Actualitate

Polițiștii și grefierii au protestat la Prefectură, nemulțumiți că salariile vor fi înghețate

(FOTO) Polițiști afiliați la două din cele trei sindicate care au reprezentare la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și grefieri care lucrează la instanțele de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au protestat, în ultima zi din 2020, în fața Palatului Administrativ ca reacţie la ordonanţa de urgenţă care prevede îngheţarea salariilor.

Au protestat membri ai Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL și ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPC). Sindicatul Agenților de Poliție (SNAP) nu a participat la acțiune.

Reprezentantul Sindicatului Europol, Vasile Curtuiuș – sindicat din care fac parte 50 de membri la nivelul IPJ Bistrița-Năsăud – a refuzat să facă prea multe declarații, motivând că revendicările sunt cuprinse într-un memoriu care va fi depus la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

”Sunt niște măsuri fiscal bugetare cu care nu suntem de acord și prin care se intenționează înghețarea salariilor polițiștilor”, a spus el inițial.

Întrebat cât de mici sunt salariile polițiștilor, el a răspuns: ”Sunt niște întrebări nepotrivite pentru momentul acesta, dar vă spun că salariul unui agent este în jur de 3.000 de lei”.

Marius Goarnă, reprezentantul SNPC care este majoritar în IPJ, a declarat: ”Nu mi se pare normal să vin la serviciu din timpul meu liber și să nu fiu plătit. La fel ca și mine sunt mulți. Nu vorbesc neapărat de pandemie. Foarte bine că ne-au chemat, am venit, e vorba de o situație care durează de ani de zile. Dacă îmi dai obligații, dă-mi și drepturi. Pentru Poliția Română nu au fost bani niciodată, nici într-un caz pentru salariile oamenilor. Noi, cu stresul suntem învățați. Dacă nu reziști la stres, nu ai decât să pleci din sistem. E simplu. Dacă ești chemat din timpul tău liber sâmbăta, duminica, în sărbători, când alții stau acasă și eu merg că unul e omorât, alta e violată sau ce naiba se mai întâmplă, să fiu și plătit. Salariile au înghețat în 2009”.

La protest au participat și câțiva grefieri care lucrează la Tribunalul Bistrița-Năsăud, nemulțumiți că fac parte din singura categorie profesională care nu a beneficiat de creșterea salarială de 25% reglementată prin legea de salarizare în vigoare.

Potrivit celor cu care am stat de vorbă, grefierii debutanți cu studii medii au salarii de 2.200 de lei lunar, iar ceilalți de circa 3.500 de lei lunar.

”Noi, aparținând de Curtea de Apel Cluj, avem multe sporuri care nu ne sunt aplicate, sporuri pe care le au alți colegi din țară. Am protestat și la București, nu ne-a primit domnul ministru că era în prima zi de concediu Am ieșit azi în stradă, în ultima zi din an, cu speranța că se va schimba ceva în bine pentru toată lumea și vom avea un venit decent și noi, și cei din mediul privat. Nu cred că este corect să fim comparați unii cu alții. Noi avem multe restricții, nu putem face nimic altceva decât profesia noastră, una încărcată de responsabilitate. Și eu am cunoștințe în mediul privat care nu ar veni să facă ce fac eu sub nicio formă și care au salariul triplu față de mine. E ușor de dat cu părerea despre alții. La noi au ieșit la pensie vreo patru colegi și a trebuit să acoperim noi tot volumul de muncă. E o muncă grea, dar frumoasă. Eu nu aș renunța la ea, deși pot fi chemată la orice oră și răspund pentru tot ceea ce fac”, ne-a spus o doamnă grefier.

”După cât lucrează grefierii, salariile sunt foarte mici. Dacă merge cineva la 17, la 18 la Palatul de Justiție, grefierii sunt tot la serviciu. După cât au de lucru, salariul ar trebui să fie dublu”, ne-a spus un domn care are soția grefieră, iar el lucrează tot în sistemul judiciar.

Proteste au avut loc joi, în faţa sediilor prefecturilor din Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, respectiv pe trotuarul din faţa MAI, la Bucureşti, în limita maximă prevăzută de Legea 55/2020, respectiv 100 de persoane.

În semn de solidaritate, la acţiuni şi-au anunţat participarea şi grefieri şi reprezentanţi ai celorlalte sindicate afiliate Federaţiei PUBLISIND, între care şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret.

22 comentarii

  • Poate sunt răutăcios,dar pt orele nemuncite și plătite,nu cereți nimic,sau pt faptul că ieșiți la pensie la 45-50 de ani cu pensii speciale și unii și alții,iar nu ziceți nimic.Bine că sunt mulțumiți cei peste un milion ,care au primit 41 de lei la imensul salar minim pe economie.Un an nou cu sănătate.
    PĂREREA MEA !

    • salariu minim pe economie ne afecteaza pe toti

      daca era salariu minim 800 euro un agent avea 1600 euro si asa mai departe !

    • Sa mearga la comelf, au nevoie de ajustori si lacatusi mecanici. Sa se imbrace gros pentru ca este frig in sectii. Doar o zi le dorim sa munceasca si ei acolo sa vada cum se castiga banii la privat.

  • Chiar sunteti rautacios stimate domn ! Si stiti dc? simplu ca nu sunteti informat. Auziti pe la colturi sau prin media asta nociva ca politistii ies la pnsie la 45 de ani. Va inselati amarnic. Politistii ies la pensie la minim 47 de an dar sa aiba 25 de efectiv lucrati insistem . Fiind inclusi in grupa atunci cumuleaza vechime de minim 38 ani. Revenim stimate domn si va informez ca foarte rare sunt cazurile cand ies la varsta de 47 de ani la pensie pentru ca nu au vechimea necesara. in general la varsta de 49-50 ani indeplinesc conditiile necesare. Care ies sub aceasta varsta sunt pe caz medical deoare afectiunile medicale dobandte in timpul servicului s-au acutizat. Vorbim de stres,nopti pierdute, ore suplimentare muncite fara a fi platite, deplasari prin ger si alte intemperii si multe altele. In rest mlta sanatate.

    • Si de la 50 de ani pana la 65 de ani cine iti plateste pensia?
      Fraierii care muncesc pana la 65 de ani?

      Nu ati facut nimic special pentru tara, asa ca nu meritati nimic special.
      Daca nu-ti convine te angajezi la privat si iesi la 65 ani, daca mai apuci…

    • Bai milițienilor nu va este Rușine ?pai aia care au lucrativ minerit siderurgie ce sunt ? Nesimțiți stai acasă ca aveți pensii la greu fără sa faceți nik ,eu am o pensie de 2lei după 37 ani inmetalurgie și am Ciocu mic ,stați calmi nesimțiților

  • Citat din Ziarul Financiar:
    „Execuţia bugetului general consolidat pe cele unsprezece luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 84,05 miliarde de lei (8% din PIB)”.

    Bugetarii sunt inconștienți! Ei vor măriri de salarii din împrumuturi!
    Nu se poate așa ceva, in câțiva ani o sa ajungem să avem datorii de 1.000 miliarde de lei.

    Bugetul de stat pe anul viitor prevede un deficit de 7% din PIB, adică împrumuturi de 70 miliarde lei.
    2022 deficit de 5% – împrumuturi de 50 miliarde lei
    2023 deficit de 3%- împrumuturi de 30 miliarde lei.
    De abia din 2024 vom ajunge la echilibru, nu va mai fi nevoie să ne împrumutăm.

    Guvernul face ceea ce trebuie ! ! !
    Înghețarea salariilor bugetarilor, pentru ca diferențele salariale dintre cei care lucrează la stat, și cei care lucrează la privat să se reducă!

    Nu este OK ca bugetarii sa câștige cu 40% mai mult ca și privații.

    • daca am pleca toti din tara o sa avem si noi salari europene ca no sa mai gaseasca fraieri pe 500 euro .

      poezia asta o canta cei de Tv platiti pentru asta . tu ori esti prost ori te faci ori esti platit pentru asta

      hai sa iti spun in anglia de ce sunt salarile mari fata de romania . englezu nu se duce la munca pe alune ca in romania . in danemarca sau anglia populatia a impus un standard minim

    • In pandemie mii de oameni au rămas șomerii iar voi ați luat salariile întregi!!!! rușine vouă milițienilor și șefilor voștri sindicaliști, uite ce boier mare a ajuns și Dumitru Goarna,milițian sadea!!!

  • Să fim serioși. De unde bani când pandemia și criza economică e în floare. Nicio țară din Europa nu mărește salariile bugetarilor în perioadă de criză. La noi, politicienii au făcut promisiuni populiste pentru a câștiga voturile prostimii. Unde scrie că, dacă se schimbă anul trebuie mărite salariile bugetarilor fără creșterea eficienței sau calității muncii. Tot pe spatele celor care lucrează în privat? Soluția de moment cea mai înțeleaptă e de a menține ce avem și de a trece la reformarea statului, respectiv reorganizarea administrativ-teriotorială, cu mai puține comune, reducerea bugetarilor, Parlament 300, desființarea pensiilor speciale și a altor privilegii nesimțite, impozitarea averilor nejustificate,reforma în educație și anularea Reformei Abramburica, școli profesionale și redarea demnității liceului de odinioară și multe altele. Până atunci, La mulți ani!

  • „eu merg că unul e omorât, alta e violată sau ce naiba se mai întâmplă, să fiu și plătit.

    Nu e profesional limbajul , denotă o desensibilizare, cineva care suferă un act criminal nu este nici „unul” nici „alta”. Sunt persoane . Poți să le spui victime, dar nu banaliza în halul acesta.
    „Unul” „alta”…omul cere salariu dar nu are un minim de decență îm limbaj când e vorba de o viață umană.

  • Îmi cer scuze pentru exprimările mele. Recunosc că nu m-am exprimat corect. Mi-am dat seama doar după acel interviu. Nu sunt obișnuit cu interviurile. A fost primul și în mod sigur și ultimul. Vă doresc atât dvs. cât tuturor celorlalte persoane care și-au exprimat părerile sau convingerile un 2021 mai bun decât 2020 și sănătate alături de cei dragi.

  • Doar atât a reușit PSD-ul să mobilizeze. Slăbuț, slăbuț! E drept că majoritatea membrilor de partid sunt angajați bine, la stat pe funcții și salarii frumoase! Grefierii și polițiștii. Haida de!

    • Dacă vi se pare ca grefierii au ținut vreodată cu PSD….. apoi…. da acuma poate ca regreta! Măcar aia le-a dat sa aibă ăștia de unde sa le ia! După vot primesti in bot!!!! No csf? Ca m..e, ca prosti…. le-au dat! Acuma……foarte bine! Sa se taie!

  • La comentarii suntem buni toti, in spatele unor taste…
    Limbajul folosit nu are nici o legatura cu profesionalismul de care trebuie sa dea dovada la locul de munca. Desensibilizarea poate a fost creata chiar de sistem, deoarece nu poate fi usor sa ai in fata ta , ZILNIC, victimele unor astfel de infractiuni grave.
    Nu ar trebui sa va scuzati de absolut nimic.
    Totul pare usor din exterior, pana ce intrii in mijlocul problemei (meciul se vede altfel din tribuna).
    Iar daca considerati ca politistii au salarii asa de mari si volum de munca mic, atunci de ce nu va angajati in POLITIE ?……….si asa se fac angajari, ACUM ESTE SANSA VIETII VOASTRE !
    An Nou fericit tuturor !!!

  • Prin înghețarea salariilor bugetarilor si aici mă refer la personalul MAI, s a comis o nedreptate mare. De ce? Pt ca alte categorii de bugetari sunt deja plătiți la nivel maxim din grila de salarizare unitară. Plus de asta…oameni ăștia polițiști, jandarmi, pompieri, militari sunt de luni de zile în prima linie, fiind expuși maxim la virusul ăsta nenorociți. Sa se facă dreptate!! Sa ia legătura Prefectul cu ministrul de interne și sa rezolve problema urgent. Altfel deloc bine, nu va fii…

  • bereta, dustere, program lejer că aveți legea făcută să fie liniște.. ce mai vrei bugetare??

    ce-i drept in ultimii 5ani la buget salariile s-o dublat respectiv in fiecare an măriri, plus cei 25% dați inapoi acum 5ani , tot măriri și ot aceași zeflemea la lucru, din partea mea 5ani să stea așa, incă ceva 1/3 din bugetari o să plece dacă se realizeaza digitalizarea………….liberalii vă dau liber :-)) și la sinecuriști posturi.. ce nu o să mai fie..să trăiți bineee

  • oamenii trebuie să știe că o țară săraca are nevoie de guverne sociale cu politici pentru oameni

    in fine poliica liberală din ultimu an o fost una clar antisocială……….adică tot ăla ce dă lunar jumate salariu tot de la ăla iei, in loc să reduci chenzine și mofturi de sinecuriști și privilegii

  • oamenii trebuie să știe că o țară săraca are nevoie de guverne sociale cu politici pentru oameni

    in fine poliica liberală din ultimu an o fost una clar antisocială……….adică tot ăla ce dă lunar jumate salariu tot de la ăla iei, in loc să reduci chenzine și mofturi de sinecuriști și privilegii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS