Actualitate Recomandări

Polițiștii au confiscat un pistol cu aer comprimat adus din San Marino. Bărbatul care îl deținea, cercetat penal

Un pistol din categoria armelor neletale, supuse regimului autorizării, a fost ridicat de către polițiști, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud:

”Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.


Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul lunii septembrie 2019, un bărbat de 44 de ani din Viișoara ar fi procurat din San Marino un pistol cu aer comprimat, din categoria armelor neletale supuse regimului autorizării, pe care l-ar fi introdus ilegal pe teritoriul României. Totodată, bărbatul ar fi deținut arma ilegal la locuința sa, nefiind autorizat să dețină, să poarte sau să folosească arme.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat arma în cauză în vederea continuării cercetărilor”.

Foto cu caracter ilustrativ

1 comentariu

  • Adresa nr. 165327 din 07.10.2019.
    ”Inspectoratul General al Poliției Române.
    Către :
    Unitățile centrale și subordonate nemijlocit IGPR, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratele Județene de Poliție, Școlile de Agenți de Poliție, Centrul de formare și perfecționare a polițiștilor ”Nicolae Golescu” Slatina, Centrul Chinologic ”Dr. Aurel Greblea” Sibiu.
    În atenția șefilor de unități.

    Având în vedere faptul că la nivelul Poliției Române au fost identificate mai multe vulnerabilități generate de nerespectarea normelor de protecție a informațiilor clasificate printre care exemplificăm art. 105-1,art. 185-2,art. 287-3, și art. 334-4 din Anexa la H.G. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, situații care au dus la compromiterea informațiilor clasificate sau a unor informații cu specific polițienesc, se impun a fi respectate toate normele specifice acestui domeniu, cu următoarele precizări:

    Este interzisă utilizarea echipamentelor de telecomunicații mobile(smartphone, tablete, etc.) și a aplicațiilor informatice ( Facebook Messenger, Whatsapp, Snapchat, ) pentru transmiterea informațiilor conexe activităților de poliție;
    Fotografierea, filmarea, înregistrarea în interiorul zonelor de securitate și administrative vor fi efectuate strict cu respectarea prevederilro art.185 din H.G. 585/2002 coroborate cu precizările art. 78 din OMAI S/353/2002;
    Prin intermediul sistemelor de comunicații telefonice existente la nivelul Poliției Române, inclusiv IC respectiv TETRA, pot fi vehiculate doar informații neclasificate.
    În acest sens, indicăm faptul că, încălcarea acestor norme duce la producerea unor incidente de securitate și constituie un element de incompatibilitate pentru accesul personalului Poliției Române la informații clasificate, având drept consecință retragerea autorizației de acces la astfel de informații. Totodată, nerespectarea prevederilor articolelor sus menționate constituie contravenții la normele privind protecția informațiilor clasificate, fiind sancționate conform art. 338 alin. 2 din anexa la H.G. 585/ 2002.

    Art. 105-1: Este interzis accesul cu aparate de fotografiat, filmat, înregistrat audio-video, de copiat din baze de date informatice sau de comunicare la distanță, în locurile în care se află informații secrete de stat.

    Art 185-2: Fotografierea, filmarea, cartografierea sau executarea de lucrări de arte plastice în zonele de securitate și administrative ale unităților deținătoare de secrete de stat este permisă numai cu aprobarea scrisă a împuterniciților abilitați să atribuie niveluri de secretizare conform art. 19 din Legea 182/2002, potrivit competențelor materiale.

    Art. 287-3: Când informațiile sunt transferate între diverse SPAD sau RTD-SIC, ele trebuie să fie protejate atât în timpul transferului, cât și la nivelul sistemelor informatice ale beneficiarului, corespunzător cu nivelul de clasificare al informațiilor transmise.

    Art. 334-4: Este interzisă introducerea mediilor de stocare amovibile, a software-ului și hardware-ului, aflate în proprietate privată, în zonele în care se stochează, se procesează sau se transmit informații clasificate, fără aprobarea conducătorului unității.

    Cu stimă,
    adjunct al Inspectorului General și șef al Structurii de Securitate, comisar șef de poliție dr. Constantin Nicolescu;
    șef Serviciu Structura de Securitate, comisar șef de poliție, Alexandru Zambardi;
    șef Birou C.S.T.I.C., comisar de poliție Adrian Honciu”.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui melitia va comunica prin fumuri si focuri pe deal Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS