Actualitate

S-a stins din viață fostul comandant al ISU Bistrița. Pompierii i-au adus un ultim omagiu

”35 de ani, 6 luni și 11 zile în slujba patriei! Marți, 12 octombrie 2021, fostul nostru comandant, colonel (r) Ștefan Condrate, a plecat să ne vegheze de lângă stele. A fost primul comandant al instituției nou create în anul 2004, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud, care continuă tradiția Grupului de Pompieri Bistrița-Năsăud”, a anunțat ISU BN:

”Pentru fiecare pompier cu experiență, care activează sau a activat în ultimii ani în județul nostru, domnul colonel Condrate Ștefan a fost mentor, iar amprenta profesionalismului domniei sale se regăsește și astăzi în familia salvatorilor bistrițeni. Dedicat trup și suflet meseriei, a reușit să imprime această atitudine și organizației, solicitându-ne să punem în permanență pe primul plan cetățeanul și obligația noastră de a-i asigura securitatea în domeniul situațiilor de urgență. Cu durere în suflet, cei care am avut onoarea să luptăm sub comanda sa suntem alături de familia îndoliată și greu încercată, soția și fiul, acesta din urmă continuând tradiția în arma pompierilor. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Domnul colonel Ștefan Condrate s-a născut la data de 7 octombrie 1954, în localitatea Posmuș, comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud, urmând cursurile claselor I-VIII în localitatea natală. Studii • în anul 1973 a absolvit Liceul Teoretic Teaca; • în anul 1976 a absolvit Școala Militară de ofițeri ”Nicolae Bălcescu” Sibiu – Arma Pompieri; • în anul 1983 a absolvit Facultatea Arme Întrunite, Tancuri și Auto – Academia Militară;Funcții ocupate: • 1975-1977 – locțiitor comandant companie la Grupul de Pompieri Bistrița; • 1977-1981 – comandant companie la Grupul de Pompieri Bistrița; • 1981- 1995– funcții de execuție în cadrul comandamentului Grupului de Pompieri Bistrița; • 1995- 1999 – șef stat major la Grupul de Pompieri Bistrița; • 1999 -2004 – comandant Grup de Pompieri Bistrița; • 2004 – 2009 – inspector șef la Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița -Năsăud; Grade: • locotenent – 20.08.1976 • locotenent major – 23.08.1980 • căpitan – 23.08.1985 • maior – 01.12.1990 • locotenent-colonel – 01.12.1995 • colonel – 01.08.2000. Decorații: • Medalia ”Meritul Militar” clasa II – 1982 • Medalie ”Meritul Militar” clasa I – 1989 • Ordinul Meritul Militar” clasa III – 1995 • Ordinul Meritul Militar” clasa II – 1996 • Semnul Onorific în serviciul Patriei pentru ofițeri pentru 25 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuției și pregătirea profesională – 2001”.

ACTUALIZARE Miercuri, pompierii bistrițeni i-au adus un ultim omagiu în momentul trecerii cortegiului pe lângă unitatea pe care a condus-o timp de zece ani.

10 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS