Actualitate

Cine va construi la Bistrița, cu 3 milioane lei, primul bloc ANL pentru specialiștii din sănătate

Contractul de prestare a serviciilor de proiectare (studiu de fezabilitate și studii de teren – studiu topografic, studiu geotehnic, inclusiv verificare; proiect tehnic, inclusiv verificare; documentația tehnică pentru autorizarea executarii lucrărilor de construire; detalii de execuție, inclusiv verificare și urmărirea executiei) și a lucrărilor de construcții la obiectivul de investiții ”Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, municipiul Bistrița, str. Prundului nr. 16D, specialiști din sănătate”, totalizând 24 unități locative, 1 tronson, regim de înălțime P+2E+M, a fost atribuit.

Licitația a fost câștigată de firma bistrițeană Record SRL, cu suma de 2.524.948 lei fără TVA (circa 3 milioane lei cu TVA, 650.000 euro).

Conform studiului de prefezabilitate ”Construire de locuinţe destinate închirierii pentru tineri specialişti din sănătate, str. Prundului 16D” comandat de Consiliul Județean, la Bistrița se va construi prin ANL un ansamblu de locuințe cu regim de înălţime P+2E+M format din două corpuri de clădire a câte 24 de apartamente cu 1 și 2 camere, pentru care se vor realiza parcări exterioare și se va amenaja un loc de joacă pentru copii. Investiţia se doreşte a fi realizată în două etape: etapa 1 – primul corp de clădire şi amenajările exterioare, loc de joacă şi parcări şi etapa 2 – al doilea corp de clădire, amenajările exterioare şi parcări. Fiecare corp de clădire va avea minim 15 apartamente cu 2 camere și maxim 9 cu o cameră. Investiția totală este de circa 2,2 milioane euro.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a transmis în folosință Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), cu titlu gratuit, terenul de 3.300 mp de pe str. Prundului din Bistrița, pe durata realizării investiţiei ”Construire de locuinţe destinate închirierii pentru tineri specialişti din sănătate”. La finalizarea blocului, terenul și construcțiile vor fi predate Consiliului Județean.

În interiorul perimetrului destinat construcţiei de locuinţe, realizarea reţelelor de utilităţi şi a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condiţiilor de locuit (drumuri, apă, canalizare, energie termică şi electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spaţii verzi) revine în sarcina CJ cu finanțare din bugetul propriu.

La sfârșitul anului trecut, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a comunicat Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) intenția de susține implementarea a două proiecte privind construcția de locuințe cu destinație exclusivă pentru tinerii specialiști din sănătate și învățământ, precum și locuințe de serviciu pentru angajații din instituțiile publice.

În ultimul an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa s-au angajat peste 40 de medici noi. Până acum au fost create ”mici garsoniere” în spaţiile pe care spitalul le are la dispoziţie. Timp de şase luni, în ele pot locui medicii noi care vin să lucreze în spital până reuşesc să îşi găsească propria locuinţă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.