Recomandări Social

Școala din județ lăudată de inspectorul general pentru utilizarea unui soft educațional

Școala Gimnazială ”Grigore Silași” din Beclean a fost în centrul atenției la prima ședință cu directorii din acest an școlar în momentul în care inspectorul școlar general a abordat subiectul despre orientarea școlară și profesională a elevilor care încheie câte un ciclu de învățământ. 

”În vară, am avut două experiențe extreme: una la o activitate organizată de Camera de Comerț unde o mămică, care a trăit câțiva ani în Canada, spunea că are un copil pe care, în școala românească, nu l-a întrebat nimeni niciodată: oare ce îți place și ce ai vrea să faci? – iar din acest motiv, anul acesta vom avea un interes deosebit pentru orientarea școlară și profesională a copiilor – și cealaltă extremă la Școala Grigore Silași din Beclean. Vreau să-i felicit pe directorul Gabriel Rus și pe consilierul de acolo, Iancsi Orban, care, în ziua de completare a opțiunilor, într-o școală cu aproape o sută de copii de clasa a VIII-a a stat lângă fiecare copil cu un profil profesionist făcut de un soft educațional, o concluzie dată de soft pentru copil și alta pentru părinte. A stat și l-a consiliat pe fiecare cum să-și pună opțiunile și codurile ca să suprapună interesele, dorințele copiilor și putințele copiilor. Deci se poate chiar și cu resursele existente”, a spus Camelia Tabără. 

În ce privește psihologii școlari, care sunt și în subordinea școlilor, cât și a CJRAE, Tabără a spus că nici aici ”lucrurile nu se întâmplă cum trebuie”.

”Aș vrea să revenim la esență: școala trebuie să îi spună consilierului ce nevoi are. Nevoile se identifică împreună cu directorul școlii. La CJRAE se duce consilierul și găsește soluții și resurse ca să poată rezolva problemele. E inadmisibil să vii în școală și să întrebi directorul ce face consilierul și elș să răspundă că nu știe că e subordonat CJRAE. Trebuie să înțelegem că e dublă subordonare. În școală trebuie identificate vulnerabilitățile: copii cu părinți plecați în străinătate, etc. ca să vedem spre ce ne îndreptăm. Nu ne ambiționăm să le rezolvăm pe toate că nu vom face nimic bine, ci o zonă-două de intervenție ca să fim cât mai eficienți”, a spus ea.

Camelia Tabără a anunțat că, în data de 5 octombrie, prof. univ. dr. Mircea Miclea, fostul ministru al Educației, va fi prezent în județ unde ISJ va sărbători Ziua Mondială a Educației la Muzeul Județean și va discuta cu participanții despre toate aceste probleme. 

Prof. Gabriel Rus, directorul Școlii ”Grigore Silași” Beclean.

2 comentarii

  • Numarul consilierilor scolari trebuie să fie mai mare în fiecare scoala e necesar sa fie un consilier școlar , un psiholog care sa monitorizeze situațiile .Vedem ca orientarea școlară este deficitara , nu mai vorbim de consumul de etnobotanice ;și nici de traficul de persoane ,pedofilie etc .Elevii trebuie monitorizați și sprijiniți sa nu cada în lumea aceasta care le poate distruge viitorul.

    • Ne lăudăm degeaba. Ați văzut ultima informare de la minister, în care se precizează că profesorii nu trebuie să predea noi conținuturi ci doar să recapituleze materia predată până la 11 martie? Și atunci, de ce avem nevoie de toate aceste platforme, să recapitulăm ce am mai recapitulat și altă dată?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS