Actualitate

VIDEO: Ei, cei din linia întâi. Valul 4 la SJU Bistrița

”În centrul acestui tăvălug nemilos și prelungit care ne macină pe toți se află medicii, a căror rezistență psihică și fizică e aproape de epuizare. Cine sunt ei? Oameni care s-au pregătit și au ales să lupte pentru viață. Nu doar a lor, ci a noastră, a tuturor. O fac cu dăruire, cu un efort nemaipomenit, cu sufletele greu încercate de tot ce trăiesc în spital, zi și noapte. Câte lacrimi înghit, câtă deznădejde îi încearcă, de câte speranțe se agață, știu doar ei. Ceea ce mărturisesc atunci când sunt întrebați despre propriile trăiri, o fac cu destulă reținere și modestie”, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

”Știm că nu e totul, că sunt doar frânturi. La greu, oamenii reacționează diferit, însă de la medici și de la întreg personalul medical, putem învăța un lucru: să nu spunem niciodată NU și să nu renunțăm, oricât ar fi de dificil. Acum, în pandemie, pe lângă lupta contra cronometru cu boala, de un timp deja îndelungat, cei din sistemul sanitar au de dus, în paralel, mai multe bătălii: cu oboseala, cu stresul accentuat și cu multe credințe greșit înrădăcinate. Și, totuși, nu abandonează, înțelegând că misiunea lor de salvatori primează. Se cuvine să le mulțumim din inimă, să îi prețuim și să le fim recunoscători, făcând fiecare dintre noi dovada responsabilității și unității. Vaccinându-ne, putem face un pas important către normalitate. Viața este mai presus de orice și fiecare om contează!”, este mesajul Prefecturii, care a dat publicității un reportaj pe larg realizat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița:

VEZI ȘI:

15 comentarii

  • Un mesaj foarte frumos din partea Prefecturii. Dar sa nu uitam că acei oameni au depus un jurământ la terminarea studiilor. Ei știu de la inceput ce ii poate aștepta.
    Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
    -Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
    -Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
    -Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
    Bravo cadrelor medicale care își fac datoria in aceasta perioada. Printre putinii bugetari din tara asta.

    • Felicitări sincere oamenilor din sistemul de sănătate..trebuie curaj enorm să reîncepi o zi nouă de muncă în condițiile acestea dificile.

    • A dracului ma cum orice om în lumea asta poate să renunțe la serviciu daca devine prea greu sau stresant sau nu e platit destul, atunci când e mult de lucru și oameni puțini in orice domeniu oamenii aia o sa te taxeze la sange, că doar ei pot face treaba aia, și automat vor bani mai multi, că unde e cerere mare și cei care oferă pot sa ceara cat vor pentru serviciul oferit. Dar nu și în medicină, doamne ferește, medicina e sacra, daca de mâine la leoni ar zice patronii „de azi trebuie să lucrați de 3 ori mai mult pe aceeași bani” câți ar mai sta acolo? Îți zic eu, nici un sfert. Dar când în medicină te confrunți cu o criza o dați toți pe „au depus un jurământ”. Sa vă bucurați că cei din sistem nu au fugit cu prima ocazie când au văzut ce se intampla și au continuat să lucreze, pe aceeași bani și în aceleași condiții proaste, dar cu un volum de munca de 3 ori mai mare, în condițiile în care și înainte de pandemie se lucra cu personalul sub limita minima și toti aveam de făcut mai mult decât ar fi trebuit și să muncim ore suplimentare neplătite, nu știu câți dintre voi ăștia care sariti de cur în sus că „au depus un jurământ” ramaneati sa munciți in locul nostru, ca fugeați cat vedeați cu ochii când vedeați că oricât ai face nu e destul și oricât ai trata nu poți să vindeci și oricât ai explica nu te aude nimeni. Sunteți niște ipocriți. Cei mai mari ipocriti.

    • Dle
      Fiecare are rolul lui în societate.
      Personal nu sunt cadru medical.
      Dar.de un lucru sunt sigur.
      Nu poți compara un loc de muncă unde asamblezi pe linie robotic şi unul în care intri cu moartea şi suferința umană direct.
      Vorbesc din perspectiva care a trăit ambele realități.Le-am făcut pe amândouă.
      Nu-mi aduc aproape nimic de perioada când lucram la unul dintre cei mari producători de jucărie din lume..pe o linie…dar îmi aduc aminte perfect de ultimele două persoane sau mai bine zis..ce a rămas din ei pe care a trebuit să le bag în saci şi transport într-o locație..oricât de bine pregățiți suntem ..suferința umană ne atinge..avem capacitatea de empatie adânc înrădăcinat în noi..doar psihopații nu o au. La fel îmi aduc aminte perfect de fața tânărului de acum o săptămână jumătate căruia a trebuit să-i port acuzații după ce s-a bătut cu noi şi l-am arestat..la 3 zile după ,a omorât pe un altul cu un cuțit şi s-a autopublicat celebrând pe tik-tok gestul. Avea doar o mamă responsabilă de el..care cred că a făcut tot ce se putea să-l crească..ca şi părinte nu pot decât să-mi imaginez durerea ei.
      Rezumând, banii nu reprezintă totul, poți să-ți schimbi cariera din mai bineîn mai rău sau invers, poťi să ai o poziție unde eşti fericit. Presupun că un cadru medical la neonatologie în general.are un grad de satisfacție mult mai ridicat decăt unul de la ATI în general, lucrează cu oameni care se bucură de apariția vieții.
      Nu suntem în măsură să judecăm din poziție de judecător absolut viața altora fără a avea experiențe similare ,suntem diferiți de asemeni.
      Banii nu sunt totul.
      Pe mine m-a impresionat în material doamna care spunea cât de greu e să fie absentă în viața copilului ei….din cauza faptului că nu are timp ştiu şi eu sentimentul..ca să fii prezent, să creşti un copil trebuie să fii zen şi relaxat. Când trebuie să dai vestea unui deces la copiii altora zilnic..nu cred că e un mediu de muncă pozitiv pe termen lung.
      Dacă eşti o persoană căruia îi pasă.
      E de speriat lipsa de compasiune umană chiar aici la secťiunea comentarii unii dau cu agresivitate maximă , limbaj descalificant, lipsă de respect totală la nivel de interlocutor…nu e acceptabil.

    • Nu cred ca cineva a jurat sa munceasca pana se prăpădește fizic si psihic. Celor nevaccinati ar trebui sa li se refuze internarea i spitale. Sa mearga să ii trateze Șoșoacă.

  • Ca „beneficiară” a serviciilor oferite de SJU Bistrița, pot sa va spun ca diferența dintre acest elogios articol adresat personalului si realitatea traita acolo e ca de la cer la pământ. Dacă stii pe cineva e bine, dacă nu e vai de capul tău. Cu mici exceptii care merită mentionate si in fața cărora ma inchin.

    • Mare dreptate ai. Am avut ocazia să văd cum stau treburile pe acolo și pot confirma. Sunt mulți cei care s-au făcut medici strict pentru bani. Respect pentru cei putini.

  • Acuma nu stiu ce sa zic.
    E totusi o meserie platita extrem de bine.
    Când pleci acasa cu salariu începând de pe la 1000 de euro/luna (infirmiera sau asistenta) nu prea cred ca te mai poti plânge.
    Si oricând ai sansa sa renunti si sa te duci sa stai cu mintea odihnita si fara prea mult stres pe 1500 lei net la privat.
    Si altii îsi risca sanatatea si muncesc pe rupte pe salarii de nimic si nu le zice nimeni ca-s eroi.

    • Salarii începând de la 1000 de euro un asistent sau o infirmira? In ce tara, dragul meu? Ai toate salariile din spital pe site-ul spitalului, brut și net, caută și informaeza-te, sa nu mai ai impresia că infirmierele merg la munca in Bentley-uri. Sunt câteva meserii care sunt mai riscante decât cele din domeniul medical, munca atât fizica cât și psihică nu e comparabilă cu datul in tastatura pentru care în Romania câștigi mii de euro lunar și nu plătești impozite (in domeniul IT mă refer), iar riscul de a lua o boala incurabila sau una din care poți să mori e mai mare decât în aproape orice meserie. Hai să-ți zic un secret. In tarile cu apa calda un asistent câștigă poate și de 10 ori mai bine decât se câștigă în România și are de supravegheat în același timp jumătate din numărul de pacienți. Deja plângeți și o să continuați să plângeți după medicii și asistenții buni care au plecat în alte țări unde sunt plătiți proporțional cu volumul de munca si sunt respectați pentru ceea ce fac. Și o să continue să plece toți până când o să rămâneți sa va trateze tanti Geta de la 2 cum a văzut ea in tutoriale pe YouTube.

    • Dacă ți se da 1000 de euro pe luna, te-ai duce sa iti riști viata ta și a familiei tale ? Noi cadrele medicale da am depus un jurământ dar în acel jurământ nu e vb de bani sau de a-ți risca viata ta pt o anumita suma de bani. Cadrele medicale au studii , au învățat pe când alții stăteau și jucau fotbal în spatele blocului. Da ajutam cât putem, ne expunem viata zi de zi și fără covid și cu covid. Va rog aveți puțin respect si nu mai aruncați cu vb fără rost când voi habar nu aveți ce inseamna medicina.

    • arata-ne o alta slujba, cu munca pe rupte, cu punerea propriei sanatati in pericol, si prost platita
      un medic are dreptul de a parafa o nenorocita de reteta de algocalmin dupa cel putin 10 ani de scoala (facultate+rezidentiat)

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Stanculescu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS