Actualitate

S-a semnat contractul pentru construcția Complexului Sportiv din Wonderland. Când vor fi gata lucrările

(FOTO) La Bistrița s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru Complexul Sportiv din Wonderland – Unirea (sală polivalentă, pistă de atletism, terenuri de sport), valoarea totală a investiției fiind de 96 milioane lei (20 de milioane euro), bani de la Guvern. Proiectarea și lucrările vor fi realizate de asocierea de firme Frasinul – Erbașu (cea care construiește stadioanele Steaua și Rapid) – Dico – Țigănaș, declarată câștigătoare în urma licitației. Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) prin Compania Națională de Investiții (CNI).

La evenimentul de semnare a contractului au participat vicepremierul Daniel Suciu – ministrul Dezvoltării Regionale, directorul CNI, Manuela Pătrășcoiu, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, primarul Ovidiu Crețu, viceprimarul Cristian Niculae, subprefectul Ciprian Ceclan, managerii firmelor care vor realiza proiectarea și lucrările.

Durata execuției: 20 de luni, din care 4 luni proiectare.

Construcții efective: corp clădire Sală Polivalentă (7.350 mp); pistă de atletism (132,5 m lungime); terenuri exterioare de handbal, tenis, baschet. Vor fi: 475 de locuri de parcare auto și 10 locuri de parcare autocare; 2.675 locuri în sală (inclusiv tribună retractabilă de 640 de locuri); pentru concerte: 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren). Suprafața întregului complex: 30.166 mp (3 hectare).

Ce investiții mai sunt în plan în Wonderland: stadion cu 12.000 locuri pentru fotbal (cuprins în ”Lista Sinteză” a MDRAP, se lucrează la studiul de fezabilitate), bază sportivă ”Tip 1” (teren sintetic de fotbal cu tribună de 500 de locuri, teren de minifotbal/handbal/baschet, cort vestiare) cu bani de la Guvern, prin CNI (în scurt timp Consiliul Județean va transmite către MDRAP terenul), pistă de alergare si teren de iarbă (din bugetul Consiliului Județean, urmează ca municipalitatea să transmită terenul și să fie începută proiectarea).

”Va fi o bijuterie de Sală Polivalentă, care cel târziu în primăvara anului 2021 va fi funcțională. Pe lângă sală, vom avea terenuri exterioare. Pentru concerte se vor putea pune scaune și pe suprafața de joc, astfel că ajungem la 5.000 de locuri pentru activități culturale. Vom face aproximativ 500 de locuri de parcare. Stadionul de fotbal va fi cu tribunele cât mai aproape de teren, fără pistă, astfel că se va realiza separat o arenă pentru atletism, cu o tribună de 500-1.000 de locuri cu pistă și teren de iarbă pentru alte probe cum ar fi aruncarea greutății, disc, suliță”, a precizat președintele CJ Radu Moldovan.

”Din acest moment începe perioada de proiectare, iar după patru luni va începe execuția acestui complex sportiv cu sală polivalentă, care va avea funcțiuni multiple. Undeva în 2021 va avea loc primul eveniment organizat în noua sală polivalentă”, a menționat Manuela Pătrășcoiu (directorul CNI).

”Am o foarte mare mulțumire sufletească, le mulțumesc colegilor de la CNI pentru tot ce au făcut pentru județul Bistrița-Năsăud. Ca să parafrazez un clasic în viață, chiar pot să spun că e rezolvat. Tot ce mi-am propus, tot ce și-a propus această echipă pentru județul Bistrița-Năsăud în aceste aproape 8 luni de când sunt în funcție am dus la bun sfârșit. Aici va fi una dintre cele mai frumoase săli polivalente din România, dacă nu cea mai frumoasă”, a spus vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale.

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2569201673133364?__xts__[0]=68.ARDsPs73MqmXlZSeP9S260-8OO9ac7saiQODNIXEsTOPAsDqpY3y3M3e3MLLUyhI4byrTmxYwRbkQtQFEvXwwyIMR7hOsMPATsFsnYSwJuciqUS_2u43CQRQBiMLvJp7n2XdZ4rRhJQEZzsxe72CI1gZQLxaj693iGT9fz2du4h1SE76Y9Syjjq1QHJpDO94EkhZhngsuzd5KegIIhWR8LigjAItE9rsiyxWf45RbF22mSllBZjCXI8l_ZpDXKsLwJktMz8-pTmn6PIJ-sgvOndKh9tilx26QaSwdcruqpMb2tNEzaVcFAcnZQkz0lpFUIW_xr_ihc7Amy-H-o0k5p2vaQ&__tn__=-R
https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/905798786466334?__xts__[0]=68.ARDmnCtWAOAYFvFAWkTJGd3Igxpfc8R0ZdLLSvNzSQhM1–9_uGDlFYdAWTr-__2IkOyS6zuLvUbcm1xU2o_EIyMj6QW0U6YoNUIYTNe6XEJ_sb8OpiDr4gXGG6esBjKA1qMLWJ19y5gabXVJDnXCMjWs196EPTWS9i8g9NA_MC4D-DhZ0NXDg6Kw0DYQ1Z–Es7Fm8i2VwjqVjBWAt4tV7PXQI7Kim_JCraSsxtB1jCMVCSDhzfDXPiJN4eYfz1t7_-aLi2kSmZ6GmoTTYiTNtSRFN384ZhpdXiqzMtDDqKpFiUnioqOdGEebq2xlhEDlbwh0gcOFuCq-WUqCQ998k&__tn__=-R

32 comentarii

  • Doar propagandă electorală ieftină. Stați liniștiți că nu se face nimic. Dacă nici proiectul nu e făcut, e clar. Până la execuție mai e mult, mai ales că acolo vine dealul la vale.

    • Cand se vor face si pistele de biciclete in orasul Bistrita municipiul resedinta de județ?

    • Daca pica pretenul Tanase peste gloata aia cu o drujba din aia zburatoare scapa orasul asta de niste imbecili.
      Da’ asa e viata, n-avem noi norocul asta, popor pervers – degraba lingatoriu de moaste si pupator de icoane.

    • @citizen tu o să rămâi așa cum ai fost toată viața ta o ființă care te târăști pe pâmânt, nu o să fi în stare să zbori niciodată.

  • Doar manipulare, când vrei sa ascunzi un proiect catastrofa pt Bistrița, așa cum e pârtia de schi, vii cu altul care sa fure ochii oamenilor, sala polivalentă și stadion. Cine vă mai crede, tovarăși! Până la execuția sălii polivalente, tăiați instalația de pe pârtia de ski și o duceți la fier vechi. Așa mai băgați în buzunar câteva milioane. La cum e vremea afară, dacă skiați la iarnă 3 zile e mult. Viitorul pârtiei de schi e la fier vechi.

  • Bravo, se va termina la fel de repede ca repararea drumului rupt de pe Valea Jelnei! Adică la Paștele Cailor sau ceva similar? Foarte multe bune intenții pavate în drumul către… Jaad.
    Apropo sunt „decât” 6 luni de când drumul ala s-a surpat, poate cineva din alaiul din poze ne poate spune un termen realist de reparare a acestuia? Nu de alta dar ar fi destul de greu sa paseze vina de la unul la altul…

  • O veche zicală românească spune:”Un prost aruncă o piatră-n baltă și zece înțelepți se chinuie s-o scoată”. Ideea tâmpită a mutării stadionului municipal din Bistrita apartine viceprimarului Cristian Niculae, care s-a molipsit de la Cretu, cel care suferă de boala mutării statuilor. Motivul halucinant invocat de viceprimar era acela de extindere a Parcului Municipal in locul stadionului. Viceprimarul face pe prostul uitând că există un proiect de amenajare a Padurii Codrisor ca zona de agrement extinsa a parcului. Prin urmare, nu-i nevoie sa darame stadionul ca sa mareasca parcul. Este necesar doar sa se respecte hotararea de Consiliul Local adoptata in 2015 pe baza a peste 4000 de semnaturi adunate initiativa Asociatiei Bistrita Civica (ABC) ,privind amenajarea Padurii Codrisor ca padure-parc. De asemenea si problema insuficientei locurilor de parcare in zona stadionului din parcul Municipal este una falsa, deoarece spectatorii ajung aici foarte usor pe jos. Chiar si marirea numarului de locuri de parcare este posibila prin trecerea circulatiei auto si pe malul stang al raului Bistrita, prin amenajarea si asfaltarea strazii Codrisor cel putin pe portiunea dintre Podul Budacului si spatele stadionului . Pentru asta ar fi necesara construirea unui pod peste raul Bistrita in fata fostei uzine electrice, la care sa fie racordata strada si Parcului printr-o prelungire a strazii Vasile Conta printre sediile Electrica si Aquabis. Podul respectiv ar putea fi denumit „Podul Morii” amintind de Piata Morii din apropiere dar si de una din fostele mori de apa existente in trecut in zona respectiva. Odata cu amenajarea strazii Codrisor s-ar putea obtine si un numar mare de locuri de parcare la poalele padurii. De aceea, mai important decat mutarea stadionului, edilii s-ar ocupa ca Bistrita sa aiba din nou o echipa de fotbal performanta. Prin urmare, stadionul trebuie sa ramana pe locul lui pentru si a fi usor accesibil publicului spectator. In toate marile orase, stadionul se afla in apropiere de zona centrala , astfel incat oamenii sa se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo. De aceea, National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj sau Ion Oblemenco din Craiova, au fost reconstruite pe locul vechilor stadioane. Chiar si celebrul San Siro, stadion construit în 1926, a carui denumire oficiala este Stadio Giuseppe Meazza, pe care joacă rivalele Inter Milano și AC Milan ar putea fi demolat, conform DigiSport. Autoritățile din Milano și-ar dori, însă, restaurarea stadionului San Siro. Rămâne, așadar, ca cele două cluburi să demonstreze că această investiție masivă este benefică.
    Apoi, n-are nici un rost ca Sala Polivalenta s-o faci la dracu-n praznic, pe pasunea din Unirea in loc sa o faci in oras, unde spectatorii pot ajunge mai usor chiar pe jos. O asemenea sala cu o capacitate generoasă, este mai potrivită in oras, fiind destinata pentru a găzdui cele mai variate evenimente, de la competitii sportive până la evenimente culturale, corporatiste, conferințe sau concerte. Spre exemplu, un potrivit pentru Sala Polivalenta ar putea fi langa Jandarmerie, pe locul fostului Proditerm, unde primaria dispune de 3 ha, dezvoltand astfel un punct de atractie intr-o zona destul de centrala a orasului. Asta nu inseamnă să se amenajeze complexul sportiv din Unirea care ar trebui sa includa doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului si sa fie conceput dupa modelul Parcului sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj.
    Iata cum definea marele profesor si medic Iuliu Hațieganu, rolul unui complex sportiv: “Parcul sportiv nu servește spectacolismului ci este școala adevăratei educatii fizice. Nu este un stadion unde 22 fac sport și 22000 privesc, ci vrea să inverseze aceste cifre, ca 22000 să facă exercitii și 22 să privească”.

  • Iar ingropati bani in dealuri??? Strazile de pamant si fara iluminat public mai pot astepta. Nu intelegem DE CE??? se fac alte lucrari cand sunt altele care au urgenta si care mai importante decat smecheriile voastre pesediste.

  • Sa va bag wonderuintur. Cretinilor. Proiecte idioate pentru un oras gri. Imbecili bugetari cu pixu in mana. Mari afaceristi cu bani din buget. V.as vedea eu leprelor cand trebuie sa dai ca privat 1000 de lei la stat pentru UN salariu de 2350.
    Pentru o Luuuuuunaaaa calendaristica nenorocitilor.
    Si un inspector din primaria asta are un salariu gigantic…… dupa grila publicata de acest site .

  • Bine ca vrem sa facem stadion de fotbal, unde copiii nostril sa se poata tampi. Aveau dreptate cei de la Sarmalele Reci cand spunea ca „Tara ne vrea prosti”. La lucruri inteligente nu va poate duce capul, va duce capul numai la stadioane de fotbal, mai trebuie doar sa construiti lipita de tribuna stadionului de fotbal o sala de bal pentru manelisti si inca ceva langa peluza stadionului de fotbal sa xonstruit spitalul de boli mintale.

    • N-o să meargă niciun copil la Unirea! Sala aia e construită doar pentru ambițiile șefului de județ, care în momentul ăsta se dă pe tobogan cu handbalistele și are visuri eroice. Dacă o construiește cineva până la urmă o să stea închisă ca atâtea altele.

  • Oameni buni,voi aveti copii si nepoti?Ati amanetat viitorul catorva generatii pt a va alimenta orgoliul ,pe spatele generatiilor ce vin!!!Wanderland,stadion megalomanic,vise faraonice…! In loc sa fi rezolvat strazile,canalizarea, scoli curate,masa pt copii,poate un strand la Sarata ,sa nu mergem la Figa,niste camine de nivel normal pt pensionari si cate altele…
    Suntem noi capabili de astfel de eforturi?Veti spune da!Pt ca e un mic ministru ce va incurajeaza! Dar plumbul e atarnat de gatul nostru!Haideti,deschideti-va ochii si ganditi cu mintea limpede!Se va putea?

  • Până la alegeri se face si cartierul de case de la agricol.
    După ce se întoarce Dl Crețu din străinătate unde pleacă iarasi de luni din barfe parca in Tailanda o sa vedeti ca se vor face multe treburi.
    Aveti răbdare nu tot jigniți.

    • Cartierul de locuinte de la Agricol este un lucru util si asteptat de oameni si nu stadioane de fotbal si alte bazaconii.

  • Trebuie să facă ceva cu partia care a înghițit o grămadă de bani.
    Ce fac consilieri din opoziție?
    Opritii mai oameni buni ca ne ingroapa.
    AJUTORRRRRRRR!
    Orașul este jalnic, la fiecare ploaie mare suntem inundații, nu avem iluminat public, străzile de pământ sunt ca dupa razboi.
    Mai trebuie băgat în buzunar bani?
    Nu va ajunge?
    Nu aveti rusine sa va jucați cu viețile copiilor nostri?

  • La disimulări ce se mai pricepe PSD-ul, în rest sunt pe nicăieri. Au făcut niște planșe și au semnat niște documente, totul valorează 2 bani, neexistând finanțare. Resursele la buget sunt ZERO. Ei se pregătesc să spună peste ani: ” noi am fi făcut”. Ați fi făcut pe mama naibii, sunteți niște impostori corupți și incompetenți și o să dați socoteală curând pentru că v-ați crezut mai presus de lege.

  • Inca o data se dovedeste ca politicenii nu gandesc, sunt complet ignorati. Anunta construirea unei baze sportive chiar in timpul Cupei Mondiale la Rugby, fara ca in aceasta baza sportiva sa existe terenuri se rugby. ;o))))))

  • Cretu și Suciu au vise erotice cu Udrea. Si aia a dat bani pentru tot felul de porcarii pe dealuri. Se pare ca in dealuri se ascund mai bine banii. Maine poimaine o sa-i vedem si pe astia din poza in Costa Rica.

  • Imi pare rau pt Radu Moldovan, caci pare o persoana capabila, cel putin din pozitia lui de presedinte al consiliului judetean, insa e ingradit de anumiti oameni care nu fac decat sa ii distruga imaginea.
    Si de cand face construieste ceva Frasinul? Ca si cladirea RAR, facuta de Frasinul…ala stie doar sa taie lemne de peste tot si sa mearga in safari prin afirca la vanatoare.
    Pot sa faca ce vor ei, caci fara drumuri pana acolo, e un mare 2kt.

  • N-am inteles care este rolul lui Radu Moldovan in aceasta aberatie.
    Sau poate îl susține pe Niculae.
    Vad ca este mai implicat decât toti, cred ca ar trebui să fie si el in Thailanda acuma alaturi de Tanko si Crețu in delegatie bineinteles.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS