Social

Un bărbat care participa la o vânătoare a fost atacat de urs. În ce zonă se afla

46049864 - brown bear in the forest

Un bărbat de 39 de ani care se afla la vânătoare a fost atacat, duminică, de un urs, el fiind transportat de pădurari cu o mașină de teren până într-o zonă în care să poată fi preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, bărbatul a fost transportat la Căminul Cultural Simionești.

El participa la vânătoare, în calitate de hăitaș, pe raza fondului de vânătoare Simionești, comuna Budacu de Jos.

”Victima este conștientă, cu semne de alterare a stării generale de sănătate”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Comuna Budacu de Jos se află în apropiere de Dealul Negru, unde este cea mai mare concentrare de urși bruni din Europa. În prezent, efectivele ar fi de patru ori mai mari decât ce recomandă silvicultorii pentru zona noastră. Anul acesta nu a fost emisă decât o singură autorizație pentru împușcarea unui urs, specia fiind protejată.

ACTUALIZARE Victima, care este din județul Satu Mare, a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD de pe raza localității Simionești, a fost stabilizată și transportată la UPU-SMURD Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale.

Prezintă plăgi la nivelul feței, gâtului și la nivelul unei coapse, răni care nu îi pun viața în pericol, a anunțat ISU Bistrița-Năsăud.

”Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substante Periculoase s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar de vătămare corporală din culpă, în urma unui incident care a avut loc cu ocazia unei partide de vânătoare colectivă, autorizată. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că bărbatul atacat astăzi de urs participa la vânătoare pe raza fondului de vânătoare Simionești, în calitate de gonaci, nefiind deținător de armă letală cu destinația vânătoare. Acesta are 39 de ani și este din Carei, județul Satu Mare”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

36 comentarii

    • Danielus, eu stiu ca inca din scoala generală tu te prinzi mai greu. Era vorba de uciderea animalelor pentru plăcere, nicidecum despre uciderea ursului pentru papa. Ipocrit e celălalt, dar tu tot greu te prinzi, toti oamenii care papă cărniță ( exceptând veganii, raw vegani, coprofagii=Daniel) ucid animale din plăcere, doar ca plăcerea lor e de a mânca si ei nu se complica cu ucisul.

  • Veniți după mine, frați pădureți,
    E vânătoare în munți, la mistreți!
    Veniți după mine, sus între târși
    E vânătoare, să dați semn la urși!
    *
    Uuu! face lupul, el urlă pesemne,
    Ori poate Dănilă doboară lemne,
    Ori poate mistreții și cu Hârjoabă,
    Desfac porumbul boabă cu boabă.
    *
    Veniți după mine, sus prin păduri
    Mai sunt dihănii și lemne să furi!
    Veniți după mine ai codrilor fii,
    Hoherul pădurii ce bine-i să fii!

  • Acuma că se eliberează tâlharii și violatorii din închisori, că pădurarii care își fac meseria sunt împușcați, că se taie pădurile în prostie, ultimii paznici care ne-au mai rămas par să fie urșii. Ei nu se lasă și o să le apere pădurile până la moarte. Chiar dacă timpul nu-i de partea lor. Chiar dacă nu au deloc șanse, ei încearcă să le apere. Hoții nu sunt de acord. Ei vreau totul. Și țara și întreg pământul care ne-au născut. Suntem o țară de hoți. Dovediți, dacă vreți, asta!

    • Se zvoneste ca ursul ar fi fost impuscat ca sa poata sa l scape pe vanator….nu stiu daca e adevarat

  • “În prezent, efectivele ar fi de patru ori mai mari decât ce recomandă silvicultorii pentru zona noastră.”
    Si ma intreb: totusi efectivul de padure cu cat a scazut???? Logic cu cat are terioriul mai mic ursul, efectivele ca si procent cresc.
    In rest da, parerea mea ca astazi vanatorii (si nu numai din pacate) sunt oameni cu tulburari grave… Daca tot au sete de sange, sau daca nu au unde sa-si descarce virilitatea, sa mearga de unul singur cu un cutit sa vaneze ursul sau ar trebui trimisi in orient in zone de razboi, in frontul intai, daca sunt asa masculi alfa? Barbati puternici ascunsi dupa arme. Jalnic, vai de c.ru lor!!!!!

    • Virilule, puteai fi cu familia la plimbare prin padure si sa-ti fie nenorocita. Cati copii si oameni nevinovati au fost atacati de ursi in Romania? Informeaza-te inainte sa te exprimi, animalele de prada isi apara teritoriul impotriva altor animale. Daca s-au inmultit si omul care raspunde de mediul inconjurator nu mai are dreptul de a mentine echilibrul, surplusul de animale nu poate fi recoltat. Pentru prosti animalul este mai important decat omul. Tarile din vest de ce nu mai au ursi?

  • Eu zic ca e similară cu plăcerea ta cand mănânci o galetușă de aripioare picante, iti plac mult, dar tu nu te murdărești cu sânge pe mâini, cei 10 pui au fost omorâți de măcelar, si nu cred ca o face din plăcere. Fac pariu ca si soricul iti place, dar tu nu asiști cand se scurge sângele din gâtul porcului, pe care l-ai castrat sa nu se poată bucura de viata si de urmași. Nu mai zic nimic de miel si de vițel, poate doar ca esti ipocrit, te legi de altii care isi procura hrana bărbătește folosind cea mai veche îndeletnicire din lume si uiți de tine, asasin care apeleaza fermierii/măcelarii sa faca treaba murdara pentru el.

  • Dacă te prindea pe tine ursul sa ajungi la terapie intensivă atunci era mai puțin cu un deștept care vede ursul ca pe o jucărie de plus.

  • S-au înmulțit vânătorii, s-au înmulțit puștile, s-au înmulțit drujbele. Se taie pădurile peste orice închipuire. (www.recorder.ro) Urșii nu sunt niște ființe inerte așa cum ar vrea unii. Reacționează. Se apără. Poate ne apără și pădurile că noi nu mai suntem în stare. Apropo: Pe noi cine ne apără? Nu de urși ci de ăștia care spun că ne apără, care spun că ei ne vreau tot binele din lume, care se laudă fără să le cerem asta, în fiecare zi. Pe noi cine ne apără?

  • E dureros sa vezi de cata lipsa de empatie pot sa dea dovada persoanele care comenteaza pe aici. Persoana ranita nu era vanator, ci gonaci, nu detinea arma si nici nu putea omori vreun animal, doar ii gonea, deci este un angajat ca oricare altul dintre noi. Sa ne bucuram pentru necazul lui este inuman, cel putin. In rest… numai de bine!

    • Empatia cu ursul nu poate fi numită empatie? Știți cum cântă ursul în pădure? The empathy is what we need my friend. The empathy is what we need. Ați auzit vreodată asta? Dacă nu, mergeți prin pădure și o să auziți.

  • Pe Pământ, idioţii au arme
    ei cu ele pot face orice
    Pe Pământ, bunul simţ dacă doarme
    în zadar întreba-veţi de ce
    Pe Pământ, idioţii au arme…
    (Adrian Păunescu)

    • Au arme si masini si telefoane mobile si apartamente si internet . Nu au blană nici unghi si nici 400 kg de aia au oameni arme. Ma tot intreb cum de sunt atatia ipocriți pe pământ , daca nu compatimesti cu semeni tai cum poti compatimi cu un animal pe care nu il cunosti si l-ai văzut doar într-o cușcă.

  • Ne vine sa regretam ca suntem oameni!!!Cum puteti exprima astfel de idei???Adica URSUL=ANIMALULl trebuie ocrotit in dauna OMULUI???Imi vine sa mor!

    • da, trebuie, fiindca se presupune ca omul este specia superioara si deci ar trebui sa stie sa convietuiasca cu celelalte vietuitoare nu? nu doar sa isi faca un sport din a vana, bracona, chinui, ingradi, extermina specii si categorii intregi de specii. Daca ar fi doar pentru mancare, la fel cum ucid animalele am discuta altfel. In aceste conditii oamenii sunt de fapt animale!!!!!!!

  • Intrebati putin grupa de vanatoare cati ursi au iesit din goana respectiva?va spun eu.6.de ce doar unul a atacat?ptr ca doar el era ranit …normal daca colegii vanatori nu respecta legea protejarii ursului..si ii mai “alicesc”cateodata…se mai intampla si accidente..eu nu zic ca sa “alicit”ursul la vanatoarea cu pricina..poate a fost alicit si au dat ei intamplator peste el,ranit,suferind..ursii nu sunt fiinte care ataca din senin…fara sa-i provoci..avem o bogatie in plus fata de restul Europei..haideti sa o ingrijim cum se cuvine..pe vremea raposatului taranii aveau usi de fier la grajduri,atacurile ursilor erau muult mai frecvente…exemplarele atipice oricum se scot din circuit pe baza unei autorizatii acordatat de mediu..

  • Și, desigur, vinovatul este ursul. Iar dacă acuma, întărâtat și hăituit fiind, poate și rănit, v-a mai ataca pe cineva, tot urșii e de vină, că e prea mulți domnle.

    • Mai “cititorule”nu propun sa-ti pui usi de fier la grajd..propun sa tragi mai bine data viitoare cand tragi dupa ursi..nu sa va ia gonasi-n gura..mai fritz frustrat.

  • Elocventa si azi, deloc cliseica expresia…”sa te dai la urs cu mana goala…”, daca nu era purtator de arma…merita o medalie Hercule de Satu Mare…numa zic!

  • Majoritatea celor care ” tin cu ursul” nu au fost niciodata in teren sa vada care este de fapt realitatea. In cativa ani vor fi mai multi oameni morti decat cota de recolta pentru aceasta specie. Nu spun asta in calitate de vanator.

    • felicitari.aici ar trebui sa fie o dezbatere bazata pe probe si pe o analiza riguroasa ,dar vad ca asa cum sint formati unii ,la care le zic generatia lui iliescu si petre roman ,(adica nascuti dupa revolutie si fara nici o expertiza in domeniu ) ,transformam acest incident intr-un balci.
      as fi curios daca aceste asa zise organizatii pentru drepturile animalelor au dus macar un sac de mincare in padure pentru animale din banii pe care ai primesc de la stat si din donatii . astia da ipocriti.

  • În momentul de față în Romania există o suprapopulare a urșilor, și asta din cauza oamenilor ca tine domnule „18”, mereu au existat vânători și mereu o să exiște, oameni care practică acest hobby/meserie într-o manieră bine organizată, și nu o fac doar pentru carne sau blană ci și pentru a stabiliza populația acestora! „Bine a făcut ursul” ?? spune asta copiilor/familiilor oamenilor care practică acestă meserie, spune asta oamenilor care se tem de viața animalelor din odaie, că vine ursul și face ravagii la ei în curte, spune asta oamenilor care sunt atacați pe stradă de urșii care vin la tomberoane să se hrănească!

  • Aceasta lupta intre oamenii care vaneaza si cei care nu au nici o idee despre vanatoare ci doar despre “etica omului modern” va exista mereu…
    In opinia mea acest atac putea fi prevenit daca victima incerca sa se urce in copac dat fiind faptul ca ursul a fost reperat de la o distanta destul de mare.
    Vanatoarea are un rol foarte important in stabilizarea numarului de exemplare din orice specie dar oamenii din orase, din fata pc-ului, nu vor intelege niciodata asta. Problema mare despre care ar trebuii sa vorbim este BRACONAJUL, nu vanatoarea.

  • Cu respect pentru opinie , pentru persoana vătămată dar și pentru tot ce înseamnă viața sălbatică va spun ca statistic 90 % din victimele urșilor nu sunt vânători ci simple persoane care sunt obligate sa muncească sau sa trăiască in zone suprapopulate cu ursi .
    Atunci când vom înțelege ca este necesar un echilibru între om și animalul sălbatic și ca omul are prioritate , probabil se va face ceva
    De vina nu sunt vânătorii , ei sunt singurii care prin administrarea corecta a fondului cinegetic pot păstra acest echilibru .

  • Exact! Nici o tara civilizată nu are nevoie.. auzi tu: bogăția României.. Oamenii reprezintă bogăția unei țări.. Civilizația, înțelepciunea lor care se formeaza in timp.. multa munca.. E ok ca un turist care si-a dedicat poate o mare parte din viata studiind, oferind un plus valoare societății, sa isi puna viata la cheremul sorții: daca întâlnește sau nu ursul pe cărare.. poate are noroc si ursul se sperie…poate nu.. poate scapa cu viata in ciuda unor răni.. etc. Exact aceleași discuții au fost în cazul câinilor vagabonzi din orașe.. Au fost sfasiati locuitori.. turiști.. si-au pierdut viata copii.. Sa ascultam niste nemernici care au găsit oportunitatea de a câștiga niste bani, prin inițiativa unor Ong -uri care însă nu fac nimic.. pentru a găsi soluții la problemele pe care le denunță?!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS