Actualitate

Cum vrea CJ să arate domeniul schiabil de la Colibiţa în prima fază. Investiţie de 15 milioane euro

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a revenit pe Facebook cu detalii legate de studiul de fezabilitate privind domeniul schiabil din zona Colibiţa, varianta finală pentru prima etapă urmând să fie gata până la jumătatea lunii martie, investiţia fiind estimată în acest moment la 15 milioane de euro.

1 colibita plan domeniu schiabil”Am revenit cu detalii referitoare la studiul de fezabilitate pentru realizarea unui domeniu schiabil în zona Colibiţa. Acest studiu de fezabilitate este finanţat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi primăriile Bistriţa Bârgăului, Tiha Bârgăului, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Livezile, Cetate şi Dumitriţa şi reprezintă o primă etapă concretă spre realizarea domeniului schiabil de la Colibiţa. În cadrul acestui studiu de fezabilitate sunt calculaţi indicatori pentru realizarea a trei instalaţii de transport (Telegondolă, Teleschi şi covor rulant) precum şi a 6 pârtii de schi (3 de dificultate medie, două de dificultate redusă şi una pentru schiorii profesionişti). Lungimea totală estimată a acestor pârtii este de 5,1 km, cu o suprafaţă totală estimată de 17,7 hectare”, se arată pe pagina de Facebook a preşedintelui CJ şi pe cea a Consiliului Judeţean.

În cadrul studiului de fezabilitate, după realizarea ridicărilor topografice, se va studia soluţia optimă de realizare a pârtiilor de schi şi se va propune traseul final al acestora. ”Pentru a asigura constanţa în utilizarea pârtiei (în perioadele fără zăpadă naturală) precum şi pentru a asigura condiţiile înscrierii pârtiei în circuitele de competitţii sportive specifice sezonului de iarnă, se va prevedea un sistem de zăpadă complet automat cu tunuri de zăpadă pentru înzăpezirea artificială a pârtiilor de schi. Pentru întreţinerea corespunzătoare a pârtiei, în cadrul studiului de fezabilitate se va cuprinde achiziţionarea a două maşini de bătut zăpada”.

Pârtiile de schi vor fi dotate cu indicatoare de semnalizare, panouri de informare, balize, plase şi saltele de protecţie etc.

plan colibita domeniu schiabilLa baza domeniului schiabil, cota 1.027 m, în zona staţiei inferioare a telegondolei se va crea o zonă de servicii care va cuprinde: locuri de parcare, casierie, punct jandarmerie, punct salvamont şi punct de prim ajutor, centru de închiriere echipament sportiv, fast-food, grupuri sanitare, garaj pentru maşina de bătut zăpada, garaj pentru gondole, spaţiu de depozitare pentru tunurile de zăpadă şi materialele de protecţie şi semnalizare a pârtiei de schi.

La cota 1.550m, în zona staţiei superioare a telegondolei, se va crea o zonă de servicii care va cuprinde: punct jandarmerie, punct salvamont şi punct de prim ajutor, grup sanitar, fast-food, apreschi de tip „umbrella bar”.

”Varianta finală a studiului de fezabilitate privind dezvoltarea primei etape a domeniului schiabil din zona Colibiţa va fi realizată până la jumătatea lunii martie, moment în care vom putea prezenta în detaliu acest proiect, precum şi costurile pentru realizarea lui. Din informaţiile parţiale pe care le avem până în acest moment, investiţia totală pentru această fază este estimată la 15 milioane de euro”, se încheie prezentarea pe Facebook.

11 comentarii

  • Ar merge unul și la Chiuza. Si unul la Dobric. Si la Lechinta unul. Uitasem că acolo e forfotă mare cu politica. Milioanele de euro n-ar fi o problemă. Poate și unul lângă parcul industrial Sărata. Pentru a alunga stresul miilor de angajați să aibă la îndemână o pârtie. Iar politicienii să aibă una separat, la Simionesti sau la Dumitra. Ce părere aveți?

  • Din punctul de vedere de turist. Splendid.
    Din punctul de vedere de skior local. Splendid.
    Din ounctul de vedere tehnic. Chestionabil, departe.
    Din punctul de vedere ecologic. O catastrofa naturala care arata fata adevrata politicului.

    Ma mira tot mai mult faptul ca lucrurile poliice in Romania sint pe dos in comparatie cu tariile vestice. In tarile vestice proiecte din asta vin din dreapta, stinga este preponderent orientat spre ecologie si contra proiecte din astea. Singa se ocupa cu protectia adevarata a clasei de mijloc si a muncitorilor. In Romania calesele astea sint bun numai pentru vot si pentru ar fi prostit cu cadouri electorale ieftine(vorbe si promisiuni).

    Inainte de toate ar fi bine se incepeti nu la capatul dezvotari, adica la distractie si timpul liber, ci la infrastructura, educatie si venitul mediu romanului inclusifpensiilor se creasca o data la un nivel suportabil. Skiatul oricum este ceva sport foarte costisitor si nu se permite publicul larg din tara asta inca se cheltuie vreo minim 100-200 Eur pe zi si familie penru citeva ore de ski. (cost deplasare, echipament , bilete lift etc.)

    Nu avem canal in orase , avem 20% omeni saraci si needucati dar pe de alta parte avem politicieni care fac minuni pentru cei cu bani grei care oricum pleaca mai degraba in alta tara la ski.

  • Domeniul schiabil Colibița este un proiect pe care eu îl susțin. Cu acest proiect se vor crea premizele declarării Colibiței ca stațiune turistică de interes național. Sunt de acord că aspectele privind protecția mediului în zona depresiunii Colibița sunt sensibile, dar pot fi găsite soluții pentru ca acest domeniu schiabil să nu distrugă natura. Cvasitotalitatea schiorilor sunt oameni „de munte”, care îndrăgesc și protejează natura.
    Acest proiect va crea locuri de muncă si o bună parte a banilor cheltuiți de iubitorii schiului vor rămâne în țară, la prestatorii de servicii turistice din județ și la bugetele locale ale partenerilor dezvoltării acestui proiect.
    În final, fac încă o constatare cu privire la aberantul proiect de pârtie de schi de la Bistrița: valoarea proiectului domeniul schiabil Colibița (cu 5 km de pârtie, cu patru instalații de transport pe cablu, etc.) este estimată la 15 milioane de Euro, iar pârtia de la Wonderland ( 1km și un telescaun) este estimată la 8 milioane de Euro. No comment!

  • Mai visati mai departe. Cu 15 Mio nu se face proiectul asta. La inaltimi care este proiectat trebuie din greu inzapeziere artificiala care cam numai ea costa vreun milliion pe km de pista de ski. Daca domnul Cretu face cu 200 millioane EUR Wonderland, cum se va face o area mult mai mare si indepartat amenajat?
    Doar adusul curent acollo va costa citeva milliioane bune, plis durmuri de acces.
    Probabil doar studiu de fezabilitate va costa vreun million.
    Oricum nu visati de ar veni turisti strain aici. Pe ce ruta? Cu avion? Cu tren? Cu masina nicidecum, nu avem nici macar autostrada si orium inainte de 2030 nu va fi. Astea sint proiecte nefezabile, nefinantabile si fanteziste care nu sint la locul lui.

    • În zona în care este prevăzut domeniul schiabil Colibița este zăpadă naturală cel puțin 5 luni/an( este zăpadă încă la mijlocul lunii aprilie, de multe ori s-a putut schia și la 1 mai). Zăpada artificială va trebui produsă numai în zonele cu panta mai mare, pentru completarea zăpezii care este „rașchetată” de schiori.
      Domeniul schiabil Colibița are la bază altitudinea de 1000 m, cât este vârful domeniului schiabil Șuior, din Maramureș, care funcționează cca 4 luni/an. Este la altitudine mai mare decât domeniul schiabil Bukovel, din Ucraina, care are altitudinea maximă 1350 m. Foarte mulți români merg la schi la Bukovel, este la 100 km de Sighetu Marmației, fără autostradă.
      Utilitățile în zonă există, este linie de medie tensiune până la fosta mină din capătul pârâului Colbu(poate că trebuie o reparatie), drumul de acces va fi finalizat anul acesta. Sigur că trebuie făcut drumul județean Mureșenii Bârgăului-Colibița (care nu deservește numai acest proiect și Colibița- intersecție Colbu/Țiganca.
      Eu nu mă gândesc că vor fi foarte mulți turiști-schiori de afară, dar mă gândesc la românii care merg la schi în străinătate (sunt mii numai din Ardeal), majoritatea vor prefera să rămână în țară. Dar, în timp, cu o promovare bună, pot fi aduși și turiști străini la schi în Carpați.

  • Foarte Frumos ! Oare de ce nu exista interes si pentru domeniul schiabil din Singeorz Bai…care, dupa cum reiese din studiul de oportunitate facut de catre dumneavostra in anul 2013 ar avea un potential mai ridicat fata de Colibita si anume:
    Domeniul este in proprietate primariei si nu necesita exproprieri,
    Altitudine superioara 1400-1900m alt,
    Zapada Naturala strat >80cm Noiembrie-Mai (7 luni pe an ),
    Versant nordic,
    Gol Alpin ( nu necesita taieri de padure ),
    Posibilitati de acces din Valea Aniesului si Valea Cormaia .
    Iata argumente care conduc catre ideea ca valoare investitiei ar fi mai redusa deci cu sanse mai mari de a se realiza. Va rugam vizionati portofoliul de fotografii din linkul de mai jos…..
    https://www.facebook.com/singeorz/media_set?set=a.564115306946199.1073741825.100000432058879&type=3 .

  • Iata ca dupa 2 ani de zile de la initierea demersului pentru dezvoltarea domeniului schiabil in zona Singeorz-Bai au aparut primele informatii oficiale care dezvaluie intentiile administratiei judetene legate de acest proiect. Noi intelegem ca asemenea proiecte reprezinta interesul mai multor comunitati de pe Valea Somesului, dar factorul decizional ramane Consiliul Judetean, asadar pe aceasta cale va rugam sa ne informati in ce stadiu sunt discutiile cu celelalte administratii locale care doresc a fi parte din proiect.

    In ceea ce ne priveste in comunitatea noastra s-a format un grup de sustinatori a acestui proiect, dealtfel practicanti a sporturilor de iarna, care au monitorizat si monitorizeaza in continuare cadrul natural, conditiile de mediu, stratul de zapada, temperaturi anuale din zona domeniului schiabil.

    Mentionam faptul ca persoanele implicate , practica sporturile de iarna ( schiul de tura, schiul alpin), poseda cunostinte si au avut contacte cu domenii schiabile renumite din tari europene cu traditie in domeniu precum Austria, Italia si Elvetia. In aceste conditii noi credem cu tarie ca acest proiect este fezabil si ca odata materializat va aduce un mare aport la dezvoltarea Vaii Somesului si a intregului judet.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.