Prețurile tot urcă. Mâncarea, serviciile, dar și mărfurile nealimentare, mai scumpe

Holistic

Preţurile de consum au crescut cu 0,46% în mai 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 3,22% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 5,24%, a mărfurilor nealimentare cu 3,27% şi a serviciilor cu 4,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date publicităţii.

În aprilie, preţurile de consum au urcat cu 0,61% faţă de martie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4,1%.

În luna mai 2019 faţă de aprilie 2019 au fost înregistrate creşteri mai mari de preţuri la: cartofi – cu 82,4%, fructe proaspete – cu 12,1%, miere de albine – cu 1,6%, crupe – cu 1,5%, peşte proaspăt şi congelat – cu 1,3%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,2%, băuturi răcoritoare – cu 1,1%, legume proaspete – cu 0,6%, maioneză, muştar şi alte condimente – cu 0,9%.

Au scăzut preţurile la castraveţi – cu 17,6%, dovlecei – cu 16,8%, varză – cu 15,6%, căpşune – cu 10,6%, tomate – cu 8,9%, ouă de găină – cu 7,7%, ciuperci proaspete – cu 2,3%, lapte integral – cu 0,6%, brânză din lapte de vacă – cu 0,5%, zahăr tos – cu 0,2%.

S-au înregistrat unele creşteri de preţuri la carburanţi – cu 3,1%, aparate de aer condiţionat – cu 2,1%, aspiratoare – cu 1,9%, plite electrice – cu 1,2%, mărfuri chimice de uz casnic – cu 1,0%, autoturisme – cu 0,9%, frigidere şi congelatoare – cu 0,6%, maşini de spălat – cu 0,5%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare au fost înregistrate reduceri de preţuri la scurte, costume pentru copii, vestoane, pulovere, jachete pentru bărbaţi şi femei, articole pentru acoperit capul, cizme de iarnă pentru bărbaţi – până la 0,4%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna mai 2019 faţă de aprilie 2019 a fost înregistrată majorare la serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 13,8%, serviciile taxi – cu 5,3%, serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 2,2%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 1,9%, plata pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 0,9%, serviciile stomatologice – cu 0,7%, plata pentru închirierea apartamentelor – cu 0,5%, alimentaţia publică – cu 0,2%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020.

BNR estima, în februarie 2019, o inflaţie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020.

La rândul ei, Comisia Europeană a prognozat că rata inflaţiei în România ar urma să se situeze la 3,6% în 2019 şi la 3% în 2020, potrivit previziunilor economice de primăvară publicate pe 7 mai.

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Nelu

    De unde naiba luati voi aceste procente. Mi se pare puțin cam umflate. Dar fiecare cu parerea lui.Daca locuim la casă și suntem așa de leneși să ne punem ceva in grădina atunci ne meritam soarta. Dacă stăm numai pe piață și pe marketuri tot așa o să crească.

    (8)
  2. sunt de acord cu crestrea pretului la branza din piata

    LA CAT E DE PROASTA LA GUST BRANZA TARANILOR DIN PIATA POATE SA O MAREASCA LA CAT VOR EI!
    Daca vreti o branza buna de oaie va dau un sfat…nu mergeti la oierul care are si vaci…o amesteca de iesa la fel ca….. lor!

    (2)
    • dottore

      pai daca e cresterea economica asa de rapida….cresc si preturile:)))) ce vreti?o realizare asa de mare impune sacrificii…deci sacrificati va pe altarul cresterii economice bazata pe consum .

      (2)
    • comentariul de mai sus

      era pentru o proasta calitate a branzei care poate fi confirmata de cresterea preturilor!

      (-1)
  3. bukk

    reteta tatii a crescut in aproximativ 4 ani de la 19,50 lei la 97 ,50 lei azi. Dar pensia i-a crescut cu vreo 30% in acelasi timp……trai pe vatrai ……m…e psd

    (3)
  4. Virgil

    Cum se poate așa ceva??? Doar lumea a votat MUREPSD ! Ar trebui să scadă doar salariile și pensiile și să crească TVA-ul și taxele ! Au fost duși MUIANEZII de pomană cu autocarele să voteze cu scandal în străinătate?

    (-1)

Lasă un răspuns la sunt de acord cu crestrea pretului la branza din piata Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.