc această taxă, bani foarte mulți. Taxa ar trebui plătită pentru lucruri foarte clare, stipulate contractual, și cu facilitatea de a începe plata la șase luni de la începerea activității, nu după declararea intenției de a te muta în Parcul Industrial”.

”Eu am venit cu intenția construirii unui parc industrial la Sărata în 2006. Oradea, din 2008 și până acum, a amenajat trei parcuri industriale care duduie ca și activitate. La Bistrița s-a încropit un fel de pistă de karturi, asta a fost impresia mea când am văzut Parcul Industrial, un drum cu o bandă și niște sensuri giratorii pentru kart, nu pentru tractor sau TIR. Ceea ce se vede e dublat de ceea ce nu se vede: capacitate energetică mult subdimensionată, pe planșă apare o anumită suprafață însă dacă te duci în Parcul Industrial vei observa că marea industrie e pe un rât, pe planșă apare cota 0, iar în teren cine vrea să facă producție trebuie să dea la o parte un rât sau un deal”.

10 comentarii

  • Inca din 2015 , s-au finalizat lucrarile la Parcul industrial Bistrita Sud si de atunci sta nefolosit. Intradevar, ideea înființării unui Parcul Industrial la Sărata le aparține liberalilor din Consiliul Local, care o bună bucată de vreme au funcționat în alianță cu Ovidiu Crețu in primul sau mandat. Lucrările în Parcul Industrial din Sărata au fost executate de asocierea SC Antrepriza Reparaţii şi Lucrări ARL SA Cluj , cu SC Serbis SRL Bistriţa. Valoarea contractului de execuţie a fost de 24.223.601,86 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 35.170.442,56 lei, jumatate din suma fiind bani europeni, iar jumătate din costurile proiectului fiind suportate din bugetul local. De la finalizarea lucrarilor, inafara de cheltuielile de executie, Parcul industrial Sarata produce doar pagube de mii de euro lunar, cu salariile celor angajati cu administrarea lui.
    Desi in Consiliul Local s-a hotarat ca in Parcul Industrial Bistriţa Sud va exista un incubator de afaceri, prevazut chiar si cu o hală de producţie pentru prototipuri sau producţie de serie mică, nu s-a facut nimic in acest sens .Asadar, inca o investitie paguboasa, „Marca Cretu”.

  • Pai din privinta ta aceste documente care se solicita pentru eliberarea autorizatiei de constructie sunt aberante.. Se respecta legea si se face LEGAL. Daca nu ar fi asa ai avea de iesit in presa cu niste declaratii bune, nu de circ, domn’le.

  • Banuiesc ca sunt multi care ar vana anumite terenuri din jur pentru a se scapa la un os mare si gustos….sa inteleg ca vi s-a dat peste botic si acum nu mai stiti cum sa sariti la picioarele celor care au venut cu bota la voi? :-)) tipic romaneste. Vai vai…mergeti la lucru mai bine si lasati povestile si presupunerile puerile.

  • Pai guvernarea in loc sa schimbe legile actuale pentru obtinerea acestor autorizatii, se ocupa de schimbarea legilor in justitie si ultima gogoasa se ocupa de parcagii din Bucuresti.

  • Parcul industrial este o idee buna pusa in aplicare prost. Se puteau face lucruri mari acolo dar pe de alta parte nici nu te poti lua dupa cei de la PNL pentru ca ei nu au facut nici atata cat cretzu…. tipic PNL, iese in fata cu ceva facut de altul si zice ca o fost idea lor prima data ..inc aun pic si se vor bate cu UDMR legat de cine o ajuns primul in Transilvania..

  • Marinelei : parcul a fost propunerea PNL pe vremea USL – psd-istii asumindu-si realizarea lui deoarece au exclus PNL-ul din alianta ( PSD a propus wonderlandul -cel de x milioane de euro si PNL parcul logistic-industrial )
    -pe langa multe alte erori grave este si subdimensionarea drumurilor de acces , total impracticabile pentru camioane grele ( sens giratoriu cu raza de 4 metri, un camion avand nevoie de minim 10 metri, aleile la 3 metri latime cu intrare la 90 grade, imposibil de utilizat camioane, si ce-i cel mai ciudat o parcare de camioane de 12 metri lungime pentru camioane de 17 metri lungime !! s-or fi gandit ca se merge doar cu „papucul” cu si dupa marfa )
    NO COMMENT

  • În loc să dăm drumul la industrie, ne certăm și pălăvrăgim. Lătratul acesta între stânga și dreapta n-o să ne aducă „osul” râvnit. Dacă vrem să avem un oraș frumos și bogat, de care să se bucure și cei aflați în tranzit, ar fi bine să construim un macroplan pe care să-l urmăm indiferent de „culoarea” primăriei Bistrița. Voi ce credeți? Este adevărat că fața orașului s-a schimbat în bine și frumos în timpul administrației PSD. Cine neagă acest lucru, să-și amintească cum arăta orașul înaintea venirii domnului Crețu la primăria municipiului Bistrița. Este adevărat că zonele industriale create necesită un impuls nou, real, să înceapă, să producă. Sunt convins că aceste zone industriale ar fi arătat altfel astăzi,chiar și în condițiile destrămării USL, dacă am fi avut acest macroplan pentru Bistrița. Așadar, multă înțelepciune pentru viitor și spor la muncă!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS