Actualitate

Șeful CJ Radu Moldovan: Așa ceva nu s-a mai întâmplat, este strigător la cer

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că ”bugetul anului 2020 arată dezastruos”: ”Pe lângă tăierea cu peste 23% a bugetului județului, am constatat că pentru prima dată în ultimii 30 de ani onor Guvernul multinațional bancar Orban nu a asigurat nici măcar pentru primul trimestru banii de funcționare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Deci n-am primit nici măcar 25% din bugetul pentru DGASPC, ci undeva la 21%”.

El a spus că ”după mai multe zile de căutări, tăieri și mutări, vom propune un buget prin care vom asigura finanțarea acestei instituții vitale pe primele șase luni, cu contribuția majoră a bugetului propriu al CJ, deși Guvernul are obligația să asigure 90% din bugetul DGASPC iar CJ – 10%. CJ, din bugetul propriu, face servicii Guvernului și asigură funcționarea DGASPC pe primele șase luni, că banii de la Guvern se termină în luna martie”.


”Îl văd pe acel domn pletos, că nu vreau să-i pronunț numele, explicând ce face cu cele 40-50 de miliarde împrumutate în ultimele luni, dar funcționarea statului român și grija pentru cetățeni aflați în situații delicate nu o poartă nimeni. Sunt curios cum ar arăta acel domn împreună cu tovarășul Orban și cu domnișoara blondă în fața unui asistent maternal care are luați trei sau patru copii, dintre care doi-trei și cu handicap, că nu le-au asigurat aceste drepturi. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată după Revoluție”, a comentat șeful CJ într-o conferință de presă.

Radu Moldovan a vorbit și despre ”o ordonanță dezastruoasă de privatizare a programelor naționale de sănătate, cu păcăleala pe care am văzut-o la domnul ministru privat Costache, care și-a luat directorul financiar de la spitalul privat din Sibiu și l-a dus președinte al CAS”:

”Vor să privatizeze sistemul de sănătate public din România, sub dezideratul că pacientul va putea alege unde să meargă. Chiar? Realitatea este că aceste programe naționale de sănătate, care sunt un mod de sprijin pentru cei aflați în situații foarte grave, reprezintă un minim de obligație al statului față de cetățeni și aici vorbim în general de bolnavii oncologici pentru care tratamentele sunt foarte scumpe, asigurate de către stat în spitale publice. Să nu fiu înțeles greșit, n-am nimic cu spitalele private, dar mi-aș dori ca modelele de bune practici din UE să le aplice și cei care sunt privați în România, cu asigurări private de sănătate, nu cu bani de la sistemul public. O să trimitem toți banii la sistemul privat, acolo omul va trebui să plătească taxa hotelieră și toate celelalte, iar dincolo o să ni se spună că s-au terminat banii iar pe cel care e într-o fază terminală o să-l anunțăm că nu mai poate face nici radioterapie, nici chimioterapie, că s-au dus banii la interesele de partid ale unor domni care, fără niciun fel de jenă, vor condamna la moarte foarte mulți români”.

Președintele CJ a menționat că ”tot ce se întâmplă în momentul de față este strigător la cer și nu s-a întâmplat niciodată de 30 de ani, să nu asiguri hrana și salariile pentru DGASPC și să ai tupeul să vii, după ce ai făcut în decembrie cu tot sprijinul pentru corpoații, să mai privatizezi și sistemul de sănătate. O doamnă secretar de stat, responsabilă de DGASPC, habar n-avea de salarii, că ei se gândesc să dea la ONG-uri toată povestea asta. N-am nimic nici cu ONG-urile, dar cred că avem în piață destui oameni cu probleme și încap împreună cu serviciile și cei care fac niște lucruri extraordinare, exemplu foarte clar ”Micul Prinț”, exemplu de bune practici. Specialiștii trebuie să ia decizii în interesul oamenilor aflați în aceste situații, nu în interes de partid, că azi cineva a venit de la un ONG și e ministru, că altcineva a venit de la spital privat și vrea să privatizeze sistemul. Ar fi ideal ca oamenii să aibă din partea statului minimum de sprijin. Noi am arătat că se poate face performanță în sistemul public dacă îți dorești, iar SJU Bistrița stă dovadă, nu vorbim povești, ci faptic”.

5 comentarii

  • Bai Raducule. Pe UAT Bistrita si in orice localitate din tara aceasta sunt TREI autoritati
    1. Prefectura
    2. Consiliul Judetean
    3. Primaria
    Nu crezi ca sunt cam multe? Atributii suprapuse cu personal platit de la buget. Tu mi-ai fi drag daca te-ai duce pana la Buucuresti si ai bate cu pumnul in masa si sa spui: ajunge! trebuie sa plecam acasa cam 40% din bugetarii astia care traim de pe spatele bietului roman care lucreaza cu adevarat in tara aceasta. Si mi-ai fi si mai drag daca ai pleca primul. Sa nu uiti sa-l iei cu tine si pe Cretu si mai vreo 2-3 mii din tot judetul, mai gasesti si pe la liberali si chiar si la UDMR.

  • Radu Moldovan nu-i capabil să inteleagă organizarea sistemului de sănătate. In capul lui e o mare nebuloasă. El confundă sistemul de sănătate cu sistemul asigurărilor de sănătate. Sunt două lucruri diferite. Nici vorbă de privatizarea sistemului de sănătate publică din România, cum gresit a inteles Răducu. In schimb, este vorba de sistemul asigurărilor de sănătate de stat, care este nesustenabil din punct de vedere economic. În prezent Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are un deficit de peste 700 de milioane de euro, generat de neplata contribuţiilor pentru asigurări. Dacă această situaţie continuă, CNAS riscă, în câţiva ani, să intre în incapacitate de plată. Chiar evitând această perspectivă însă, sistemul actual nu poate funcţiona eficient pentru că nu are motivaţia şi resursele pentru a verifica corectitudinea folosirii serviciilor sale. Este vorba de o singură organizaţie care acum şi va fi pentru următorii câţiva ani responsabilă pentru mai bine de 50% din populaţie. În plus, segmentul de populaţie încadrat de CNAS este tocmai acel segment care nu îşi permite să plătească o asigurare privată, dar care are, probabil, cele mai mari nevoi de îngrijiri şi servicii medicale.
    Pe de alta parte, este estimat că în prezent în sistemul asigurărilor de sănătate de stat se pierd circa 400 de milioane de lei pe an. Acest lucru se întâmplă din cauza corupţiei generalizate şi a acţiunilor unor grupuri de interese: medici care recomandă pacienţilor un medicament mai scump decât e nevoie, având o relaţie privilegiată cu anumite farmacii care sunt furnizori exclusivi ai acelui medicament, medici care recomandă pacienţilor o anumită procedură mai scumpă decât e nevoie, având o relaţie privilegiată cu un anumit cabinet medical de analize s.a. Aceste situaţii nu ar mai fi întâlnite în cazul unui sistem privat de asigurări, unde fiecare companie de asigurări ar întreprinde controale mult mai drastice, pentru că orice medicament sau procedură inutilă sau supra-taxata înseamnă o pierdere de profit pentru compania de asigurări. Asadar, prin privatizarea sistemului de asigurări se pierd mai puţini bani, iar sistemul devine mai eficient si mai sustenabil .

    • Ia taiati- va salariile nesimțite,și vedeți ce de bani o sa aveți la buget! Apropo vi s au mărit iar salariile de la 1 Ian? Și vă plângeți că nu sunt bani pentru copii? Nerușinaților!

    • Răducu n-a înțeles greșit că nu-i atâta de prost. . Un politician în campanie electorală, care știe cu ce minciuni trebuie să iasă ca să capteze atenția poporului. El adună voturi în continuare de la gașca care stă lipită de antena 3 și consideră și acum ca Dragnea e deținut politic. Și ăstora le toarnă în continuare cu portul Constanța, Statul Paralel, cei patru agenți ai imperialismului care-l urmăreau pe Dragnea, Olguța-Vodcuța-eroina de la Dolj, doctorul in drept Ciordache, savanta de renume mondial Vasilica cu cabinetul ei de pricepuți, duamna Pană mama pușcăriașilor care n-au condiții din penitenciare etc., dacii și popii. Să vedem câți se vor lăsa prostiți tura asta de „șobolanii roșii” care au ros hambarul public până la temelie.

  • Raducule ai uitat cum ai pus-o pe doamna fontu la protectia copilului ? Ce inginerii si tehnici de personal ati folosit ? Scoala de prefecti de la sangeorz are traditie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS