Actualitate

Primarul Ioan Turc și consilierii municipali au depus jurământul (FOTO)

În Piața Centrală din Bistrița, în fața Bisericii Evanghelice, a avut loc loc ceremonia de depunere a jurământului de către primarul ales Ioan Turc, care a candidat la scrutinul din 27 septembrie din partea Alianței PNL USR PLUS, fiind validat ulterior în funcție de Judecătoria Bistrița.

Prefectul Stelian Dolha a spus: ”E momentul mult așteptat de Bistrița și de bistrițeni, cel în care sunt îndeplinite condițiile legale pentru învestirea noului primar și a noilor consilieri locali. În 27 septembrie, bistrițenii au votat masiv schimbarea. Domnule primar, domnilor consilieri locali, aveți datoria de a vă ridica la înălțimea acestor așteptări. Am încredere – așa cum vă cunosc – în justa și corecta dumneavoastră atitudine față de toată lumea. Bistrițenii și-au dorit mult o schimbare, alt ritm. Sunt sigur că, în 2024, Bistrița va fi la alt nivel de dezvoltare. Pe de altă parte, intrați într-o situație pandemică grea, cu o incidență de 2,5 infectați la mia de locuitori. De astăzi, sunteți președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență Bistrița și va trebui să luați decizii nepopulare. Vă urez succes, multă sănătate. Consilierilor locali le spun că de astăzi cuvântul de ordine trebuie să fie conlucrare”.

Ședința de constituire a Consiliului Local Bistrița a fost condusă de decanul de vârstă Ionel Ruști, asistat de Lucia Săsărman și Mathe Atilla, cei mai tineri consilieri.

Secretarul general al municipiului Floare Gaftone a dat citire sentinței dată de Jucătoria Bistrița, instanța care a validat mandatele celor 21 de noi aleși. Apoi, au depus pe rând jurământul 20 dintre aceștia (Silvia Galben de la PMP fiind absentă din motive de sănătate), dar și primarul Ioan Turc.

Din partea fostei administrații PSD a luat cuvântul Cristian Niculae, fost viceprimar al orașului și candidat la funcția de primar, care a spus că atât el, cât și PSD, s-au străduit să facă lucruri bune pentru oraș.

”Finalizăm un mandat în care am adus în Bistrița investiții de peste 100 de milioane de euro din fonduri europene și guvernamentale nerambursabile, iar toate aceste realizări se văd peste tot în oraș și se vor vedea în noile proiecte de mobilitate urbană care se vor prinde contur în curând. Echipa noastră, a PSD, rămâne alături de bistrițeni și singurul nostru obiectiv va fi promovarea intereselor cetățenilor municipiului Bistrița. În noul CL, vom face o opoziție constructivă, vom veni cu proiectele noastre, ne vom asigura că proiectele bune pentru bistrițeni vor fi finalizate. Urez spor la muncă noii echipe care se instalează. Noi lăsăm un oraș în dezvoltare, cu multe proiecte în lucru. Aveți toate pârghiile să faceți treabă, să vă respectați promisiunile electorale și să dezvoltați acest oraș”, a spus Cristian Niculae.

Noului primar și consilierilor li s-a adresat și deputatul USR Cristina Iurișniți, care a subliniat importanța educației și rolul administrațiilor locale în susținerea ei, dar și prof. Florin Bojor, care a transmis că și-ar dori ca, peste patru ani, să nu fie obligat să se bucure că a mai scăpat de o administrație.

La final, cu eșarfa tricoloră pusă, a vorbit noul primar Ioan Turc.

”Este o onoare să mă aflu aici în calitate de primar al municipiului Bistrița, onoare pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu și bistrițenilor. Mă întorc după 13 ani în Primăria Bistrița. Indiferent unde am lucrat, am fost un om de echipă. Vom forma o echipă puternică în Primărie, o echipă pe care știu că mă voi putea baza în efortul de a da orașului o administrație de înaltă performanță. Mă bazez pe susținerea cetățenilor orașului, a celor care m-au votat sau nu pentru că voi fi primarul tuturor bistrițenilor. Mă bazez pe suportul consilierilor locali pentru că sunt sigur că ne dorim același lucru: dezvoltarea orașului și îmbunătățirea vieții cetățenilor, mă bazez pe pe sprijinul parlamentarilor din județ și al Guvernului României pentru toate marile proiecte pe care le vom transpune în realitate. Mă bazez pe înțelegerea familiei mele pentru că greul de acum începe. Până acum a fost doar încălzirea. Le mulțumesc foștilor primari ai municipiului, domnilor Florin Chereji, Marian Toniuc, Pavel Popescu, Vasile Moldovan și Ovidiu Crețu pentru tot ce au făcut în folosul comunității. Ne apucăm de treabă! Doamne ajută!”, a declarat Ioan Turc.

Fostul primar Vasile Moldovan, prezent la ceremonie, i-a urat mult succes.

După mai bine de 12 ani, Bistrița are un nou edil șef, în persoana liderului PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, care, odată cu depunerea jurământului și instalarea în funcție, își începe oficial mandatul.

”Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Bistrița. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, este jurământul depus de Ioan Turc.

De asemenea, odată cu depunerea jurământului de către consilierii municipali s-a constituit Consiliul Local Bistrița, format din: Florin Urîte, Ioan Peteleu, Tudor Filip, Doina Macarie, Ionel Ruști, Daniel Brici, Cristian Munthiu, Sorin Hangan, Daniela Hudrea, Nicolae Pugna (toți PNL), Cristian Niculae – PSD, Alexandru Bria – PSD, Mathe Attila – UDMR, Lucia Săsărman – PSD, Andrei Kozuk – PSD (toți Alianța pentru Bistrița-Năsăud), Silvia Galben, Ștefania Stere, Oana Săcălean (toate PMP), Nicolae Pavelean – USR, Călin Stan – USR (ambii Alianța USR PLUS), Daniel Ciobănică (Partidul Verde).

La ceremonie au participat, în afară de prefectul Stelian Dolha, secretarul de stat Diana Morar de la Ministerul Justiției, secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, deputatul USR Cristina Iurișniți, primarul Năsăudului, Dorin Vlașin, mai mulți primari liberali de comune, preoți ortodocși, greco-catolici, preotul evanghelic Johann Dieter Krauss, oameni de afaceri. De la ceremonie a lipsit fostul primar Ovidiu Crețu care, deși a fost sunat de noul primar și chemat să ia parte la acest eveniment de învestire, a declinat invitația.

AICI VIDEO DE LA CEREMONIE

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3159619547500847
https://www.facebook.com/hangansorin/posts/1595150600687432
https://www.facebook.com/CalinStanUSR/posts/763610190861585
https://www.facebook.com/cristianmariusniculae.ro/posts/1207949482917928
https://www.facebook.com/ciobanicadan/posts/184027493219434

21 comentarii

  • Felicitari domnule Primar!
    Veti fi intampinat cu ostilitate din partea multor sefi, si nu numai, fiti sigur de asta, dar daca ii puneti cu botu pe labe, isi vor vedea de lungul nasului.
    Faceti ceea ce ati promis, lumea de-asta v-a votat….
    Reducerea numarul de sefi ar trebui sa fie priorotatea numarul 1, pentru o administratie eficienta din toate punctele de vedere.
    Sfat: nu-l angajati sofer pe fiul fostului sofer a lui V Moldovan. Mai rar asa om de nimic!

    • Crețu nu are curaj să și scoată nasul între oameni :))), iar Niculae . a uitat că s a terminat campania electorala :)). Succes d-le Turc!!! Sper să faceți „defrișări” în primărie așa cum ați promis. Cei care au stat pe bani mulți sub aripa lui Crețu trebuie scuturați. Deci directori, șefi de servicii și alți puturoși și puturoase care au pupat mâna lui Crețu, „la munca nu la pupat mâna”

  • Mult succes!
    Daca maibe cel putin jumate dintre sefi nu vor fi prezenti la munca, sa stiti ca sunt terifiati deja….iar scenariile facute de ei sunt fanteziste.
    Au dus-o mult prea bine cu strutul Cretu, asa ca roata trebuie sa se intoarca!

  • Motto:
    „Urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire”.
    (Mihail Kogălniceanu)
    Ioan Turc este primul primar liberal al Bistriței ales pe 27 septembrie 2020, pentru următorii 4 ani. După 3 mandate de administratie PSD-istă bistritenii au ales schimbarea cu o uriasă sperantă. Asteptările bistritenilor sunt extrem de mari, iar noua adminstratie are o misiune dificilă dar nu imposibilă. Trebuie să înceapă cu o actiune sustinută de corectarea a aberatiilor din perioada administratiei Cretu, care au adus orasului Bistrita „faima” nemeritată de Caracalul Ardealului. In acelasi timp bistritenii asteaptă materializarea concretă a programului de guvernare locală pentru care au acordat votul echipei PNL si primarului Ioan Turc:
    -Administrație transparentă și modernizată prin digitalizare;
    -Administrație care are grijă de cetățenii săi;
    -Bistrița-oraș verde și curat;
    -Bistrița-oraș inteligent și atractiv pentru tineri;
    -Bistrița-destinație culturală și turistică unică;
    -Destinație pentru afaceri inovative;
    Mult succes primarului Ioan Turc si echipei sale !

    • Domnul acela cu nas borcanat ( șef de sedinta am înțeles ca e) bănuiesc ca a fost amendat și el de vre-unul dintre cei mulți polițiști locali și nationali care se perindat importanți prin zona, pentru portul incorect al mastii. Se pot si autosesizat in urma imaginilor asa cum o fac în cazul oamenilor obișnuiți. Sa va fie rușine și vouă și bătrânului borcanat. Nu- s răutăcios dar e singurul căruia i- am văzut NASUL. Deși nu trebuia sa-l vad

  • Domnule primar Turc, noi bistritenii stabiliti in strainatate membrii ai asociatiei HOG Bistritz-Nösen va dorim mult succes in ani care vin spre binele municipiului spre binele cetatenilor bistriteni. Dr. Hans Franchy
    presedinte

  • Eu nu as fi multumit celui care dorea sa MINERALIZEZE Piata Centrala si sa taie copacii. Mult succes d-lui primar IOAN TURC ! Prima masura ceruta de mine este sa stopeze proiectul miselesc Piata Centrala si sa il dea pe mana bistritenilor sa isi aleaga ei modernizarea.

  • Cretu a declinat invitatia sa nu se intalneasca vizual cu cei 5.000 bistriteni care au semnat petitia Nu vrem piata centrala Mineralizata !

  • Unde i Cretu?
    Nu ca as fi vrut sa i vad moaca
    Cat tupeu si nesimțire, cum a sfidat bistriteni si in ultimul ceas.
    A distrus orașul , a indoctrinat sefi institutiei care cred ca si in momentul de fata sunt sub vraja lui, om de nimic.
    Domnule Turc sper intr un audit si sa plateasca toti
    Ce este mai grav domnule primar, nu cred ca in primaria lui Cretu ve ti gasi persoane capabile, harnice si care sa isi doreasca cu adevarat sa munceasca in slujba cetateanului .
    Daca ve ti gasi 10 persoane este mult, va compatimesc nu o da va fie usor.
    Viceprimari nu i cunosc personal dar nu mi inspira incredere, au mai fost in primarie dl Hangan dar nu mi amintesc sa fi citit ceva remarcabil despre activitatea lui .
    Sa va dea Dumnezeu gânduri bune si atentie la lingusitori si scamatori.

  • Foarte bine ca fostul primar a declinat invitația! La un eveniment oficial organizat azi, nu faci invitația azi, ci cu măcar câteva zile înainte. Adică nu e ca și cum ai suna-o pe sor’ta sa vina și ea la ceremonie…În rest, mult succes d-le Turc!

  • Domnului Cretu ii trebuia invitatie speciala?
    Nu el era in primarie drept pentru care incasa un salariu?
    Nu stia ca se preda ștafeta?
    Bine ca nu i am vazut moaca.

  • Cretu – cu purtări vechi de neam prost – era primar în funcție în ziua jurământului și nu va refuza salariul ce-l va primi.
    Deci trebuia să fie ”la serviciu”.
    Dar a jignit un oraș întreg prin decizia de a nu participa la predarea ștafetei.
    Cât de mârlană poate fi turma care nu se simte jignită de sfidarea celui care a condus-o (prost, ce-i drept) timp de 12 ani ?
    Înseamnă că-i seamănă mojicului !

  • Mi-e jena sa observ ca omul pe care bistritenii l-au investit cu cea mai mare functie in fruntea lor,nu a inteles nimic din bunatatea lor si i-a jignit grosolan neparticapand la momentul in care onorabil putea preda esarfa urmasului sau ! Jenant!!!

    • Ce așteptări să mai avem de la Crețu? Atâta poate.. așa a respectat el cetățenii sau poate nu are chiar atâta tupeu încât să și scoată nasul între oameni.. Prietenii știu de ce !!! 🙂

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS