Social

Se evaluează pagubele produse de inundații în Bistrița-Năsăud. Vor fi solicitate despăgubiri

Ca urmare a rapoartelor operative trimise de primării prin care au fost semnalate pagube produse de fenomenele meteorologice și hidrologice, comisiile mixte au demarat acțiuni de constatare și evaluare în teren.

Astfel, până luni, 15 februarie, comisia de constatare a pagubelor s-a deplasat în Sângeorz-Băi, Leșu, Zagra, Târlișua, Tiha Bârgăului, Budacu de Jos. Aici, au fost afectate localitățile Sângeorz-Băi, Cormaia, Molișet, Agrieș, Răcăteșu, Târlișua, Borleasa, Agrieșel, Lunca Sătească, Tiha Bârgăului și Aluniș, unde au fost înregistrate pagube la case de locuit sau anexe gospodărești, la podețe, la drumuri forestiere, vicinale, comunale, județene, dar și pe cursuri de apă, precum și alunecări de teren.


În prima parte a zilei de 15 februarie, prefectul Stelian Dolha a fost alături de echipa mixtă pentru constatarea pagubelor din comuna Rebrișoara, zona Gersa.

Acțiunile de constatare au continuat în Năsăud și vor fi reluate în zilele care urmează în Măgura Ilvei, Ilva Mică, Dumitra, Rodna, Monor, Feldru, Livezile, Spermezeu, Telciu, Parva, Negrilești, Șieu.

În baza constatărilor din teren, va fi întocmit un proiect de Hotărâre de Guvern pentru solicitarea despăgubirii, care va fi transmis mai departe la Ministerul Lucrărilor Publice.

Comisia a fost constituită din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Drumurilor Județene (din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud).

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3457142087748590

4 comentarii

  • frumoase poze, parca merg dupa ciuperci!
    pentru astfel de poze unii iau salarii si alti chiar pensii specile!
    si culmea…cel ce a postat aceste poze pe pagina prefecturii ia sporuri de IT-ist!

  • Sper că au văzut și marile suprafețe de pădure defrișate și râurile „amenajate”, unele cu hidrocentrale… Și dacă au văzut, oare au făcut niște conexiuni?

  • Peste tot la stat sunt numai oameni de seama, doar interese, salarii si pensii mari si speciale. Astia a trebui sa vina si sa vada cum se fura lemnul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS