Actualitate

Proiectare finalizată pentru o parcare pe două niveluri pe Aleea Pandurilor

A fost finalizată proiectarea pentru o parcare pe două niveluri pe Aleea Pandurilor din Bistrița, unde s-ar crea 100 de locuri în urma lucrărilor care ar trebui să înceapă spre finalul anului.

”Lucrăm în ritm susținut pentru a găsi soluții la una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă municipiul: lipsa locurilor de parcare. Un exemplu ar fi parcarea existentă pe Aleea Pandurilor, care are în prezent 45 de locuri la sol, un număr insuficient pentru autovehiculele rezidenților și vizitatorilor din zonă. De asemenea, în ceea ce privește spațiile verzi, acestea sunt aproape inexistente.

Proiectul nou prevede o parcare cu regim de înălțime D+P, amenajarea întregii suprafețe a terenului cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat, mobilier urban etc. Pentru demisol sunt prevăzute 46 de locuri de parcare, iar la parter 54, dintre care două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.

În spațiul exterior vom avea zone verzi amenajate cu diferite tipuri de vegetație și arbori, o platformă subterană de depozitare selectivă a gunoiului menajer, alei pavate și alei carosabile.

Întreaga investiție valorează 4.639.304,745 lei, TVA inclus, iar proiectul urmează să primească avizul specialiștilor din Consiliul Tehnico-Economic. Lucrările vor începe spre finalul acestui an”, spune primarul Ioan Turc într-o postare pe Facebook.

14 comentarii

    • A gata-o cand a gata si organigrama, prioritate Zero, adica la Pastele cailor.
      Tot atunci a mai fi primar si Turc…

  • 4.600.000 lei plus alte cheltuieli se ajunge sigur la la 4.920.000 lei pentru 100 locuri parcare, in jur de 10.000euro pentru un loc de parcare pe o durata de cel mult 20 de ani fara intretinere sau alte investitii ( daca nu se umple cu apa la fiecare ploaie si trebuie schimbare destinatie)
    Daca primaria gasea 100 de apartamente in zona in care proprietarul are masina si sub 30 de ani , sa i promita ca daca renunta la masina ii da 10000 euro…cate 500 de euro pe an …OARE CUM AR FI FOST?

    • 20.000 euro pentru 50 locuri de la demisol,
      ptr ca 50 locuri de la parter exista si acum
      Invesitie cat o garsoniera pentru un loc de parcare

    • No si faceti gat cand va cer dezvoltatorii 5000 de euro pe loc.Astia sunt pistol cu apa pe langa ,,dezvoltatorii” de stat.

  • 20 mij de euro ptr un loc de parcare..fara apa calda, fara incalzire….singurul avsntaj ca poluarea e dubla pentru aceeasi suprafata…
    SOLUTIE?
    afara..afara din oras cu masinile poluatoare!!!!

    • Masinile sunt o necesitate a zilelor moderne. Faptul că circulația orașului și locurile de parcare din oraș sunt distruse pentru niște utopi va costa Bistrița foarte scump, dupa cum vezi costă Bistrița foarte scump. Cine din primărie din primărie a propus bazaconile Linia Verde și îngustarea străzilor Gării-….Năsăudului ?!
      Asta a fost tare ” specialiști ” ha ha din Comitetul Tehnico Economic ha, ha or fi tot aceeași specialiști care au aprobat Linia Verde și îngustarea Decebal – Năsăudului ?!
      ha, ha

  • Parcarea Supraterană Etajată din Mihai Eminescu este soluția pentru locurile de parcare distruse de Linia Verde și îngustarea străzilor Gării-…..-Năsăudului.

  • Bistrița a depășit de mult Caracalul avem în fața casei de cultură o fântână arteziană cu parcare. Ca la noi la nimeni hs, ha

  • Datorită distrugeri infrastructuri rutiere și locurilor de parcare Centru Bistrița a intrat în colaps. Centru Bistriței sa mutat pe Calea Mildovei și în curând va migra pe Centură.

  • Bună și parcarea asta dar insuficientă pentru câte locuri de parcare sunt distruse în Bistrița. Aceasta parcare va fi ocupată de către cei ce frecventează Clubul Adrenalin deci nu este pentru din centru.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui mosu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS