Actualitate

S-a pus temelia noii Săli Polivalente din Unirea

Oficial, s-a pus temelia noii Săli Polivalente din Unirea – Wonderland, fiind montați toți cei 659 piloți forați și cele 97 de pahare prefabricate. Urmează montarea celor 97 de stâlpi de susținere, 8 dintre ei fiind deja aduși pe șantier.

”O lucrare de foarte bună calitate, aflată în grafic, una care va avea ecou în viitor, pentru sportul bistrițean și nu numai”, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Sala Polivalentă va avea o capacitate de 2.675 de locuri și va respecta toate standardele europene și internaționale pentru handbal, volei, baschet și tenis. Prima competiție sportivă în casă nouă este prognozată să aibă loc la finalul anului viitor.

Suprafața întregului complex sportiv va fi de 3 hectare. Sala Polivalentă va fi pe 7.350 mp, cu 2.675 locuri în sală (inclusiv tribună retractabilă de 640 de locuri), iar pentru concerte 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren). Sunt prevăzute 475 locuri de parcare auto și 10 locuri pentru parcarea autocarelor.

În toamna anului trecut, la Bistrița s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru Complexul Sportiv din Wonderland – Unirea (sală polivalentă, pistă de atletism, terenuri de sport), valoarea totală a investiției fiind de 96 milioane lei (20 de milioane euro), bani de la Guvern. Pentru realizarea proiectării și a lucrărilor a fost declarată câștigătoare asocierea de firme Frasinul – Erbașu (cea care construiește stadioanele Steaua și Rapid) – Dico – Țigănaș. Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI).

11 comentarii

  • Zice domnu Radu (tov.Ceaușescu, pe rit nou): o lucrare de foarte bună calitate (știu eu, mă pricep la toate, sunt beton).
    Bravos națiune, nu-ți mai trebuie ingineri, dacă ai astfel de conducători.
    ferice de țara care i-a născut (dar nu-i prea merită, și vrea să scape de ei) !

    • O sa tina suficient ca sa faca sport pensionarii, bugetarii si popii … ca cam astia mai raman in judet dupa directia in care se duce judetul.

  • Din nou o pacaleala marca PSD, la fel ca partia de ski! Bistrita are Sala Polivalenta, care e goala, pt ce mai trebuie una? Ati rezolvat toate problemele orasului? Si inca ceva, banii sunt doar pt stalpii aia, restul ii aduce Radu Moldovan de acasa? Sau se ia un nou credit pe spatele bistritenilor, la fel ca la partie? Ati bani nu mai exista, iar un Guvern liberal nu va finanta asa ceva!

  • Dumnezeule mare.
    Acolo sunt zeci de case fără curent canalizare, apa sa nu mai spunem ca și în alte zone ale orașului plus peste 300 străzi de pământ iar noi aruncam banii pe tâmpenii.
    Domnule Radu de ce nu bagi apa, canal, gaz în comunele unde în 8 ani nu ai făcut nimic.
    Te ai ocupat de Republica Moldova_Glodeni unde ai pompat o grămadă de bani.
    Voi credeți ca sunt bani voștri și faceți ce vreți cu ei?
    Rușine sa va fie, o sa va taxam cât de curând.

  • Cu cit mai multi oameni in Sala de sport,terenuri de sport,cu atit mai putini in spital.Orice,dar absolut orice investitie e binevenita.Aceasta sala o sa aduca la Bistrita si alte sporturi ,tenis,volei ,hanbal cu loturile nationale ale Romaniei,vor fi concerte si multe alte evenimente.Despre prioritati se poate discuta,dar sunt unele investitii,care ori le faci cind prinzi momentul,ori niciodata,iar asta nu depinde doar de autoritatile locale sau judetene.Cit despre politienii care-si leaga imaginea de anumite proiecte facute de altii si finalizate in mandatul lor…se poarta la toate casele.
    PAREREA MEA!

    • Asta nu inteleg toti trepadusii. Ca nu merge totul ca in filme, cand prinzi o portita te duci!! Foarte bine ca se face! Oricum se fac din banii guvernamentali, deci nu doar ai bistritenilor.

      Exista axe de investitii si bani pentru fiecare gen de proiect. Da ce sa le explici la astia cu 2 clase ?

    • Cati dintre copiii Bistritei beneficiaza de accesul la instalatiile ACTUALE ale Salii Polivalente?
      Haideti, ca la numarat oile se pricep si ciobanii, ba ditamai structurile administrative sportive eminente ale Judetului si orasului.

      Cate evenimente au loc?
      Care e revenitul (in bani publici..nu organizatorilor) pe eveniment?

      Ah, dl Moldovan dau cu chirie mica la fiecare organizator de ceva care ii aduce niste banisori. Sunt ceva tranzactii prin spatele usilor?

      Publicul? Plateste bilete. Cei care isi baga banii in buzunat, se asigura de locuri libere.

      Megasalile sportive sunt o schema de tip Ponzi pentru contribuabil, li se promit vrute si nevrute, revitalizarea sportului, etc unde o mica minoritate incaseaza revenituri din vanzarea biletelor pe eveniment, publicitate asociata. Si unde tot acea minoritate se asigura ca si facturile de apa si electricitate sa fie platite de la bugetul public.

      Deci, mai lasati-ma cu Megalomanii si alte prostii visate.
      Bistrita nu o sa devina Centrul Sportiv al universului, ca sa ai un interes in sport de calibru trebuie sa injectezi milioane, milioane de euro, sa ai un sistem de tip Liga, televiziuni sportive, sponsori.
      Eu un model de bussines riscant.
      Nu ai spectatori, nu ai revenituri.
      Acum sa prezinti Sala ca o Mecca pentru sportivii amatori e una, cand din proiectare nu prea ai in afara de atletism o instalatie care poate fi folosita in masa, sa o prezinti ca pe un punct de atractie in dezvoltarea orasului, e o minciuna de-a dreptul cand nu ai prevazut pe care sa o foloseasca copiii care merg la scolile din cartier pot sa mearga sa se antreneze, sa-si descopere pasiunile. Nu ai prevazut nici macar o amarata de pista ciclabila iluminata pana acolo, doar parcari auto.

      De sala respectiva ar avea sanse sa beneficieze membrii comunitatilor religioase(aici vom avea Congrese N Savoare Crestina) , membrii echipelor de sport sustinute de la bugetele locale, impresarii cantaretilor-cantaretelor la moda, organizatorii de evenimente sportive. Vor genera afluenta necesara pe cateva zile in oras?
      De vazut.
      Oricum in context de pandemie…zero evenimente
      Dar ma rog, cum spun unii pe aici e important sa pui boii inaintea carului.
      Adica adresezi probleme curente existentiale si dupa aia prin toposfera placerilor de lux.
      Trebuie un concept sustinut de sport de masa…din care selectionezi cei care performeaza si abia apoi spectacol sportiv.
      Asta se face cu sali numeroase mici de proximitate, cu numerosi participanti, antrenori formati care pot sa-si sustina viata lor financiara, un sistem de selectie riguros…incitative ..dar le faci nu platind salarii de milioane pentru vedete. Alea vin si pleaca in functie de cine ofera mai mult.Si e foarte ok. Dar acolo vorbim de o gestiune privata a evenimentelor .
      Rolul publicului e sa sustina publicul larg.

  • Inca o investitie de genul partiei de schi. Si asta o sa stea goala mult timp de acuma inainte. Bravo PSD. COntinuati sa ingropati banii nostri in dealu Cocos.

  • Si cu asta ce-am făcut? Pentru că pe chelnerul Răducu nu-l duce capul, Bistrita va avea 2 săli de sport polivalente si nici o sală de spectacole performantă pentru un oras resedintă de judet. Din moment ce ai o sală polivalentă în oras de ce să mai faci una la dracu-n praznic pe păsunea din Unirea când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrița. De asemenea Răducu si-a pus in gând să mute si stadionul „Jean Pădureanu” din parcul orasului tot pe păsunea din Unirea. Nu prin asemmenea imbecilităti se dezvoltă orasul.
    Răducu nu-i mai breaz decât Gheorghe Stefan (zis Pinalti), care cu câtiva ani in urmă a inaugurat la Piatra Neamt un stadion de 5 stele unde l-a plimbat pe cu claeasca pe Mircea Sandu, după care s-a ales praful de clubul de fotbal „Ceahlăul”.
    Pentru ce să investesti banii intr-un alt stadion când orasul Bistrita nu mai are fotbal? Este suficient si mai rational să fie renovat stadionul „Jean Pădureanu” unde fotbalul bistritean a cunoscut GLORIA.
    Asta nu inseamnă să nu se amenajeze un complex sportiv in Unirea care ar trebui sa includă doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului de masă si care sa fie conceput dupa modelul Complexului Sportiv Gheorgheni din Cluj-Napoca, care a fost realizat cu fonduri guvernamentale prin CNI.
    Vezi: https://complexsportivgheorgheni.ro/

  • Acuma am vazut că se lucrează de cu zor,asta până în 27 septembrie, după mai vedem. Problema este ca se face totul de proastă calitate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS