Actualitate Recomandări

Șofer din Bistrița, prins drogat la volan. Ce avea asupra sa pasagerul din dreapta

”La data de 13 noiembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe strada Libertății din municipiu”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud:

”Astfel, a fost identificat șoferul acestuia, un bărbat de 30 ani din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul Drager Drug Test 5000, rezultatul a fost pozitiv. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, polițiștii l-au legitimat pe pasagerul din dreapta, iar în urma efectuării controlului corporal al acestuia, a fost găsită o pungă din folie transparentă în care se afla cantitatea de aproximativ 1 g substanțe vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop. Polițiștii au întocmit dosar penal, care a fost înaintat structurii competente”.

Constant, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, pe lângă etilotest, polițiștii folosesc în trafic și aparatul Drug Test, cu ajutorul căruia sunt depistați conducătorii auto care au consumat substanțe psihoactive. Activitățile de acest gen au drept scop creșterea nivelului de siguranță a participanților la traficul rutier și descurajarea celor care conduc autoturisme după ce consumă alcool sau substanțe psihoactive.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS