Actualitate

Tânăr din Bistrița, prins băut și drogat la volanul unei mașini furate

Azi-noapte, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au depistat un tânăr fără permis, care se afla sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive, la volanul unui autoturism furat.

Astfel, în jurul orei 02.30, pe o stradă din Bistrița, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi tineri. La volan a fost identificați un tânăr de 23 de ani, din oraș, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și pasagerul, un tânăr de 21 de ani, tot din Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că autoturismul pe care-l conducea aparține unei femei din Bistrița, fiind sustras din apropierea locuinței.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat și cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor cannabis și metamfetamină. Tânărul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

Polițiștii Biroului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea restricțiilor de circulație în context Covid și a normelor rutiere, iar pasagerul pentru nerespectarea restricțiilor de circulație în context Covid, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Etichete

1 comentariu

  • Astfel de specimene daca mai traia Ceausu erau duse direct la canal, si dupa ce terminau treaba erau bagati de umplutura.Asa ar trebui date niste legi si acuma pt din ăștia, nenorocitii naibii in orice moment puteau sa omoare pe cineva nevinovat.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Doktor de nervi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS