Actualitate

Week-end cu infracțiuni la volan: șoferi băuți sau fără permis, prinși de polițiștii de la Rutieră

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dumitriţa, a fost reţinut de poliţişti pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere.

La data de 3 iulie, un tânăr în vârstă  de 22 de ani, din Dumitrița, a fost depistat de către poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Bistriţa, în timp ce conducea prin localităţile Dumitriţa şi Orheiu Bistriţei, un autovehicul neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar tânărul a fost reţinut de către poliţişti, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă. În urma prezentării tânărului la Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, procurorul de caz a dispus faţă de acesta punerea în mișcare a acțiunii penale și plasarea sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Mașină parcată pe un podeţ, cu cheia în contact şi portierele deblocate, furată de o femeie din Beclean

În noaptea de 3 iulie, persoane necunoscute au sustras de pe un podeţ aflat pe strada Mihail Kogălniceanu din orașul Beclean un autoturism aparținând unei femei în vârstă de 33 ani, din municipiul Cluj-Napoca. Aceasta lăsase cheia în contact și portierele maşinii deblocate. În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Beclean, autoturismul a fost depistat abandonat pe raza localității Ileanda, din județul Sălaj. De asemenea, poliţiştii au stabilit că autoturismul a fost sustras de către o femeie în vârstă de 39 ani, din Beclean, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru furt.

Accident cauzat de viteza în curbă

Tot în 3 iulie, un bărbat în vârstă de de 31 ani, din Rebra, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 17 D, în localitatea Piatra, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Borşa, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat  în gardul unui imobil. În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului  auto  de 38 ani şi a celor 3 pasageri din auto care circula regulamentar. Cele patru persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar în urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Minoră la volan, dosar penal

Dosar penal pentru o minoră în vârstă de 17 ani care a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a deţine permis de conducere: În noaptea de 4 iulie, o minoră în vârstă de 17 ani, din Șendroaia, a fost depistată în trafic, în localitatea Târlişua, de către poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Petru Rareş, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Aceasta era însoţită de către tatăl său, în vârstă de 46 ani, care se afla pe scaunul din dreapta al autoturismului.

Accident la Cepari

În dimineaţa zilei de 3 iulie, un bărbat în vârstă de 38 ani, din Telciu,  în timp ce conducea o autoutilitară prevăzută cu semiremorcă, pe DN 17 C, pe raza localității Cepari, pe fondul neasigurării suficiente și a nepăstrării unei distanțe regulamentare în mers, a efectuat manevra de depășire a unui autovehicul oprit în fața acestuia, moment în care a  intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 35 ani. În urma impactului autoturismul care circula din sens opus a fost proiectat în gardul și poarta de acces al unui imobil. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care circula regulamentar, acesta suferind mai multe escoriații la nivelul feței, fără a fi necesară transportarea sa la o unitate spitalicească. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.          

Dosare penale pentru 3 bărbaţi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice

În noaptea de 5 iulie, un bărbat în vârstă de 47 ani, din Livezile, a fost depistat în trafic de către poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Bistriţa, pe raza localității Dipsa, având o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bistrița în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În dimineaţa zilei de 4 iulie, un tânăr în vârstă de 20 ani, din Podirei, fost depistat în trafic de către poliţiştii Compatrimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Beclean, pe DN 17, în oraşul Beclean,  având o alcoolemie pe peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Beclean în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În noaptea de 5 iulie, un tânăr în vârstă 21 ani, din Oarzina, a fost depistat  trafic de către poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, în timp ce conducea un  autoturism prin localitatea Tîrlișua, pe DC 38A, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dosar penal pentru un bărbat în vârstă de 60 de ani care a condus fără permis

În noaptea de 5 iulie, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Agrieş, a fost depistat în trafic  de către poliţişti, în timp ce conducea  pe DJ 171, în localitatea Tîrlișua, un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS