Actualitate

Un adolescent din Bistrița și-a propus să ajungă designer pentru compania care a creat Lego

Alex, un adolescent de 17 ani de la Liceul de Arte ”Corneliu Baba” din Bistrița, care asamblează seturi Lego de la vârsta de 5 ani, și-a perfecționat mult tehnica și visează acum că va ajunge să lucreze ca designer chiar în compania daneză care a creat joaca inteligentă.

”Acum, 90% din ce expun aici, la Complexul Muzeal, este rezultatul propriei mele imaginații. Doar 2-3 sunt seturi, dar și acelea modificate pentru a nu fi identice cu modelul. Am creat o scenă de luptă între armata republicată reprezentată de clone și de Jedi și separatiștii reprezentați de către droizi. Construcțiile au peste o mie de piese fiecare. Am lucrat câte două ore zilnic în ultima lună ca să finisez tot. Lego pentru mine este creativitate, exprimare gândului și libertate”, a spus Alex.

Alex studiază ceramica la Liceul de Arte ”Corneliu Baba”, iar după absolvire vrea să urmeze o specializare în design pentru seturi Lego: ”Apoi vreau să mă mut în Danemarca să lucrez pentru Lego”.

Asociația Brickenburg a expus la etajul întâi al Complexului Muzeal construcții din piese Lego care mai de care mai ingenioase, de la stația spațială internațională până la navele din Star Wars. Nu lipsește nici anul acesta orășelul înzăpezit pe unde circulă trenul lui Moș Crăciun și nici moșul în persoană care se pregătește să plece la drum cu sania lui trasă de reni, așa încât grăbițivă-vă să vă bucurați de toate aceste minunății astăzi între orele 9.00 și 17.00 și duminică între 9.00 și 17.00.

Desigur că veți găsi multe idei de cadouri pentru sărbătorile care vin mai ales dacă vreți să încurajați joaca inteligentă, cea care dezvoltă abilități și deschide orizonturi cât se poate de largi și de ambițioase.

Istoria Lego datează de dinainte de anul 1932 când Ole Kirk Cristiansen a fondat această companie daneză, cu scopul de a produce bunuri le larg consum. Ole Kirk s-a născut în satul Filskov, undeva în centrul Danemarcei, pe data de 07 aprilie 1891. A fost unul dintre cei 10 copii ai familiei și se spune că trăiau destul de greu în copilărie, tatăl fiind dulgher, singurul care aducea bani în casă, iar mama fiind casnică și trebuind să aibă grijă de cei mici.

Primele produse create de Ole Kirk erau din lemn, iar primii lui bani i-a făcut din vânzarea de scări și scânduri de călcat. În timpul crizei financiare, cererea pe piață a acestor obiecte a scăzut drastic, motiv pentru care Ole a încercat să se reinventeze. și să găsească altă nișă pentru a-și salva afacerea.

Așa a ajuns la jucăriile din lemn pentru care cererea nu scade niciodată, nici în timpul celei mai puternice crize economice. Principalul ajutor al lui Ole Kirk a fost fiul său, Godtfred Kirk Cristiansen, cel care a început să lucreze cu tatăl său încă de la vârsta de 12 ani.

Așa a apărut prima linie de producție a jucăriilor de lemn, jucării ce aveau nevoie de un nume.

Toți angajații fabricii au fost rugați să sugereze o denumire pentru companie. Au fost multe idei și sugestii, însă Ole Kirk a fost cel care a venit cu dumirea LEGO, un derivat din cuvintele daneze „leg” și „Godt” care împreună înseamnă „joc bun”. Câțiva ani mai târziu, Ole Kirk a învățat că formula LEGO înseamnă „a pune împreună” în limba latină. Evident, conștientizarea acestui fapt a avut un impact mare asupra istoriei viitoare a companiei.

În 1974 au fost create figurinele LEGO – familia LEGO. Acest set a adus companiei unul dintre cele mai mari succese din lume. În același an s-a deschis prima fabrică ce producea LEGO în afara Danemarcei, LEGO AG în Baar, Elveția. LEGOLAND Space a fost doar începutul pentru că, de aici înainte doar cerul a mai fost limita imaginației designerilor.

3 comentarii

  • Alex va găsi la Bilund un alt bistrițean. De mai bine de10 ani un tânăr, Paul, absolvent al profilului de științele naturii din CNAM și apoi al univ. de arte plastice din Cj, este senior designer la LEGO, chiar la el acasa, in Danemarca.
    Așa că visul urmat de muncă și perseverență te duce unde dorești.

    13
  • Felicitări, Alex! Urmează-ți visul cu pasiunea și seriozitatea care te caracterizează și el va deveni realitate!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Un dascal Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS