Actualitate

Primăria Bistrița schimbă abordarea față de urbanism și vânzarea spațiilor

Primăria Bistrița va avea o altă abordare față de urbanism, va coopta cei mai buni arhitecți din oraș în comisia de specialitate și nu va mai vinde spații comerciale fără să facă vizite în teren, a anunțat primarul Ioan Turc în ultima ședință a Consiliului Local.

Edilul a făcut aceste afirmații explicând de ce a retras de pe ordinea de zi a ședinței două proiecte de hotărâri.

”Am solicitat retragerea punctului de pe ordinea de zi privind actualizarea Comisiei tehnice și de urbanism pentru ca, la următoarea ședință de Consiliu Local, să venim cu propuneri cât mai bune. Am avut anumite discuții și aștept răspunsuri din partea unor arhitecți foarte bine cotați, nu că cei care sunt în actuala comisie de urbanism nu ar fi dar, ținând cont de faptul că ne dorim ca în municipiul Bistrița abordarea urbanistică să fie cât mai bună, eu cred că avem nevoie de o expertiză pe măsură. De aceea, un tempo din acest punct de vedere cred că poate fi foarte lesne înțeles”, a spus primarul.

Ioan Turc a mai anunțat și că retrage de pe ordinea de zi și proiectul privind vânzarea unor spații comerciale și de presări servicii.

”Vreau să facem o analiză cât mai corectă pentru a conveni și ce vindem, și ce păstrăm. Timpul a fost unul scurt. Eu cred că este nevoie de o analiză pertinentă în teren pentru a vedea aceste spații cu ochii noștri și pentru a dispune în consecință”, a mai spus primarul.

În cele trei mandate ale primarului PSD Ovidiu Crețu, urbanismul orașului a avut mult de suferit, fostul edil fiind cel care decidea inclusiv în ce culoare să fie zugrăvite blocurile. Așa s-a ajuns la monstruozitatea de pe strada Crinilor, unde a fost zugrăvit un bloc cu mov și altul cu albastru.

Etichete

21 comentarii

  • Deja se simte un alt aer prin primaria aia..
    Sper sa reuseasca sa faca auditul ala anuntata.
    Sunt multe lucruri e facut si nu e simplu, dar am incredere ca actuala conducere stie ce are de facut
    Resperct!

    • Una dintre minunile lumii:
      La Bistrița arhitect șăf e de meserie constructor ( și din ce știu apropiații inginer constructor slab).
      Aberația asta trebuie să fie stopată dle primar Ioan Turc

    • Scoateți din PUG și RUL Bistrița prostia cu lărgirea străzilor Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu !

  • Din lipsa de arhitect sef, scuzee, doamna inginer, era lesne de inteles ca fara viziune, un oras frumos precum Bistrita nu va avea o directie buna in dezvoltare. Daca doamna de acolo e chicioasa asta nu inseamna ca si orasul trebuie sa fie chicios.

  • Bravo domnule primar IOAN TURC ! HURBANISMUL bistritean mult hulit de cetateni trebuie reformat urgent, incepand de la stergatoarea din fata biroului si pana la varful serviciului de tri bani. In cele trei mandate pesediste a aparut o debandada de nedescris cu autorizatii date pe spranceana mai pe sleau un serviciu pt. UNII MUMA pt. altii CIUMA, asta este activitatea desfasurata acolo. Ceea ce nu a reusit regimul comunist a lui Ceausescu au facut cei de astazi care inca-i mentineti pe scaune bine platite. Bunaoara sa vi sa demolezi case din perioada interbelica si sa faci intre ele blocuri este de noaptea mintii. Asa s-a intamplat pe St. O. Iosif si pe str. Nicolae Balcescu unde casele fruntasilor romani si familii extraordinare care au locuit in ele au fost rase de pe strazi. Ca niste lupi hrapareti se tranzactioneaza si gradinile , ultimele ramase libere de pe la batranii Bistritei, unde nu ar mai trebui sa vedem decat aprobari doar pt. case de tip familial maxim doua etaje acoperite cu tigla. Intr-un oras cu farmec MEDIEVAL nu au ce cauta blocuri pe strazile din zona A si B. Bine ca avem vile si case chiar si in extravilan si la toate perferiile orasului in schimb s-a dat voie la proiectare si ridicarea de blocuri intre case. Asa ceva trebuie stopat urgent. Spor la treaba domnule Primar si B-ta Civica este alaturi de d-vs si sustin din plin o noua abordare.

  • D-le Balan , ce va face sa credeti ca va fi altfel ?Am avut in cateva randuri , (printr-o anumita conjunctura) ocazia de a vedea la lucru pe cei mai buni arhitecti ai urbei.La una din sedinte se prezenta pentru avizare un bloc proiectat sub girul unui anume arhitect.Era clar pentru participanti ca nu sunt intrunite toate conditiile necesare.Nu erausuficiente spatii de parcare , erau probleme cu spatiul verde impus , cu suprafata construibila , ca sa nu se prevada lift , etajul patru era asimilat cu mansarda si alte ghidusii.In timpul sedintei ceilalti arhitecti il „impungeau” cu mici glumite (arhitectii au si ei glumele lor preferate…) dar pana la urma se aproba.Alta data am vazut la lucru pe alt arhitect foarte cunoscut in oras si descrierea de mai sus s-a repetat.Ambele blocuri sunt realizate.Nu e cazul sa spun unde sunt cele doua blocuri nici nu pot dezvalui numele arhitectilor.AU FACUT CUM S-A MAI FACUT.Trebuie si ei sa traiasca si firmele lor , copii sa poata invata la scoli bune etc.In afara de numele arhitectilor „chemati” , mare lucru nu se va intampla.D-l Turc vrea sa aiba arhitectii dansului.Aceasta treaba se vede de la o posta.E lucru firesc , la o adica.Din pacate cred ca se vor schimba numai culorile , iar metehnele , ma tem ca nu se vor schimba.Asta cred, asta spun.

    • Mai Leo mai, tu esti din neamul lui Buhă?
      Poi e normal ca pe postul de arhitect sef sa fie un ing constructor?
      Cred ca dl primar vrea doar lucruri normale.
      Blocul mov e ok pentru tine? Cel de pe Crinilor? Vorba unui citit de mai sus, se mai dau mult avise de cosntruire pentru imobile sub 3 arii? Poi astea sunt lucruri normale ma Leo ma??
      Mai lasa pesedismele…

    • Din pacate nu prea mai avem la bistrita arhitecti specializati in urbanism. Inainte sectia de proiectare a judetului, cea de pe Uesului avea un atelier de proiectare cu arhitecti urbanisti.

  • Este un haos in domeniul constructiilor. S-a construit casa langa casa de catre asa numitii dezvoltatori imobiliari. Acesti dezvoltatori au fost niste oameni mediocrii in afaceri si care s-au orientat spre zona unde iese banul repede si mult. Casele facute pe repede inainte sunt niste case facute in batjocura. S-au construit case pe 200 metri patrati. Ce se intampla daca ia foc o casa??? Vor arde toate. Caile de acces este foarte ingust. Este o mizerie in acest domeniu.

    • trebuie zburat arhitectul sef, pardon tipa de ce se crede arhitecta.
      Bistrita are nvoie de un arhitect adevarat.
      Era lor se aproprie de gata in 2021, asa presimt, sper sa fie asa.

    • daca sunt prosti care sa cumpere case sociale,ca alea facute de muscar in unirea?stau ca popandaii idiotii si se uita unu in curte la altul,da ei stau la casa,niste caraghiosi.

  • La Bistrita cumetria a fost foarte mare pana in prezent. Sper sa nu mai continue . Cred ca soc. civila se poate impune si in cadru organizat sa isi spuna principiile si ideile. Recent prim-ministru CITU a scapat o vorba buna si incurajatoare. . ( cetateanul trebuie sa devina egalul statului) . Depinde de noi dragi compatrioti daca vrem sa profitam de aceasta declaratie si recomand mai putine comentarii de la caldurica si mai multa implicare reala. Va astept sa faceti parte si sa va asociati BISTRITEI-CIVICE . Sarbatori fericite pe mai departe !

    • Bine ar fi să fie un alt tip de relație, stat – cetățean, insa nu este suficient să spună, Câtu,.. Mâțu, Partu, trebuie un cadru legislativ corespunzător care să fie respectat cu sfințenie de ambele părți!

  • Este cat se poate de binevenita acest mod de abordare a urbanismului in Bistrita. Dar in paralel cu cooptarea de specialisti, arhitecti cu specializare in urbanism, care este o specialitate aparte in facultatea de arhitectura, trebuie urgent angajat un arhitect sef cu pregatire si experienta in domeniu si reformata componenta si activitatea serviciului urbanism. O perioada dupa revolutie fiecare membru al seviciului de urbanism raspundea de un sector din municipiu pe care il vizita periodic, si nici un certificat de urbanism sau o autorizatie de construire nu se elibera fara ca inspectorul de la urbanism sa verifice amplasamentul inainte. Mai era si biroul de disciplina constructiilor ai carui inspectori, cu pregatire de ingineri constructori, erau zilnic pe teren urmarind respectarea legilor in domeniu, a planurilor de urbanism si mai ales respectarea proiectelor autorizate pentru constructiile in lucru.
    De 15 ani in cartierul nou si pe strada pe care mi-am construit casa s-au construit zeci de case dar nu am vazut nici macar o singura data un sinspector de la urbanism pe teren. Pentru ca multa lume a inceput sa-si construiasca gardul la strada nerespectand planul de urbanism zonal, am cerut sa vina un inpector la fata locului sa lamureasca unde este axul drumului si ce distanta trebuie pastrata de la ax. Cocoana care raspunde de Valea Ghinzii nici nu s-a deranjat sa-mi raspunda iar cand am intrebat-o personal mi-a spus ca are strazi pe care locuiesc persoane mult mai importante si nu are timp de noi.

    • ti ai gasit,aia de la inspectia in constructii is niste ,nu are rost sa zic ce….. iar de la isc niste ,iar ceva ireproductibil,toti isi manca pita de pomana.

  • De unde ai scos aberatia asta? Sasii au construit casele lipite din motive de aparare. In aste curtiile cu anexele erau construite in careu ca o mica cetatuie pe aceleas motive. In prezent se construiesc case apropiate doar in zonele urbane si centrale aglomerate, ca sa nu le faca duplexuri etajate.

  • Sunt convins.ca unele calcule si aranjamente ” vanzarea unor spatii”) vor provoca ceva valuri..probabil au fost facute promisiuni…niste pliculete au circulat..
    Dar acum.
    Pooof….
    Nu se finalizeaza biznisul.
    Iol.
    Mana cereasca pentru procurori -creerea de.denuntatori posibili, daca stiu exploata tactic situatia creeata.
    🙂

  • Pai arhitecti fac proiecte pe bani grei, taxa/mp, cu cat este mai mare cladirea cu atat castiga mai mult.
    La un bloc -zeci de milioane.
    Asa ca nu au niciun interes sa fie de partea binelui , a frumosului, esteticului.
    Sa fie pentru un oras frumos din punct de vedere urbanistic. Si daca mai esti sustinut de asa zisul arhitect si de primar ( asa cum s a intamplat pana acum) de ce sa nu castigi.
    Sa iasa banul.

  • Salut. Poate te gândești sa trimiți un CV în atenția Domnului Turc.
    Orașul are nevoie de idei noi și bine gândite.
    O zi bună!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS