Actualitate

Partidul Oamenilor Liberi (POL) va avea candidat la Primăria Bistrița. Pentru ce consilii va depune liste

(FOTO) Partidul Oamenilor Liberi (POL), un partid reformist local cu sediul în Târgu-Mureș, și-a prezentat joi, la Bistrița, grupul de inițiativă locală care intenționează să depună liste pentru Consiliul Local Bistrița, pentru Consiliul Județean, dar și să aibă candidat de primar.

Președintele partidului, Dan Mașca, un antreprenor din zona IT-multimedia (AICI prezentarea), a explicat, joi, într-o conferință de presă că a făcut parte mai întâi din ApR, partid care a fuzionat cu PNL, a activat în organizația liberalilor din Târgu Mureș, dar și-a dat seama că partidele mari, nu garantează aleșilor locali un mandat liber și reprezentativ, conducerea respectivului partid putând oricând să le retragă sprijinul politic celor care nu votează cum vrea partidul care i-a trecut pe liste.

În aceste condiții, a devenit inițiatorul modificării legislative privind reducerea numărului de semnături necesare pentru înființarea unui partid, de la 3 membri fondatori, care trebuiau să depună 25.000 de semnături din 18 județe, la doar 3 membri fondatori, fără cele 25.000 de semnături. Proiectul său a fost susținut și promovat via www.amper.org.ro și premiat la Gala Premiilor Societății Civile.

În 2016, POL a fost singurul partid fără sediu central la București care a depus liste de candidați pentru alegerile locale în patru comunități: două comune din Mureș, orașul Târgu Mureș și Gheorgheni (Harghita).

La Târgu Mureș, POL are trei consilieri, fiind votat de 8000 de oameni în defavoarea unor partide cum ar fi ALDE sau PMP, care nu au făcut pragul electoral. De asemenea, mai are reprezentare și la Gheorgheni.

”Din 2016 până în 2020, cei trei reprezentanți ai POL au devenit cei mai productivi aleși locali din România după patru ani de mandat. Au cele mai multe proiecte de HCL din România și cele mai multe proiecte trecute/ales local în acest moment. Am arătat că, dacă ai niște oameni liberi, care au făcut ceva profesional în viața lor, toți privați, pot face ce îi duce mintea fiindcă nimeni nu le-a spus niciodată să meargă în ședința CL și să voteze într-un anume fel fiindcă altfel nu ne dă contracte PSD, PNL sau UDMR. Colegii mei din CL Târgu Mureș unul vota pro, altul contra și unul se abținea, iar ceilalți erau șocați. Fiecare coleg își justifica votul. Pe această filosofie am căutat și alte persoane care să facă politică. Din păcate, oameni liberi sunt foarte puțini”, a spus Dan Mașca.

În urmă cu circa o săptămână, a avut primul contact cu managerul magazinelor Atlantis, Rodica Dobraniș, care se înscrisese inițial în PLUS cu gândul să candideze la Primăria Bistrița, însă cum nu a avut șansa unei competiții interne în acest partid, fiind scoasă din calcule, a căutat altă variantă de a se implica și a descoperit POL și pe Dan Mașca. Au vorbit mai întâi la telefon, apoi au decis să acționeze repede ca să poată depune liste de candidați pentru Consiliul Local Bistrița, funcția de primar al Bistriței și CJ.

Rodica Dobraniș a spus despre ea că s-a pregătit pentru a deveni profesor de fizică, a predat un an la școala din Teaca, însă din 1994 a început antreprenoriatul din cauza neajunsurilor financiare. Mai întâi, a vândut în piață împreună cu soțul ei, apoi a deschis primele magazine Atlantis care au devenit, în timp, o rețea locală.

”Plătesc taxe mari la stat, dar consider că a venit momentul să iau la socoteală statul, nu neapărat statul cât funcționarii care gestionează acești bani pentru care care eu și angajații mei muncim din greu. Mi-am făcut datoria de mamă, am doi băieți, am făcut și puțină istorie, am adus niște titluri naționale și europene. Mă mândesc cu ei. În 2013, la Ordonanța 13, am decis să ies în stradă. Nu am mai suportat să văd atât de multă lipsă de asumare și de responsabilitate. Din acel moment, am căutat să reacționez în felul meu. Sunt o persoană care vreau să se întâmple acum lucrurile fiindcă vreau binele celor de lângă mine. Nu pot fi fericită într-un oraș trist, oricâți bani aș avea. Nici nu știu ce înseamnă un salariu de funcționar. Nu am luat bani de la stat decât când am fost profesoară”, a spus Rodica Dobraniș.

Ea a anunțat că grupul POL pe care îl va coordona la Bistrița va fi unul ”corect și integru cu cei din comunitatea bistrițeană”.

”Am avut suprize grozave când mi s-au alăturat niște oameni despre care nu credeam că vor veni. Mai sunt și unii care mă îndeamnă să merg înainte că ei mă susțin, dar din umbră. Le e frică. Mie nu mi-e frică de nimic și nu am de gând să mint. Consider că cine minte are o frică în spate. Ceea ce cu siguranță voi face este să nu mint electoratul bistrițean. Cei care vor sta lângă mine vor trebui să accepte acest mod de a reacționa. E adevărat că uneori adevărul doare și este crunt, dar trebuie să îl folosim ca mijloc de a educa comunitatea și de a face ca electoratul să nu mai fie dus în eroare. (…) Eu tot ce am făcut în viața asta am făcut ca să rămână ceva în urma mea: că am ridicat o clădire, că am educat un copil, am vrut să devină un simbol. În cazul copiilor am reușit, în cazul firmelor noastre am reușit, m-aș bucura să pot face asta și cu Bistrița pentru că nu pot să nu dau ceva înapoi. Consider că acest oraș mi-a dat multe, o copilărie frumoasă, o școală bună, mi-a dat o familie și, în mod evident, afacerea pe care am construit-o cu oamenii din Bistrița fără de care nu puteam ajunge ce sunt. E o generație de copii care are 26 de ani care știu de Atlantis ca de alimentara. Mi-ar place să fac din Bistrița un brand, iar pentru asta pun la dispozițe toată energia mea, toată dorința mea de a face, entuziasmul meu și chiar vreau să vină lângă mine oamenii care rezonează. Că vor sta mai în spate, că vor sta lângă mine îi primesc oricum. Dacă se vor molipsi de entuziasmul meu putem face lucrurile să funcționeze. Am auzit deja că suntem looseri, că facem manevre. Nu facem nicio manevră. Cu Rodica Dobraniș nimeni nu face nicio manevră. Nu are cum. Eu nu știu să mint”, a spus Rodica Dobraniș.

Alături de ea în acest proiect se află și Sorin Rebrișorean, un tânăr IT-ist care a făcut parte din grupul de inițiativă al USR la Bistrița și chiar a reușit, împreună cu cei câțiva oameni care au crezut în acel proiect, să câștige un fotoliu de parlamentar pentru județul Bistrița-Năsăud. Dezamăgit de ce s-a întâmplat în USR, Sorin Rebrișorean s-a retras ca să se alăture acum POL.

În salonul de la Hotel Metropolis în care a fost lansat grupul de inițiativă locală POL s-a aflat și criticul de artă Oliv Mircea.

Potrivit lui Dan Mașca, în măsura în care vor exista persoane interesate de politica POL și vor dori să candideze pentru comunitățile lor inclusiv din mediul rural vor fi susținute.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=174802344031944&id=111979670314212

8 comentarii

  • Inițiativa și reușitele POL la Tg Mureș sunt lăudabile, la Bistrița startul e cu totul greșit și cu largi servicii făcute PSD-ul

    • Ce vina au oamenii aceștia ca PNL nu-i in stare sa propună candidați credibili ?
      Sincer prefer un om care a realizat ceva in viata lui , decat “un soldat credincios al partidului “!
      M-am saturat de cozi de topor , slugi umile ale unor păpușari perverși , marionete care uita ca au fost votați de cetățeni pentru a reprezenta interesele comunității , nu a rahatului de partid ce i-a pus in capul listei !
      Mult succes doamna !

  • Mircea Oliv este vesnic prezent in tot ceea ce se vrea o noutate in politica bistriteana!!!
    Un om care se vrea retras, cult, discret… dar care peste tot se baga… eset trimisul „dumnezeilor” de pe pamantul bistritean… este spionul de serviciu… da raportul si lui Moldovan si lui Oltean si lui Tintean…etc…etc…
    GRIJA MARE!!!

  • Mintea a fost tot timpul acolo, stimate domn.
    Intotdeauna am luptat pentru corectitudine si o asezare meritocratica a valorilor, din timpul meu liber. O fac si acum. Sunt idealist, naiv, nebun, si iubesc asta.

    In ceea ce priveste realizarile mele, daca e sa le reducem la latura materiala, sunt in acord cu ce ar realiza un tanar care nu face niciun compromis, nu se angajeaza pe pile, munceste al naibii de mult, invata, citeste, iubeste. Faceti dumneavoastra calculele. Poate n-am invatat inca sa raspund la mojicii, da’ e tanara vremea.

  • Doamna Dobranis isi pierde timpul degeaba. In toate partidele oamenii sunt la fel doamna, nu v-ati lamurit cu PLUS-ul? Ce credeati ca acolo toti sunt integri, rationali si au onoare? In politica nu exista termeni din astia. Exact asa-i si in POL, diferenta e ca aici majoritatea-s unguri. UDMR-ul nu va voteaza, oamenii open-mind nu va voteaza pentru ca s-au lamurit cu USR-ul ( alta adunatura de oportunisti ciudati) asa ca peste 5 luni o sa renuntati si la POL. Va pierdeti timpul aiurea.

  • Mult succes doamnei Dobraniş şi POLului la Bistriţa. Nu o fi, poate, să ajungă primăriţă dar consilier va ajunge sigur.

  • bine ca purtati masti sa va recunoasca lumea:))) e bine si cu voi si cu partidul, alta tampenie marca PSD

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS