Actualitate

VIDEO Poliția Animalelor se prezintă. În ce situații intră în acțiune

”Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor – structura de specialitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în domeniul în protecției animalelor – sunt specializați în prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol. Astfel, activitățile lor vizează tragerea la răspundere a celor care încalcă legislația privind protecția animalelor, gestionarea câinilor fără stăpân și regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi”, informează IPJ BN:

”Modalitatea de sesizare a Poliției Animalelor prezintă particularități în funcție de situația semnalată.


  • Dacă vorbim despre o situație de urgență, în care este necesară înștiințarea imediată, spre exemplu: asistarea la maltratarea/schingiuirea/uciderea unui animal, asistarea la abandon, asistarea la lupte între animale, etc. – apelarea se face prin numărul unic de urgență 112.
  • Dacă este vorba despre o situație cu animale aflate în dificultate, dar non-urgentă, (condiții improprii de adăpostire, neacordarea îngrijirii medicale, câine periculos sau agresiv al cărui proprietar nu respectă regimul de deținere al acestora, trafic ilegal de animale), cetățenii au la dispoziție celelalte căi de notificare, respectiv prin sesizare directă,  la sediul Poliției sau prin e-mail/petiție online.

La evenimentele semnalate de cetățeni se deplasează o echipă formată dintr-un un polițist și un medic veterinar care investighează și completează fișa de examinare clinică a animalului, pe baza căreia se întocmește ordinul de plasare a animalului în adăpost, în cazul în care acesta se încadrează într-una dintre situațiile de pericol prevăzute de lege.

Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică”.

Etichete

8 comentarii

    • Majoritatea câinilor și pisicilor sunt foarte speriați de zgomotul produs de artificii.Fiind speriați, fug și se ascund pe unde pot… La fel a făcut cățelul meu in noaptea de Revelion, l-am cautat toată noaptea si nu l-am găsit,decât dimineața. Nu a scos nici un sunet, chiar dacă ma auzea ca îl chem, chiar dacă era forte aproape de casa.

  • curiosule, e descris foarte clar când se intervine, trebuie sa citești doar….
    și tot nu am inteles ce au artificiale cu animalel…bănuiesc ca dacă sunt folosite asupra animalelor, se intervine, daca la asta te referi…astfel e ca și cum ai fi întrebat, cum e vremea afara.

    • Se vede ca nu ai animale si sa vezi comportamentul lor cand se fac trageri de artificii…in perioada de revelion foarte multi caini fug de acasa ca nu au unde sa se adaposteasca de zgomotul produs de acestea….

  • Ființă superioara pe nume MARIUS…. ma numesc Kinga și am 7 ani.. o fetita din rasa Ciobănesc de Bucovina cu pedigree dacă contează și ți as dori sa ai auzul meu sa vezi cât de mult ma deranjează zgomotul produs de focul de artificii care pe tine te distrează… Și asa ca fapt divers sa știi ca mulți căței și pisici au făcut infarct de frica ZGOMOTUL produs pentru distracția celor din rasa ta….!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS