Social

Romsilva: La Beclenuț au fost plantați arbori mai valoroși decât pădurea tăiată

(FOTO) Direcția Silvică Bistrița-Năsăud anunță că plantarea de puieți în zona Beclenuț a fost un succes și dă asigurări că personalul silvic din zonă va avea grijă de ei până vor prinde bine rădăcini și se vor transforma într-o pădure mai valoroasă economic și din punctul de vedere al protecției mediului decât cea care a fost tăiată.

”Dragi prieteni, vă mulțumim tuturor celor care ați participat alături de silvicultorii de la Ocolul Silvic Beclean la împăduririle de vineri și sâmbătă, de la Bileag-Beclenuț. Vă felicităm pentru implicare și generozitate! Bravo voluntarilor din cadrul Primăriei Beclean, elevilor de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean, Colegiului Național “Petru Rareș” din Beclean și echipei Esentza Robotics, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Beclean, Cercetașii Munților Beclean și celorlalți tineri inimoși și harnici care au fost prezenți pe șantier. Mulțumim Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud pentru promptitudinea desemnării unui responsabil cu supravegherea arheologică a lucrărilor”, a scris Direcția Silvică pe Facebook.


Instituția a dat asigurări că echipele Romsilva continuă lucrarea, până la împădurirea întregii suprafețe: ”Începând din primăvară viitoare, plantația va fi parcursă anual cu lucrări de mobilizarea solului, revizuiri și completări (primăvara), cu lucrări de descopleșiri (vara), iar la început de toamnă se va face controlul anual al regenerărilor, pentru monitorizarea reușitei culturii și programarea următoarelor lucrări de întreținere a plantației.

Menționam aici pentru cei interesați că exploatarea pădurii din acest perimetru s-a realizat conform prevederilor amenajamentului silvic și legislației silvice, fiind o tăiere de substituire programată în acest an. Termenul de substituire se referă la măsura de înlocuire a speciilor din arboretul inițial (în cazul de față majoritar fiind carpenul, al cărui lemn este utilizabil exclusiv pentru celuloză sau foc) cu un arboret din alte specii, mai valoroase atât din punct de vedere economic, cât și prin calitatea funcțiilor de protecție asupra solului, aerului, pânză freatica, prin aport de biodiversitate și efect peisagistic: gorun, paltin-de-munte, pin.

Succesiunea generațiilor pădurii este parte din circuitul firesc al naturii. Silvicultorii au menirea de a asigura permanența și sănătatea pădurii în ansamblul său, indiferent de vârsta la care se află diversele arborete care o compun, și indiferent unde se găsesc acestea, mai aproape ori mai departe de orașe și sate. Fiți alături de noi, aveți încredere în specialiștii silvici. Avem cu toții același deziderat: să creștem păduri puternice și rezistente! ”

https://www.facebook.com/directiasilvica.bistritanasaud/posts/637140143485852

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS