Actualitate

Trei mașini, implicate într-un accident rutier în zona Pieței Decebal (FOTO)

ACTUALIZARE Trei autovehicule în care se aflau în total patru persoane au fost implicate joi seara într-un accident rutier petrecut la Bistrița, în zona Pieței Decebal. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, toate cele patru persoane s-au autoevacuat.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim-ajutor SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.

O tânără în vârstă de 26 de ani, care acuza dureri lombare, a fost transportată la spital.

Ce s-a întâmplat:

„Un bistriţean în vârstă de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, într-o intersecție a acroșat un autovehicul care circula regulamentar, la volanul căruia se afla un tânăr de 22 de ani, din Bistrița.

În urma impactului, autovehiculul condus de tânăr a fost proiectat într-un autoturism și o autoutilitară, care staționau la semafor. La rândul ei, autoutilitara a fost proiectată într-un alt autovehicul staţionat. 

Bistriţeanul de 63 de ani a părăsit locul producerii evenimentului rutier fără încuviinţarea Poliţiei, fiind depistat la scurt timp de către un echipaj al Biroului de Ordine Publică. 

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recolatate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Din accident a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 26 de ani, din Bistriţa, pasageră în autoturismul condus de bistrițeanul în vârstă de 22 de ani. 

S-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de: vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN

Etichete

8 comentarii

  • E foarte complicat!!! Ploua, drumul luceste… e lumina… dar parca e lampa de veghe… nu se vede nimic! Vorbim de bosorog de peste 60 de ani, beat… si copil de 22 ani cu gagica in dreapta!!! Vad in poze taxiuri… zona aia e plina de jmecheri cu taxi care au regulile lor!!! , valutisti… etc…
    Sper sa nu die doar amaratu’ ala beat scos vinovat!!!!

  • de cand e cretu cu niculae si visele lor implementate peste noapte bistrita a devenit o cocina…rahatul descrie perfect starea orasului

  • Orasul in care m-am nascut si il iubesc nu este RAHATUL vostru ! Familia mea a contribuit din 1939 ca sa arate tot mai bine. Balanii stau aici mintenas de 100 de ani sa sa va fie rusine celor care vorbiti urat de BISTRITA. Daca va plac aceste expresii folositi-le macar cu tinta precisa pe politrucii care toaca banii total aiurea. Cei care nu le este drag orasul sa se mute unde or vedea cu ochii dar in nici un caz nu vorbiti rau de oras.

  • las ma balane ca si altii s au nascut aici,diferenta e ca au mai si iesit din orasul asta rural,mintenas o sa ne zici ca locuim intr o tara minunata,d aia suntem ultimii in europa si ne pleaca tineretul,sa ramanem cu d astia ca tine.
    politrucii cine i voteaza ma?oamenii minunati ai acestor plaiuri.

  • bla; stai cuminte ! Iti garantez ca nu esti mai iesit decat mine in toata Europa si am atins si coasta Africii. Fi cuminte ca am vazut multe in 63 de ani de viata. Am fata si nepoata in Koln ce naiba ! Sunt satul de excursii .Din pacate pot sa imi dau seama dupa cum inchei ca esti un postac al ciumei rosii.bla….bau, bau !

  • bla las-o moarta. ! Esti un cititor de ocazie fara sa fi stiut nimic despre activitatea mea, si din casa nu o sa iti transmit eu ce si cum . Nu este treaba ta ce fac si cum traiesc altii. In tot cazul fata mea este PSIHOLOG si traieste din meseria asta platita de statul german. Deci nu spala blide. Du-te la Garda de Mediu si sa iti spuna cate sesizari au de la ecologistul Balan . Pana atunci te astept la ora 16 la un miting privind starea Mediului organizat astazi la Prefectura. Acolo mai putem schimba opinii daca ma tragi de maneca si imi spui ca tu esti ala cu nume bla, bla !

  • eu zic un cuvant … mucles….gata cu rautatile….trebuie sa recunoastem ca omul acela nu avea ce cauta beat la volan…daca ai chef sa bei stai acasa tataie nu te porni beat la drum, ca este un pacat….faci rau la altii, in primul rand…. beti oameni buni, dar nu va puneti asa la volan, ca e dezastru…..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS