Social

Pestă porcină africană confirmată într-un fond de vânătoare. Măsurile luate în zona afectată

În urma confirmării pestei porcine africane la un mistreț găsit mort în fondul de vânătoare 29 Geaca, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor a aprobat hotărârea nr. 5/26.02.2021 privind aplicarea măsurilor pentru combaterea pestei porcine africane la mistreț în localitățile din județul Bistrița-Năsăud care fac parte din zona afectată a focarului de pe fondul cinegetic nr. 29 Geaca, județul Cluj, respectiv: Jimbor, Chiochiș, Buza Cătun, Manic, Sânicoara, Strugureni, Budești, Budești Fânațe, Țagu, Țăgșor, Visuia, Zoreni și Fântânele.

Măsurile sunt cuprinse în ”Programul de măsuri nr. A/1979/25.02.2021 pentru combaterea cazului de pestă porcină africană la mistreț pe Fondul Cinegetic 29 Geaca gestionat de A.J.V.P.S. Cluj, județul Cluj” și sunt parte integrantă din hotărâre.

Restricții în zona afectată:

• Se vânează integral mistreții prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul (pândă și dibuire), cu respectarea măsurilor de biosecuritate aplicabile in timpul partidelor de vanatoare

• Neutralizarea prin îngropare, în gropi executate de gestionarii fondurilor de vanatoare, a partilor nedestinate consumului uman, a carcaselor de mistreti pozitivi, precum si a celorlalte carcase depozitate care ar putea fi contaminate, sub supraveghere oficială

• Neutralizarea cadavrelor de mistreți sub supraveghere oficială.

• Recoltarea de probe de la porcii mistreți împușcați / bolnavi sau morți, atât pentru examen serologic cât și virusologic. Pentru porcii depistați în stare avansată de autoliză se va preleva os lung sau stern. Recoltarea probelor, ambalarea acestora, identificarea acestora se va face de către medicul veterinar oficial sau de către personalul tehnic instruit și desemnat de gestionarii fondurilor cinegetice.

• Amplasarea gropilor stabilita la propunerea Administratiei Publice Locale pe a cărei raza a fost identificat cazul după consultarea structurilor subordonate ale Ministerului Mediului, Ministerului Apelor și Pădurilor, D.S.V.S.A., Direcția de Sănătate Publică Județeană.

• Se vor efectua patrulari zilnice de către paznicii de vânătoare pentru a depista porci mistreți morți sau bolnavi.

• Schimbarea obligatorie a hainelor si a încălțămintei cu care s-au efectuat deplasări în fondurile de vânătoare, de asemenea toate mijloacele de transport trebuie să fie minutios dezinfectate înainte de a ieși din zona infectată.

• Punerea sub supraveghere oficiala a exploatațiilor deținătoare de suine din zona infectată cu efectuarea catagrafiei acestora.

• Interdicții de mișcare a suinelor, ținerea în adăposturi închise asigurate cu dezinfectoare pietonale, prelevarea de probe de la porcii bolnavi si / sau morti.

• Interzicerea intrării sau ieșirii timp de 7 zile de la stabilirea zonei de restricție a oricărui animal domestic fără avizul autorității veterinare competente teritorial; interzicerea mutării porcilor din exploatatia unde sunt tinuți timp de 21 de zile de la data la care nu se mai constata cazuri de boala in fondul de vânătoare infectat. Materialul lor seminal, embrionii sau ovulele lor nu părăsesc zona infectată în scopul comerțului intracomunitar.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3494461010683364

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS